ICCJ. Decizia nr. 2685/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2685/2011
Dosar nr.1733/54/2010
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.V. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună suspendarea executării actului administrativ nr. 1801 din 7 octombrie 2009 emis de pârât.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din data de 28 mai 2009 a ocupat funcţia de director coordonator adjunct - domeniul tehnic - la Direcţia Silvică Mehedinţi, urmare a emiterii Ordinului nr. 1301/28 mai 2009 şi a Contractului de management nr. 56/DS din 28 mai 2009. Prin Ordinul nr. 1801/7 octombrie 2009 emis de pârâtă, postul ocupat de reclamant a fost desfiinţat, încetând aplicabilitatea Ordinului nr. 1301/2009.
La data de 1 iulie 2010 pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat introducerea în cauză a Ministerul Mediului şi Pădurilor, arătând că în baza dispoziţiilor OUG nr. 115/2009 acesta se subrogă Ministerului Dezvoltării Rurale.
Prin precizarea de acţiune de la data de 23 septembrie 2010 reclamantul a arătat că cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1801/7 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale este întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu cele ale art. 14 din lege.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Sentinţa nr. 47 din 3 februarie 2011 a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul P.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că cererea de suspendare formulată de reclamant este lipsită de obiect, întrucât efectele Ordinului prin care acesta a fost numit în funcţia de director coordonator în cadrul Direcţiei Silvice Mehedinţi au încetat de drept, potrivit deciziilor Curţii Constituţionale ale cărei efecte sunt obligatorii potrivit art. 145 alin (2) din Constituţie.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamantul P.V.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra excepţiilor invocate de cei doi pârâţi.
Astfel, deşi prin considerente instanţa constată întemeiată excepţia lipsei de obiect, prin dispozitiv nu dispune admiterea acestei excepţii.
Printr-o altă critică, recurentul susţine că hotărârea conţine dispoziţii contradictorii şi motive străine de natura pricinii, instanţa acordând mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut.
De asemenea, susţine recurentul, instanţa este în eroare şi cu privire la regimul posturilor de conducere din Direcţia Silvică Mehedinţi, în sensul că, funcţiile de conducere din cadrul RNP Romsilva nu au avut niciodată regimul de funcţii publice, ci de funcţii contractuale.
Cu privire la denumirea postului, recurentul susţine că, atât anterior OUG nr. 37/2009, cât şi după OUG nr. 105/2009, funcţia de conducere din cadrul Direcţiei Silvice Mehedinţi a fost denumită director tehnic, astfel că funcţia de conducere nu s-a desfiinţat şi, simpla redenumire a postului nu este de natură să conducă la concluzia că vechiul post nu mai există.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituţie) sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care suspendarea actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamantul prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, precum şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă prin actul administrativ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a prezentat situaţia de fapt şi de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P.V. împotriva Sentinţei civile nr. 47 din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2670/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2687/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
