ICCJ. Decizia nr. 345/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 345/2011
Dosar nr. 1194/57/2010
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.F.I. SRL Crişcior a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. 760 din 9 iulie 2010, a Dispoziţiei nr. 230 din 9 iulie 2010 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 11096 din 9 iulie 2010 până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin actele enumerate anterior s-a stabilit că reclamanta trebuie să plătească suma de 67.977 lei cu titlu de impozit pe profit suplimentar şi 103.007 lei accesorii, respectiv suma de 839.793 lei cu titlu de impozit pe dividende şi 218.445 lei accesorii ca urmare a stabilirii eronate a cheltuielilor deductibile la calculul profitului impozabil respectiv pentru nevirarea impozitului pentru suma integrală a dividendelor repartizate pentru anii fiscali 2007 şi 2008.
A mai apreciat reclamanta că actele menţionate sun nelegale, întrucât organul fiscal a interpretat greşit actele contabile şi dispoziţiile legale referitoare la regimul deducerilor, respectiv a ignorat dispoziţiile Convenţiei privind evitarea dublei impuneri încheiate între România şi Austria şi ratificată prin Decretul nr. 254/1978.
b) Soluţia şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 246/F/CA din 20 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 760 din 9 iulie 2010, a Dispoziţiei nr. 230 din 9 iulie 2010 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 11096 din 9 iulie 2010 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele.
în ceea ce priveşte cazul bine justificat s-a reţinut că cel puţin în aparenţă, există o îndoială cu privire Ia legalitatea stabilirii impozitului pe dividende, în condiţiile în care beneficiarul dividendelor este asociatul unic al reclamantei care este cetăţean austriac iar, faţă de dispoziţiile art. 1 şi art. 4 pct. 2 lit. c) din Convenţia încheiată România şi Austria, se aplică cu prioritate dispoziţiile art. 10 din Convenţie faţă de cele al Codului Fiscal.
Faţă de această împrejurare, a reţinut Curtea, că impozitul trebuie stabilit doar asupra dividendelor plătite nu şi asupra celor repartizate, dar neachitate, iar cota este limitată, conform art. 10 pct. 2 din Convenţie, la 15%.
În ceea ce priveşte existenţa celeilalte condiţii, referitoare la paguba iminentă, a apreciat că şi aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere consecinţa imediată şi directă pe care punerea în executare a actului administrativ contestat ar avea-o asupra veniturilor reclamantei.
2. Instanţa de recurs
împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs D.G.F.P. Hunedoara.
a) motivele de recurs
În motivele de recurs recurenta a arătat că instanţa de fond a apreciat greşit asupra existenţei cazului bine justificat, că această soluţie s-a întemeiat exclusiv pe susţinerile reclamantei care nu au fost verificate, că actele a căror suspendare s-a solicitat sunt emise cu respectarea legii, detaliindu-se prevederile legale incidente pentru susţinerea legalităţii actelor fiscale.
În ceea ce priveşte paguba iminentă s-a precizat că nici această condiţie nu este îndeplinită, că instanţa de fond nu a precizat în ce mod executarea deciziei de impunere o prejudiciază pe intimată şi nu a explicat motivele care au format convingerea că executarea actelor fiscale creează reclamantei o pagubă iminentă ce nu se poate repara.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului, arătând că împrejurările legate de starea de fapt şi de drept existentă în cauză sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrate.
S-a precizat că executarea sumei reţinută prin actele de control poate să perturbe grav activitatea societăţii.
c) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte examinând cererea reclamantei, motivele de recurs, legislaţia aplicabilă şi situaţia de fapt dovedită în cauză reţine că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor enunţa în continuare
Situaţia de fapt
Prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la 9 iulie 2010 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în valoare totală de 1.,229.222 lei reprezentând impozit profit suplimentar, majorări de întârziere, impozit pe dividende, majorări de întârziere, debite rezultate prin neadmiterea ca deductibile la calculul impozitului pe profit a unor cheltuieli şi impozit pe dividendele datorate asociatului.
În cuprinsul cererii de suspendare s-a arătat că s-au stabilit greşit obligaţiile fiscale, invocându-se şi nesocotirea Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri asupra veniturilor ratificată prin Decretul nr. 254/1978, care prevede impozitarea dividendelor plătite şi nu a dividendelor repartizate, cum a reţinut organul de control.
Legislaţia aplicabilă
Cod procedură fiscală art. 215: Suspendarea executării actului administrativ fiscal :
(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.
Legea nr. 554/2004.
Art. 14 alin. (1): Suspendarea executării actulu.
În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.
Art. 2 lit. ş): pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Art. 2 lit. t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Analiza legislaţiei aplicabile în materia suspendării actelor administrativ-fiscale relevă că instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal, dacă sunt îndeplinite cerinţele legale, respectiv formularea plângerii prealabile, plata cauţiunii, existenţa cazului bine justificat şi pentru prevenirea producerii unui prejudiciu.
În speţă, s-a formulat plângere prealabilă şi de asemenea s-a plătit cauţiune.
Recurenta a susţinut că nu sunt îndeplinite celelalte două condiţii, cazul bine justificat şi producerea prejudiciului.
Critica este neîntemeiată.
În mod corect judecătorul fondului a reţinut în sentinţa pronunţată că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ fiscal.
În cauza prezentă, executarea actelor fiscale înainte de pronunţarea instanţei de fond este de natură a crea prejudicii reclamantei, potrivit analizei ce urmează.
Executarea sumei de 1.229.222 lei debit principal şi accesorii reţinute de organul fiscal, ca fiind datorată suplimentar poate perturba activitatea societăţii.
De asemenea, executarea ar reprezenta un impediment real pentru desfăşurarea activităţii societăţii.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de suspendare nu are competenţa de a face analiza pe fond a litigiului, nu poate prejudeca fondul, dar pentru a demonstra existenţa acestei condiţii este obligată să analizeze sumar împrejurările de fapt şi de drept, care pot crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului.
Ca şi în cazul Ordonanţei preşedinţiale reglementată de art. 581 C. proc. civ., în vederea pronunţării soluţiei, instanţa va examina aspectele formale ale actului care ţin de aparenţa de legalitate, dar şi împrejurări de fapt.
În cauza prezentă s-a contestat legalitatea actului de impunere, prin susţinerea realităţii operaţiunii comerciale, nerespectarea prevederilor Convenţiei de evitare a dublei impuneri.
Teza expusă se circumscrie prevederilor art. 2 lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, fără a implica însă cercetarea în fond a pricinii, ci numai pentru a contura îndoiala serioasă asupra legalităţii actului.
d) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., acesta se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinţei nr. 246/F/CA din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 311/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 37/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
