ICCJ. Decizia nr. 30/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 30/2011
Dosar nr. 7023/1/2010
Şedinţa publică din 6 ianuarie 2011
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2288 din 4 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul formulat de Administraţia Imobiliară Oradea împotriva sentinţei civile nr. 213/CA din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, a admis recursurile declarate de E.O.R.O.B.S. şi de C.S.R.B.I.C.R.R. şi a modificat sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, respingând şi cererea acesteia privind cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit art. 1 pct. 6 din anexa 1 la HG nr. 1094/2005 paragraful 1 si 2, „Prin imobil nou in raport cu cel preluat se înţelege acea construcţie căreia în raport cu forma iniţiala i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din aria desfăşurata actuală (etajări sau/şi adăugiri de corpuri noi pe orizontală).
Nu este considerat imobil nou în raport cu cel preluat imobilul construcţie căruia i-au fost adăugate pe orizontală şi /verticală în raport cu forma iniţiala corpuri suplimentare de sine stătătoare sau care pot fi utilizate distinct. În acest caz se va dispune retrocedarea în natură a suprafeţei deţinute în proprietate de solicitant la data preluării abuzive."
Cum C.S.R. în urma raportului de expertiză a apreciat ca adăugirile efectuate ulterior preluării abuzive a imobilului solicitat nu depăşesc 50% din suprafaţa construită desfăşurată actuală a imobilului, iar reclamanta Administraţia Imobiliara Oradea nu a putut dovedi o alta situaţie de fapt, rezultă că Decizia nr. 1490 din 01 noiembrie 2007 a fost emisă cu aplicarea corectă a prevederilor legale.
Pe de altă parte, analizând ansamblul probator, Înalta Curte a constatat că situaţia de fapt a complexului imobiliar nu poate fi încadrată în situaţia prevăzuta de art. 1 pct. 6 din anexa 1 la HG nr. 1094/2005 paragraful 2, corpul D fiind alipit corpului B, putând fi utilizat distinct numai în urma unor modificări ale clădirii, modificări ce nu exista, nefiind determinat în concret nici terenul aferent corpului D.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurenta Administraţia Imobiliară Oradea, criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea acesteia şi reluarea judecării cererii sale de recurs.
Contestatoarea a susţinut că instanţa de control judiciar nu a cercetat motivele dezvoltate în cererea sa de recurs privind criticile aduse expertizei tehnice judiciare, lipsa înscrisurilor referitoare la suprafaţa imobilului şi la preluarea lui, pasivitatea instanţei de fond în constituirea ansamblului probator şi legalitatea emiterii Deciziei nr. 1490 din 01 noiembrie 2007 a C.S.R.B.I.C.R.R.
Înalta Curte, examinând contestaţia în anulare şi motivele dezvoltate de către contestator, faţă de lucrările dosarului şi susţinerile părţilor, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară şi de retractare, îndreptată împotriva unor hotărâri judecătoreşti irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură, care se poate exercita numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
În speţă, contestatorul a invocat motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., „instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Aceste dispoziţii nu pot avea însă ca efect obligarea instanţei de recurs să răspundă punct cu punct tuturor problemelor formulate, fiind suficient dacă aceasta a procedat la sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între acestea exista o legătură logică, examinându-le împreună.
Înalta Curte constată că soluţia instanţei de control judiciar este de natură a răspunde motivelor de recurs încadrate de către recurentul-contestator în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ansamblul şi potrivit finalităţii lor, în speţă acceptând expertiza şi probatoriul efectuat ca suficiente, utile şi pertinente, şi decizând, în baza examinării acestora, respingerea în tot a pretenţiilor recurentului-contestator, arătând în mod expres, printre altele, că acesta nu a făcut proba susţinerilor sale.
În aceste condiţii, examinate prin prisma art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare este nefondată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de către Administraţia Imobiliară Oradea împotriva deciziei civile nr. 2288 din 4 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 29/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 311/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
