ICCJ. Decizia nr. 2772/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2772/2011
Dosar nr.1049/59/2010
Şedinţa publică din 13 mai 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 802 din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.I.P.S. SA Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 155 din 2 noiembrie 2010 pronunţată în dosar nr. 1537.1/30/2008 al Tribunalului Timiş.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 155 din 2 februarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1547.1/30/2008 Tribunalul Timiş a respins excepţia prescripţiei răspunderii fiscale a reclamantei, ca neîntemeiată şi a respins acţiunea precizată şi completată, formulată de reclamanta SC R.I.P.S. SA TIMIŞOARA împotriva pârâtei DIRECŢIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, fără cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că prin acţiune reclamanta a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 19 din 21 decembrie 2007 emisă de pârâtă, comunicată reclamantei la 27 decembrie 2007, anularea Raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. E 12006-001797 din 12 noiembrie 2007, care a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. 19/2007 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 17 iunie 2008, reclamanta, văzând excepţia invocată prin întâmpinare, şi-a precizat acţiunea, arătând că înţelege să se judece cu DIRECŢIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI TIMIŞOARA.
Prin sentinţa civilă nr. 953 din 18 noiembrie 2008 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC R.I.P.S. SA TIMIŞOARA în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI TIMIŞOARA.
Prin Decizia civilă nr. 401 din 18 martie 2009 a fost admis recursul declarat de reclamantă, fiind casată sentinţa recurată şi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu recomandarea de a se avea în vedere perioada verificată de pârâtă, prin raportare la termenul de prescripţie al răspunderii fiscale reglementat de legislaţia în domeniu.
În rejudecarea cauzei, instanţa de fond a Tribunalului Timiş a dispus, prin sentinţa nr. 155 din 2 februarie 2010, respingerea excepţiei de prescripţie ca neîntemeiată şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii reclamantei precizate şi completate.
Împotriva hotărârii, reclamanta a formulat recurs, iar instanţa de recurs la termenul de judecată din data de 22 iunie 2010 a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la neatacarea deciziei de impunere fiscală nr. 1797 din 8 noiembrie 2007 emisă de pârâtă.
Instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 19 din 21 decembrie 2007 emisă de pârâtă, comunicată reclamantei la 27 decembrie 2007, anularea Raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. E 12006-001797 din 12 noiembrie 2007, care a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. 19/2007 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Timişoara şi Direcţia Fiscală din cadrul Primăriei Timişoara.
Instanţa de control judiciar a constatat că reclamanta a atacat în procedură prealabilă fiscală Raportul de inspecţie fiscală nr. E.12006-601797 din 12 noiembrie 2007 încheiat de pârâta Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, prin care aceasta a fost supusă unui control privitor la modul de plată a unor taxe locale, iar în baza Raportului de inspecţie fiscală susmenţionat, s-a emis Decizia de impunere fiscală nr. 1797 din 8 noiembrie 2007 prin care s-a stabilit pe seama reclamantei obligaţia de a achita suma totală de 134.600 lei cu titlu de impozit pe clădiri şi majorări de întârziere.
S-a reţinut că Decizia de impunere fiscală nr. 1797/2007 nu a fost contestată în procedura prealabilă şi nici prin acţiune, ceea ce înseamnă că reclamanta nu a atacat actul de impunere fiscală, singurul producător de efecte juridice în planul stabilirii de obligaţii fiscale, potrivit art. 85 alin. (1) lit. b) C. proCod Fiscal
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamanta, criticând soluţia instanţei, ca netemeinică şi nelegală.
Reclamanta a susţinut că în cauză este incident motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că Decizia atacată este potrivnică deciziei nr. 515/2007 pronunţată de aceeaşi Curte de Apel Timişoara.
A criticat soluţia instanţei de recurs pe considerentul că actul principal care a stat la baza deciziei de impunere este raportul de inspecţie fiscală, iar Decizia de impunere este un act secundar, care depinde de existenţa actului principal. S-a apreciat că în mod corect a fost atacat numai raportul de inspecţie fiscală, întrucât numai acest act a fost comunicat societăţii, în timp ce Decizia de impunere nu a fost comunicată societăţii şi nici nu s-a făcut dovada acestei comunicări.
Revizuenta a arătat că prin Decizia nr. 515/2007 a Curţii de Apel Timişoara s-a reţinut că impozitul pe clădiri se datorează de proprietar începând cu luna următoare celei în care construcţia a fost finalizată, reţinându-se că toate construcţiile în litigiu au fost finalizate în anul 2007.
Înalta Curte sesizată cu cererea de faţă şi procedând la verificarea acesteia a constatat că este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
In conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322-328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Din textul menţionat rezultă că, pentru hotărârile pronunţate de instanţe, legiuitorul a impus o condiţie de admisibilitate a unei cereri de revizuire şi anume aceea că asemenea hotărâri trebuie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecăţii, prin Decizia nr. 515/2007 pronunţată în dosarul nr. 5655/30/2006, Curtea de Apel Timişoara a fost admis recursul declarat de reclamanta SC R.I.P.S. SA Timişoara împotriva sentinţei nr. 282 din 28 martie 2007 a Tribunalului Timiş şi a fost modificată sentinţa atacată în sensul că a fost admisă acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Timişoara, în sensul că a fost anulată dispoziţia nr. 1020 din 18 aprilie 2006 şi a fost anulat procesul-verbal de control întocmit în cauză, nr. E 12006-001797 din 23 februarie 2006.
Or, din analiza celor două hotărâri, invocate ca fiind contradictorii, rezultă că atât obiectul pricinii nu a fost identic, cât şi părţile implicate în cauză, situaţie în care Înalta Curte a constatat că, sub acest aspect, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Este evident că atunci când se solicită revizuirea pentru contrarietate de hotărâri se are în vedere întotdeauna anularea celei din urmă hotărâri potrivnice, care ar fi pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat. Acesta este unicul sens al textului de lege arătat.
Or, afirmarea faptului că hotărârile în cauză sunt contradictorii nu este susţinută în cauză, întrucât cea din urmă hotărâre, invocată ca temei al revizuirii, nu a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de SC R.I.P.S. SA Timişoara împotriva deciziei nr. 802 din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2770/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2816/2011. Contencios → |
|---|
