ICCJ. Decizia nr. 29/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 29/2011
Dosar nr. 6495/1/2010
Şedinţa publică din 6 ianuarie 2011
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 5093 din 13 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul formulat de reclamantul R.M. împotriva sentinţei nr. 997 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, a admis recursul formulat de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 împotriva aceleaşi sentinţe şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea la preschimbarea certificatului de revoluţionar ca rămas fără obiect şi a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
În motivarea acestei decizii, Înalta Curte a reţinut că obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâţilor Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi secretarul instituţiei la preschimbarea certificatului de revoluţionar al reclamantului.
Examinând dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, astfel cum au fost modificate prin OG nr. 1/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 47/2009, instanţa de control judiciar a reţinut că la data pronunţării sentinţei recurate (10 martie 2009), nu se împlinise termenul prevăzut de lege în cadrul căruia Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 avea obligaţia de a preschimba certificatele doveditoare a calităţii de revoluţionar emise în perioada 1990-1997 de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989.
Instanţa de recurs a mai constatat, conform înscrisurilor depuse şi administrate cauzei ( file 34-35 şi 40 dosar recurs) că la data pronunţării prezentei decizii era emis şi comunicat certificatul seria LTR –R nr. 00089 care confirmă Titlul de Luptător pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 astfel că este întemeiată excepţia lipsei de obiect al acestui capăt de cerere.
În raport de soluţia adoptată, cum nu expirase termenul fixat de lege pentru preschimbarea certificatului deţinut de reclamant şi mai ales că la data pronunţării prezentei decizii era emis certificatul care confirmă Titlul de Luptător pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, Înalta Curte a apreciat că în mod greşit instanţa a obligat pârâtul-intimat Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor să elibereze reclamantului noul tip de certificat în titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, la acordarea indemnizaţiei reparatorii restantă, la plata de despăgubiri şi daune cominatorii.
Instanţa de recurs a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsi procedurii prealabile, a tardivităţii depunerii cererii, a prematurităţii cererii, a inadmisibilităţii acţiunii şi a insuficienţei timbrajului, invocate de către intimatul-pârât Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul R.M., criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea acesteia, rejudecarea cererii sale de recurs şi admiterea acestuia.
Contestatorul a susţinut că la termenul la care a fost adoptată Decizia contestată, procedura de chemare a sa şi a intimatului F.P.N. a fost viciată, că nu s-a ţinut seama de întâmpinarea depusă de el, că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa profesională întrucât instanţa a schimbat obiectul acţiunii sale şi că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unor motive de modificare sau de casare.
Înalta Curte, examinând contestaţia în anulare şi motivele dezvoltate de către contestator, faţă de lucrările dosarului şi susţinerile părţilor, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară şi de retractare, îndreptată împotriva unor hotărâri judecătoreşti irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură, care se poate exercita numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
1. Motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. „când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii".
Examinând înscrisurile dosarului de recurs, Înalta Curte constată că, potrivit încheierii din 2 octombrie 2009, pentru şedinţa din 13 noiembrie 2009, contestatorul R.M., fiind prezent, a primit termenul în cunoştinţă, susţinerile sale în sensul neregularităţii citării sale fiind lipsite de fundament faptic.
Argumentul contestatorului privind întârzierea sa şi motivele acesteia, depunerea întâmpinării şi înscrisurilor însoţitoare după şedinţa de judecată, nu poate fi reţinut ca încadrându-se în motivul de anulare menţionat anterior.
Înalta Curte mai reţine că recurentul-contestator nu poate invoca în mod legitim un presupus viciu de citare privind o altă parte, în speţă intimatul F.P.N., acest motiv putând fi fructificat numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a-l invoca, în mod direct, în propria sa cale de atac, datorită vătămării suferite ca urmare a acestei neregularităţi.
Cu privire la aceste aspecte, contestaţia este nefondată.
2. Motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., „când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă."
Contestatorul încadrează în aceste dispoziţii susţinerile sale privind faptul că instanţa de recurs ar fi schimbat obiectul acţiunii, chiar al recursului său.
Or, textul normativ a cărui incidenţă se invocă se referă la nerespectarea normelor cu privire la competenţa instanţelor judecătoreşti prevăzute de dispoziţiile art. 159 C. proc. civ., ipoteză în care argumentele contestatorului nu se încadrează.
În această privinţă, contestaţia este nefondată.
3. Motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., „instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Sub acest motiv, contestatorul a susţinut că instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat asupra acordării despăgubirilor pe ultimii 3 ani, mai mici cu suma de 3.250 lei, contrar probelor, asupra despăgubirilor dovedite de la introducerea acţiunii şi până la eliberarea noului certificat, că a găsit pârâţii culpabili, dar nu a acordat daunele cominatorii solicitate şi că a stabilit un alt criteriu şi mod de calcul al daunelor cominatorii, care nu îl avantajează pe contestator.
Înalta Curte, examinând Decizia contestată, constată că instanţa de recurs a respins în mod legal capetele de cerere ale reclamantului-contestator privind indemnizaţia reparatorie restantă, plata de despăgubiri şi daune cominatorii, faţă de faptul că, în baza ansamblului probator, pretenţiile acestuia au fost apreciate ca neîntemeiate, certificatul care confirmă Titlul de Luptător pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, în baza căruia se acordă drepturile ce au făcut obiectul cererii de despăgubire, fiind emis şi comunicat anterior.
Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. nu pot avea ca efect obligarea instanţei de control judiciar să răspundă punct cu punct tuturor problemelor formulate, fiind suficient dacă aceasta a procedat la sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între acestea exista o legătură logică, examinându-le împreună şi pronunţându-se potrivit finalităţii acestora.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de R.M. împotriva Deciziei civile nr. 5093 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 270/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 30/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
