ICCJ. Decizia nr. 272/2011. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 272/2011
Dosar nr. 5407/2/2008
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei anularea Deciziei nr. 105146 din 13 august 2008 emisă de pârât în urma contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal de constatare încheiat la 5 iunie 2008 de Direcţia de Control şi Antifraudă Fonduri Comunitare, prin care se constată că reclamanta datorează suma de 34.398 Euro pentru efectuarea unor cheltuieli neeligibile.
Astfel, s-a arătat că reclamanta susţine că procesul-verbal se bazează pe o greşită interpretare a dispoziţiilor legale, motivarea organelor de control fiind nelegală şi contradictorie, pentru motivele arătate pe larg în cererea de chemare în judecată, salarizarea făcându-se corect la norma de muncă efectuată corespunzător, legea neprevăzând interdicţia de a cumula două contracte cu normă întreagă, astfel încât nu s-a încălcat nici o prevedere din Codul muncii şi nici prevederile art. 14 alin. (1) din Anexa nr. II a contractului de grant, cheltuielile cu salariile fiind eligibile, încadrându-se corect în prevederile acestui articol.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3761 din 6 noiembrie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că pârâta a apreciat în mod corect că sunt neeligibile sumele menţionate în actele contestate.
În mod corect se reţine în decizia de soluţionare a contestaţiei că trebuia încheiate un contract individual de muncă pe durată determinată, respectiv pe durata de implementare a proiectului şi trebuia să aibă timp parţial de muncă, respectiv între 2 şi 8 ore/săptămână, conform condiţiilor din Contractul de grant prevăzute în art. 16 alin. (3).
De asemenea, în contextul în care, potrivit proiectului, personalul trebuia să presteze muncă administrativă, în mod corect s-a reţinut că personalul didactic nu putea fi remunerat „ cu plata cu ora";, prestaţia potrivit contractului fiind diferită de funcţia de personal didactic. în aceste condiţii nici taxele şi impozitele aferente plăţii salariilor nu trebuiau calculate pentru prestaţia de profesor ci de personal administrativ.
Din acest punct de vedere, nu au fost respectate prevederile art. 14 alin. (1) din Anexa 11 la Contractul de grant, aşa cum susţine reclamanta, întrucât angajarea unor cadre didactice pentru activităţi care nu reprezentau activitate didactică (asistent manager, responsabil financiar, responsabil logistic, coordonator achiziţii, coordonator echipă tehnică) şi încheierea unor contracte cu normă întreagă aşa cum s-a arătate nu era necesară pentru derularea Proiectului şi nu respectă principiile unui management sănătos. în mod special în privinţa eficienţei economice şi a raportului cost/beneficii.
Prin urmare, în contextul în care nu s-au respectat prevederile art. 16 alin. (3) şi art. 14 alin. (1) din Anexa 11 la Contractul de grant, în mod corect autoritatea pârâtă a stabilit că aceste cheltuieli nu sunt eligibile
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea de recurs se aduc, în esenţă, critici sentinţei atacate în sensul că legea nu prevede interdicţia de a cumula două contracte cu normă întreagă. Salarizarea s-a făcut corect, la norma de munca întreagă, efectuată corespunzător.
Faţă de cele specificate mai sus, putem concluziona că nu s-a încălcat nicio prevedere a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, nici în privinţa contractelor încheiate şi nici privind timpul de muncă.
In acest context considerăm că nu s-au încălcat prevederile art. 16 alin. (3), Anexa II a contractului de grant.
În legătură cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1) Anexa II a contractului de grant, considerăm că aceste cheltuieli cu salariile sunt eligibile, deoarece se încadrează exact în prevederile acestui articol, a cărui traducere, furnizata de MDLPL, este mai jos, iar documentele justificative sunt corespunzătoare.
Solicităm aceasta având în vedere că bugetul proiectului nu a fost afectat în niciun fel şi doar aceste corecţii ar fi suficiente pentru a se îndeplini condiţiile despre care autoritatea de control afirmă că nu au fost respectate.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de ordine publică, de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi pus în dezbaterea părţilor, recursul fiind fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr.105146/13 august 2008 emisă de pârât în urma contestaţiei formulate împotriva procesului verbal de constatare încheiat la 5 iunie 2008 de Direcţia de Control şi Antifraudă Fonduri Comunitare, prin care s-a constată că reclamanta datorează un debit în valoare de 34.398 euro, pentru efectuarea unor cheltuieli neeligibile.
Decizia a cărei anulare se solicită cât şi procesul verbal de constatare încheiat la 5 iunie 2008, transmis, privind proiectul RO 2004/016-942.01.01.22 au avut la bază dispoziţiile O.G. nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţarea aferente utilizate necorespunzător.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de control, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale O.G. nr. 79/2003:
„Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.”;
„Art. 2. - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri”;
„Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare”;
Art. 3 alin. (4) - (6):
„(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”;
Art. 4 alin. (2): „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor”.
Din cuprinsul dispoziţiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal din prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX – „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.
Decizia nr. 105146 din 13 august 2008 ce formează obiectul acţiunii, a fost emisă în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal şi poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.”
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală din Codul de procedură fiscală, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 105146 din 13 august 2008, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară – în sumă de 34.398 Euro, echivalentul a cel mult 140.000 lei – asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, competent şi din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care va avea în vedere şi motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava împotriva sentinţei civile nr. 3761 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 271/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 275/2011. Contencios → |
|---|
