ICCJ. Decizia nr. 37/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 37/2011
Dosar nr. 2711/102/2009
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâta A.J.P.S. Mureş, a solicitat anularea Deciziei nr. 10465 din 18 iulie 2007 emisă de pârâtă, cu obligarea acesteia la plata sumei de 600 lei, reprezentând indemnizaţia lunară cuvenită pentru naştere şi creştere şi celui de-al doilea copil, calculată de la data de 24 mai 2007 (data naşterii copiilor) şi până la împlinirea vârstei de 2 ani.
Reclamantă a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, text de lege care a reprezentat temeiul de drept al actelor administrative atacate.
În motivarea excepţiei s-a arătat că definiţia dată naşterii de către HG nr. 1825/2005 în art. 2, a fost preluată integral de textul art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, fiind contrară literei şi spiritului prevederilor OUG nr. 148/2005.
Prin întâmpinare, Guvernul României a solicitat respingerea excepţiei, susţinând excepţia inadmisibilităţii acesteia, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate ...". După cum rezultă din textul legal citat, excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că HG nr. 1025/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art.108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 111 din OUG nr. 4472006, pentru modificarea şi completarea OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi al Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.
Prin sentinţa civilă nr. 128 din 8 octombrie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Guvernul României, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă şi a constatat ca fiind nelegale dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, invocată prin întâmpinare de către Guvernul României, este neîntemeiată, respingând-o pentru cele ce urmează:
Deşi obiectul excepţiei îl poate forma doar categoria actelor administrative cu caracter individual, nu şi cele cu caracter normativ, pentru care legiuitorul ar fi instituit o altă procedură, această susţinere nu poate fi primită, întrucât pot fi cenzurate pe calea excepţiei de nelegalitate actele administrative unilaterale, fără a distinge după cum acestea au caracter individual sau normativ, întrucât ambele categorii aparţin sferei largi a actelor administrative unilaterale, sens în care sunt şi dispoziţiile art. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004. Curtea de apel a avut în vedere şi soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată în Plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dec. nr. 5132 din 25 noiembrie 2005, Dec. nr. 5560 din 22 noiembrie 2005, Dec. nr. 26 din 10 ianuarie 2006).
Analizând excepţia de nelegalitate invocată instanţa de fond a reţinut că HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005, prin acest act normativ fiind definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Acordarea acestei indemnizaţii lunar şi doar la momentul naşterii, o singură dată, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere, legiuitorul având în vedere la adoptarea acestui act normativ situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea ce nu exclude însă din sfera de aplicaţie situaţiile de excepţie după cum este cazul naşterii multiple.
Faţă de titlul şi obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, a fost respinsă susţinerea emitentului actului normativ atacat potrivit căreia indemnizaţia lunară nu reprezintă o măsură de protecţie a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanţă şi nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecţie socială.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii vii".
Concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară, precum şi stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă.
Aşadar, indemnizaţia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Textul menţionat, cuprins în OUG nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
Recurentul mai arată că, însăşi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 937/2006, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din OUG nr. 148/2005, a reţinut că „actul normativ instituie o formă de protecţie socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, din necesitatea îmbunătăţirii echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, în scopul stimulării creşterii natalităţii şi diminuării fenomenului de abandon al copiilor".
Ţinând cont de cele menţionate, indiferent de numărul copiilor rezultaţi dintr-o singură naştere, se acordă o singură indemnizaţie.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulţi copii.
Astfel, această prestaţie înlocuieşte, pe perioada concediului de creştere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplineşte condiţiile de acordare şi optează pentru această formă de sprijin.
Prin urmare, nu se poate reţine pretinsa discriminare creată între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condiţiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, şi, în nici un caz, o componentă a alocaţiei destinate copiilor.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a OUG s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Nici referirile la Decizia pronunţată de Curtea Constituţională nu au relevanţă în prezenta cauză deoarece nu a invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1)) din OUG nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 128 din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 345/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 372/2011. Contencios → |
|---|
