ICCJ. Decizia nr. 3107/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3107/2011
Dosar nr. 10389/2/2009
Şedinţa publică de la 27 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1469 din 23 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.R., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi - Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, a anulat hotărârea din 19 octombrie 2009 şi a obligat pârâta la emiterea unei hotărâri de încadrare a reclamantului în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu 02 octombrie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că dispoziţiile actului de reparaţie sunt aplicabile atât în cazul persoanelor care au suferit nemijlocit persecuţiile din motive etnice, dar şi celor care, pentru aceleaşi motive şi în aceeaşi perioadă, au resimţit persecuţiile în mod indirect.
În cazul reclamantului, născut în anul 1943, ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi, acesta a avut de suferit aceleaşi consecinţe negative ca şi părinţii săi, motiv pentru care este îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000.
2. Recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, neîncadrat în drept, formulând critici care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 şi în dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că intimatul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 654 C. civ., întrucât la data strămutării părinţilor săi din localitatea Durostor, în localitatea Cataloi, jud. Tulcea, acesta nu era născut şi nici conceput, astfel că nu poate dovedi persecuţia etnică, nefiind strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.
Recurenta a susţinut că numai persoanele născute, inclusiv cele concepute la data strămutării pot beneficia de drepturile stabilite de lege, nu şi copii concepuţi după strămutare, cum este cazul intimatului-reclamant care s-a născut la data de 26 noiembrie 1943, ulterior strămutării părinţilor săi.
3. Apărările intimatului-reclamant
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că susţinerile recurentei nu au temei legal şi reprezintă o interpretare proprie. A fost invocată Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005 a Curţii Constituţionale, dar şi practica instanţei supreme, care s-a pronunţat în mai multe decizii de speţă, în sensul că, prejudiciile suferite de părinţi urmare strămutării sunt suportate şi de copiii minori, ceea ce înseamnă că şi acestora trebuie să li se aplice un tratament juridic similar.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamantul G.R. a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea hotărârii din 19 octombrie 2009 emisă de pârâta Casa de Pensii Călăraşi, cu consecinţa emiterii unei noi hotărâri prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi acordarea drepturilor cuvenite.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză dar şi dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prima instanţă a ajuns la concluzia că reclamantul, născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi, a suferit aceleaşi consecinţe negative ca şi aceştia, fiind îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000.
Această concluzie este împărtăşită şi de instanţa de recurs.
În esenţă, recurenta-pârâtă nu contestă strămutarea părinţilor reclamantului, ci susţine că reclamantul nu are calitatea de persoană strămutată, fiind născut după strămutarea părinţilor.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999 cetăţeanul român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 martie 1940 până la 06 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, între aceste persecuţii fiind enumerată la lit. c) strămutarea într-o altă localitate decât cea de domiciliu.
Art. 2 din Norma de aplicare a O.G. nr. 105/1999 aprobată prin H.G. nr. 127/2002 defineşte persoana strămutată în altă localitate, fiind incluse în această categorie şi persoanele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare unui tratat bilateral, respectiv Tratatul de la Craiova din 1940.
Din interpretarea dispoziţiilor menţionate rezultă că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000 nu numai persoanele, cetăţeni români, care au suferit în mod direct de pe urma persecuţiilor din motive etnice, dar şi copiii născuţi în perioada prevăzută de lege, respectiv 06 septembrie 1940-06 martie 1945.
Aceasta, deoarece consecinţele persecuţiei au fost resimţite nu numai de persoanele strămutate în mod efectiv, ci şi de copiii unor astfel de persoane născuţi în perioada de refugiu, când îngrădirea libertăţii părinţilor s-a răsfrânt în mod implicit şi asupra libertăţii copiilor lor.
Or, tocmai această îngrădire este compensată prin drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel că nu pot fi excluşi de la beneficiul ei copiii celor strămutaţi care au suferit şi ei aceleaşi interdicţii ca şi părinţii lor la care aveau în mod legal domiciliul.
Odată dovedită situaţia de refugiaţi a părinţilor săi, intimatul-reclamant a dobândit acelaşi statut.
A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu pentru intimatul-reclamant aflat în aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor săi şi, totodată, ar fi în dezacord cu practica unitară a instanţei supreme, care a stabilit că prejudiciile suferite de părinţi urmare strămutării sunt suportate şi de către copiii lor minori, ceea ce justifică şi similitudinea de regim juridic aplicabil.
Pentru aceste considerente, având în vedere că intimatul-reclamantul a făcut dovada prin probele administrate că părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria, el fiind născut în perioada de refugiu, Înalta Curte apreciază că acesta beneficiază de drepturile prevăzute de acest act normativ, soluţia primei instanţe în acest sens fiind temeinică şi legală.
l. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată făcute de intimatul-reclamant, respectiv onorariu de avocat, întrucât este în culpă procesuală, fiind „căzut în pretenţii”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi împotriva sentinţei nr. 1469 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 261/2011. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 342/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
