ICCJ. Decizia nr. 3459/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3459/20 12
Dosar nr. 336/45/2011
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 336/45/2011, reclamantul C.E. a chemat în judecată pe pârâţii: Registrul Auto Român, Agenţia Iaşi a Registrului Auto Român şi A.N.A.F. - Direcţia de Finanţe Publice Iaşi, solicitând instanţei să constate refuzul nejustificat al pârâtelor de a încadra autovehiculul marca D.F., ce a fost importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în categoria EURO 1, conform atestatului eliberat de autorităţile competente ale Republicii Italia, să anuleze cartea de identitate a vehiculului seria H nr. AA prin care a fost atribuită categoria EURO 0, să fie obligate pârâtele să elibereze o altă carte de identitate a vehiculului cu norma EURO 1 şi să repare prejudiciul pentru lipsa de folosinţă a bunului, prejudiciu estimat la suma de 1.000 euro.
A solicitat, totodată, obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi să încaseze taxa de primă înmatriculare, taxă ce era în vigoare la data de 04 noiembrie 2010 precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 28 octombrie 2010 a cumpărat de la numitul A.C. un autoturism marca D.F., cu data primei înmatriculări 02 martie 1994, autovehicul ce a fost înmatriculat în Italia.
În vederea înmatriculării autovehiculului în România, reclamantul s-a prezentat la Agenţia Iaşi a Registrului Auto Român, de unde i-a fost eliberată cartea de identitate seria H nr. AA, certificatul de autenticitate seria A nr. RR şi certificatul de depreciere seria OA nr. GG/2010.
Constatând că în mod eronat autoturismul a fost încadrat într-o altă normă de poluare, respectiv EURO 0, şi că se menţionează o dată eronată a fabricaţiei (1991), reclamantul a făcut o serie de demersuri şi a completat documentaţia cu o serie de noi acte eliberate de autorităţile italiene, însă poziţia autorităţilor publice a rămas neschimbată.
Pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
A invocat şi excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu a reprezentantei Registrul Auto Român Iaşi.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calităţii procesuale pasive şi pe fond a solicitat respingerea cererii.
Prin două precizări distincte depuse la dosar, reclamantul a arătat că înţelege să renunţe la judecată în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi Agenţia Iaşi a Registrului Auto Român.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 254 din 13 septembrie 2011 a luat act de renunţarea la judecata reclamantului în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Iaşi a Regiei Autonome - Registrul Auto Român şi A.N.A.F. - Direcţia de Finanţe Publice Iaşi.
A admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a încadra autoturismul proprietate a reclamantului în categoria EURO 1.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român şi a dispus anularea cărţii de identitate a vehiculului seria H nr. AA emisă de pârâtă.
A obligat pârâta să încadreze autovehiculul reclamantului marca D.F. în categoria de poluare EURO 1 şi să elibereze reclamantului o altă carte de identitate a vehiculului în care să fie menţionată această normă de poluare.
A respins celelalte capete de cerere vizând constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a încadra autoturismul proprietate a reclamantului în categoria EURO 1 şi acordarea de daune pentru lipsa de folosinţă.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Întrucât reclamantul a înţeles să renunţe la judecată în contradictoriu cu A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi Agenţia Iaşi a Registrului Auto Român, instanţa, în temeiul art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea la judecată în contradictoriu cu cele două pârâte.
În ceea ce priveşte primul capăt de cerere al reclamantului, de constatare a refuzului nejustificat al pârâtelor de a încadra autovehiculul marca D.F., ce a fost importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în categoria EURO 1, conform atestatului eliberat de autorităţile competente ale Republicii Italia, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu de către instanţă, pe motiv că reclamantul avea posibilitatea să formuleze o cerere privind realizarea dreptului, lucru pe care l-a şi realizat, conform capătului 2 şi 3 de cerere.
În ceea ce priveşte celelalte excepţii invocate, respectiv cea a lipsei capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu a Agenţiei Iaşi a Registrului Auto Român şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi, instanţa a reţinut că acestea au rămas fără obiect, în condiţiile în care reclamantul a renunţat la judecată în contradictoriu cu aceste două pârâte.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că acţiunea este parţial întemeiată.
Astfel, Curtea a constatat că la data de 28 octombrie 2010 reclamantul a achiziţionat un autoturism marca D.F., având număr de identificare FF.
În vederea înmatriculării autoturismului în România, reclamantul s-a prezentat la autoritatea pârâtă Regia Autonomă - Registru Auto Român care i-a eliberat cartea de identitate seria H nr. AA, carte de identitate în care se precizează ca an de fabricaţie al autovehiculului 1991 şi ca normă de poluare în care se încadrează vehiculul EURO 0.
A stabilit prima instanţă că din probele administrate rezultă că autoturismul achiziţionat de reclamant a fost anterior înmatriculat în Italia, la data de 02 martie 1994, şi că autoritatea publică competentă din această ţară comunitară, omologând individual acest vehicul, a constatat că respectă din punct de vedere al normelor de poluare Directiva C.E nr. 93/59.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că încadrarea din punct de vedere al normelor de poluare realizată de către Regia Autonomă - Registru Auto Român este nejustificată.
În argumentarea soluţiei sale, Curtea a avut în vedere şi prevederile art. 24 pct. 6 din Directiva C.E 2007/46, potrivit cărora valabilitatea unei omologări individuale este limitată la teritoriul statului membru care a acordat omologarea, dar a apreciat că dispoziţiile pct. 7 al aceluiaşi articol, dau posibilitatea ca, la solicitarea producătorului sau a proprietarului vehiculului, statele membre să acorde o omologare individuală vehiculelor care sunt conforme cu dispoziţiile prezentei directive şi cu actele de reglementare enumerate în anexa IV sau IX.
Într-un astfel de caz, statele membre acceptă omologarea individuală şi autorizează vânzarea, înmatricularea şi punerea în exploatare a vehiculului.
Ori, a reţinut prima instanţă, atât timp cât prin certificatul de omologare, emis de autorităţile de profil italiene, se face vorbire de faptul că autoturismul respectă normele stabilite printr-un act comunitar, respectiv Directiva CE nr. 93/59, autoritatea publică pârâtă avea obligaţia de a încadra acest autoturism în norma de poluare EURO 1, având în vedere faptul că, potrivit Anexei 2 a O.U.G nr. 50/2008, norma de poluare pentru EURO 1 este cea stabilită prin Directivele 91/441/CEE şi 93/59/CEE.
Totodată, instanţa a respins acţiunea în constatare ca urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii, precum şi cererea de daune, pe motiv că reclamantul nu a făcut nici o dovadă în acest sens.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se menţionează, în esenţă, că hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor Reglementărilor tehnice R.N.T.R. 7 aprobate prin O.M.T.C.T nr. 2132/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea vehiculelor rutiere, modificat şi completat prin Ordinul nr. 1275/2009, Capitolul IV pct. 7 - Condiţiile privind motorul şi protecţia mediului.
Se arată că în conformitate cu prevederile subpunctului 7.14 din R.N.T.R 7, în cazul autovehiculelor utilizate provenite dintr-un stat membru, dacă norma de poluare EURO nu se poate stabili pe baza documentelor tehnice privind datele de omologare, se acceptă ca alternativă prezentarea unui raport de încercare întocmit de un serviciu tehnic notificat la Comisia Europeană, care atestă efectuarea testului de tip I din Anexa III la Directiva 70/220, însă intimatul-reclamant nu a prezentat un raport de încercare şi nici nu a solicitat efectuarea testului la laboratorul de încercări deţinut de recurentă.
De asemenea documentul prezentat de către intimatul-reclamant nu este unul justificativ pe baza căruia să se stabilească norma de poluare chimică şi nu reprezintă nici un document de omologare al vehiculului cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.
Recurenta menţionează că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că atât Directiva 2007/46 CE adoptată la 05 septembrie 2007 cât şi Directiva 93/59 CEE adoptată la 28 iunie 1993 sunt ulterioare datei de fabricaţie a autovehiculului reclamantului, respectiv anul 1991.
Susţine recurenta-pârâtă şi faptul că instanţa de fond nu se poate substitui organului tehnic naţional de omologare în ceea ce priveşte stabilirea normei de poluare chimică.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se arată că în cuprinsul sentinţei recurate nu se regăsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale şi probele administrate, referitoare la prevederile aplicabile în cauză, în baza cărora se eliberează cartea de identitate a vehiculelor şi se procedează la încadrarea autovehiculelor în norma de poluare chimică.
De asemenea motivarea sentinţei recurate este neconvingătoare şi lacunară.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de susţinerile părţilor, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat.
Astfel, cum rezultă din expunerea prezentată anterior, la data de 1 octombrie 2010 reprezentanţa Registrul Auto Român Iaşi a eliberat reclamantului pentru autovehiculul indicat de acesta, cartea de identitate în care a înscris datele tehnice despre vehicul, printre care şi menţiunea încadrării în norma de poluare EURO 0.
Necontestat este faptul că autovehiculul reclamantului marca D.F. a fost fabricat în anul 1991.
Acesta nu a fost omologat din punct de vedere al emisiilor poluante chimice conform Directivei 91/441/CEE.
Această directivă s-a aplicat începând cu data de 1 iulie 1992 pentru omologarea de tip a autovehiculelor noi, iar pentru cele deja în producţie după data de 31 decembrie 1992, astfel că autovehiculul reclamantului, fiind fabricat în anul 1991, nu putea beneficia de această omologare de tip.
Conform Cărţii de circulaţie Partea I, II, III a autoturismului în litigiu, tradusă în limba română la 29 iunie 2001, autorităţile italiene care au înmatriculat şi autovehiculul, au revizuit încadrarea în directiva de poluare, specificându-se că acesta respectă Directiva 93/59/CEE cu catalizator.
Conform Directivei-cadru 2007/46/CE de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate, destinate vehiculelor respective, Capitolul X - Omologări individuale - art. 24, parag. 6, valabilitatea unei omologări individuale este limitată la teritoriul statului membru care a acordat omologarea.
În vederea înmatriculării în România se impunea omologarea individuală a autovehiculului deţinut de reclamant, care este o procedură prin care autoritatea de omologare a unui stat membru al Uniunii Europene atestă că un autovehicul îndeplineşte individual condiţiile constructive şi pe cele privind starea tehnică, conform dispoziţiilor Reglementării privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere R.N.T.R. 7 aprobată prin Ordinul M.T.C.T. nr. 2132/2005, modificat prin O.M.T.I. nr. 1275/2009.
Conform Cap. I, Subcapitolul 12 pct. 7/7.2. din Reglementarea menţionată: „Omologarea se acordă pentru vehiculele rutiere utilizate care nu au mai fost înmatriculate în România, cu excepţia celor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii a) au fost omologate comunitar (CE) de tip; b) au fost înmatriculate ultima dată într-un SM; c) nu au suferit modificări constructive în raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare”.
Potrivit Cap. IV, pct. 7 - Condiţii privind motorul şi protecţia mediului: „7.1. Omologarea se acordă numai pentru autovehiculele pentru care se poate stabili pe bază de documente tehnice privind datele de omologare sau teste efectuate de un serviciu tehnic notificat la Comisia Europeană, norma de poluare în conformitate cu legislaţia comunitară aplicabilă în funcţie de categorie (norme euro). 7.16. Instalarea pe autovehicul a unui sistem sau a unei componente de reducere a emisiilor poluante este menţionată în CIV numai dacă prin această modificare se obţine modificarea normei de poluare EURO în raport cu cea stabilită la omologarea iniţială, în sensul trecerii la o normă de poluare euro care exprimă reducerea emisiilor poluante şi cu respectarea următoarelor condiţii: a) se poate pune la dispoziţia Registrului Auto Român o copie de pe certificatul de omologare/certificare eliberat de o autoritate competentă dintr-un SM care atestă încadrarea în noua normă de poluare euro; b) se poate pune la dispoziţia Registrului Auto Român documentul de instalare pe autovehiculul emis de atelierul care a făcut modificarea; c) sistemul sau componenta respectivă este instalată pe autovehicul în conformitate cu certificatul de omologare/certificare prevăzut la lit. a); d) sunt respectate cerinţele privind emisiile poluante prevăzute la pct. 8 din Anexa nr. 2 la RNTR 1. În cazul în care cerinţele menţionate la lit. a)-c) nu sunt îndeplinite, stabilirea normei de poluare EURO se realizează numai în baza prezentării unui raport de încercare întocmit de un serviciu tehnic notificat la Comisia Europeană, care atestă efectuarea testului de tip I din Anexa III la Directiva 70/220/CEE, cu respectarea valorilor-limită aplicabile în funcţie de categoria autovehiculului şi norma de poluare EURO”.
Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că modificarea operată de autorităţile italiene poate fi luată în considerare de Registrului Auto Român dacă respectă condiţiile prevăzute la Cap. IV pct. 7/7.16 din Reglementarea R.N.T.R. 7 menţionată.
Cum intimatul-reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor impuse de dispoziţiile pct. 7.16, nu a prezentat un raport de încercare şi nici nu a solicitat efectuarea testului de tip I din Anexa III la Directiva 70/220 la laboratorul de încercări al Registrului Auto Român, în mod corect s-a realizat încadrarea autovehiculul deţinut de recurent în norma de poluare chimică înscrisă în cartea de identitate a acestuia.
De asemenea, intimatul-reclamant nu a prezentat un certificat de omologare CE de tip conform modelelor prevăzute în Anexa IV a Directivei 2007/46/CE de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate, destinate vehiculelor respective, astfel că înscrisurile prezentate de acesta nu pot incluse în categoria documentelor de omologare.
În consecinţă, faţă de cele reţinute anterior, în mod eronat instanţa de fond a admis în parte acţiunea, a anulat Cartea de identitate, obligând autoritatea pârâtă să încadreze autovehiculul deţinut de reclamant în norma de poluare EURO 1, sentinţa recurată fiind nelegală şi netemeinică, fiind incident motivul de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte celălalt motiv de recurs invocat, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că acesta nu este fondat.
Hotărârea recurată, chiar dacă nu analizează detaliat fiecare argument al recurentei formulat în apărare, respectă dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, art. 312 alin. (1) teza a I C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Regia Autonomă - Registrul Auto Român împotriva sentinţei nr. 254 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1690/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3481/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
