ICCJ. Decizia nr. 281/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 281/2011
Dosar nr. 6742/101/2009
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 248 din 5 mai 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamantul G.C. prin mandatar L.A. împotriva pârâţilor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti; a obligat pârâta I să desemneze un evaluator în dosarul nr. 43.657/CC privind pe reclamant şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului; a respins acţiunea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtei Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, pe excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâta Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, instanţa a constatat că este fondată, astfel că a admis-o şi a respins acţiunea precizată formulată de reclamant pe excepţie faţă de această pârâtă, reţinând că potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite conform acestei legi şi emiterea deciziilor privind titlul de despăgubire revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi nu pârâtei.
În consecinţă, faţă de obiectul acţiunii, pârâta Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 nu are competenţe legale, astfel că acţiunea s-a respins faţă de această pârâtă.
Examinând pe fond acţiunea precizată, în rest, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, instanţa a constatat că este fondată, astfel că a fost admisă împotriva pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, urmând a fi obligată prima pârâtă să desemneze un evaluator în dosarul nr. 43.657/CC privind pe reclamant şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului.
S-a reţinut de către instanţă că în speţa de faţă dosarul de despăgubire pentru dispoziţia emisă a fost transmis şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor sub nr. 43657/CC, că s-a efectuat verificarea legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură, iar după acest moment nu s-a mai efectuat nici o operaţiune de către instituţia pârâtă.
Instanţa a constatat că în acord cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză pârâta avea obligaţia de a trimite dosarul unui evaluator sau societăţii de evaluare desemnate, iar în măsura în care dosarul reclamanţilor ar fi fost incomplet pârâta avea obligaţia de a le comunica acest aspect, ceea ce nu este cazul în speţă de faţă.
În litigiul de faţă, deşi dosarul a fost înregistrat la sediul pârâtei încă din luna iunie 2007, până la data promovării acţiunii, şi anume 26 august 2009, pârâta nu a desemnat un evaluator.
S-a constatat astfel că pârâta nu a invocat nici un moment împrejurarea că reclamantul nu ar fi depus la dosar toate înscrisurile care i-ar fi fost solicitate în vederea analizării dosarului, singura justificare invocată de către pârâtă în sensul nesoluţionării dosarului fiind determinată de ordinea înregistrării dosarelor.
Instanţa a apreciat că prin conduita pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererilor reclamantului de emitere a titlurilor de despăgubire se aduc grave prejudicii acestuia, astfel că acţiunea este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. În motivarea cererii de recurs formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întemeiată pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., se critică hotărârea instanţei de fond pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în speţă au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei.
Astfel, aspectele reţinute de instanţa de fond potrivit cărora urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ar depăşi termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, sunt apreciate ca neîntemeiate.
Recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond, în mod greşit, a admis acţiunea în lipsa unor acte din dosar şi a identificării imobilului notificat.
Se arată de către recurentă că în cauza supusă judecăţii etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul de despăgubire a fost transmis de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43657/CC.
Referitor la verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilul notificat de reclamant, precum şi la etapa evaluării, se arată că acestea sunt condiţionate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Mai mult, soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită. Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite, ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din actul normativ amintit, aşa cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007.
Legiuitorul, neprevăzând un termen de soluţionare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de soluţionare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Se mai reţine prin motivele de recurs formulate faptul că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariţia O.U.G. nr. 81/2007 şi cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziţii însoţite de avizul de legalitate emise de prefecturi.
În cauza dedusă judecăţii, se apreciază că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înaintea de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
În aceste condiţii, recurenta apreciază că instanţa de fond nu a reţinut, sub nici o formă, aspectele legate de ordinea de soluţionare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, susţinând, în mod greşit, existenţa depăşirii termenului rezonabil în privinţa soluţionării dosarului de despăgubire a reclamantului.
Se mai reţine faptul că adoptarea Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, la care s-a făcut referire mai sus, s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie şi pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înfiinţare (2005). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat principiul egalităţii ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar.
Or, în sfera dreptului comunitar, principiul egalităţii exclude ca situaţiile comparabile să fie tratate diferit şi situaţiile diferite să fie tratate similar, cu excepţia cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Pentru toate aceste considerente, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea Sentinţei civile nr. 248 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii cererii introductive de instanţă formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
II. Prin cererea de recurs formulată în cauză, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor critică hotărârea instanţei de fond, arătând că aceasta a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocată prin întâmpinare.
După opinia recurentei-pârâte, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor, iar atribuţiile stabilite în sarcina acestei instituţii prin H.G. nr. 361/2005, cu modificările şi completările aduse prin H.G nr. 1068/2007, în ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 10/2001, constau în acordarea de sprijin şi îndrumare metodologică autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi celorlalte persoane juridice deţinătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, pentru aplicarea corectă şi unitară a prevederilor acestui act normativ.
Se menţionează de către recurentă că în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 Autoritatea asigură Secretariatul Comisiei Centrale, atribuţii ce constau numai în centralizarea dosarelor transmise, în temeiul art. 16 Titlul VII din actul normativ amintit, de către entităţile ce au soluţionat notificările peroanelor îndreptăţite şi verificarea în privinţa legalităţii a cererii de restituire.
Recurenta mai arată că titlul de despăgubire se emite numai de către Comisia Centrală, după parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi, prin urmare, nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are competenţa de a emite titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este nefondat, urmând a fi respins, iar recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este fondat, urmând a fi admis.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:
- alin. (1): „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,
- alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.”
- alin. (21): „Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”
- alin. (22): „Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
- alin. (4): „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.”
- alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.”
- alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.”
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menţionează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1) - (2) şi (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauză, este necontestat că reclamantul a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, că procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început cu Notificarea nr. 148/N/2001, iar, ca urmare, prin Dispoziţia nr. 953 din 14 august 2007, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior reclamanţilor, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 43657/CC/2007.
În cauză s-a efectuat verificarea legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.
Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de soluţionare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligaţia de a trimite dosarul unui evaluator sau societăţii de evaluare desemnate.
Admiţând acţiunea formulată de intimatul-reclamant împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa de fond a susţinut, în esenţă, că cererea acestuia nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil statuat la art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ceea ce face ca netrimiterea dosarului la un evaluator să reprezinte un refuz nejustificat, soluţie pe care instanţa de recurs o apreciază ca fiind legală şi temeinică.
Astfel, potrivit Titlului VIII, Capitolul V – Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei […], cu modificările şi completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin.(1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.
După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorităţii recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autorităţile competente să soluţioneze cererile într-un anumit termen, precum şi că, în raport cu dispoziţiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluţionate şi dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil şi, pe cale de consecinţă, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că Titlul VII – Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la voia autorităţii competente.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În acest sens, trebuie menţionată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administraţii), ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 şi Decizia nr. 2815/2008, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din CEDO, este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.
Deci, în concluzie, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că autorităţile administrative competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acţioneze într-un termen rezonabil pentru soluţionarea cererii intimatului-reclamant.
De asemenea, în raport cu data declanşării procedurii administrative – anul 2001 şi cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – iunie 2007, precum şi în raport cu importanţa cauzei pentru intimatul-reclamant, dar şi cu atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autorităţile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluţiona cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, prin exces de putere se înţelege exercitarea de către autorităţile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei legale sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Or, în cauză, aşa cum s-a argumentat mai sus, autorităţile administrative competente sesizate cu soluţionarea cererii formulate de intimatul-reclamant, şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimatul-reclamant.
Astfel fiind, în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond refuzul nejustificat în sarcina autorităţii publice recurente, pe care a obligat-o să transmită dosarul în litigiu la un evaluator, în scopul finalizării procedurii administrative şi emiterii deciziei de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatului-reclamant, potrivit Dispoziţiei nr. 953 din 14 august 2007 emisă de Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Cum dosarul reclamantului a fost înregistrat la Comisie sub nr. 43657/CC/2007, se reţine că nesoluţionarea acestuia într-un termen de aproximativ 3 ani şi neîndeplinirea obligaţiei de a emite un titlu de despăgubire, aduce o atingere evidentă noţiunii de bun garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că autoritatea recurentă este în culpă, pentru că nu a luat măsuri eficiente pentru soluţionarea cererii reclamantului şi, în consecinţă, a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală sub acest aspect.
În concluzie, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis în consecinţă, având în vedere nesoluţionarea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor referitoare la obligaţia de a emite decizia privind titlul de despăgubire.
Astfel, în raport de dispoziţiile art. 13 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligaţia legală de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor îi revine doar atribuţia, conform dispoziţiilor art. 2 din H.G. nr. 361/2005, de a asigura organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, se va modifica sentinţa recurată în sensul că se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se va respinge acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în consecinţă. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale instanţei.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 248 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi respinge acţiunea faţă de aceasta.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Obligă recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 280/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 282/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
