ICCJ. Decizia nr. 3481/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3481/2011

Dosar nr. 184/35/2011

Şedinţa publică din 15 iunie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 02 martie 2011, reclamanta SC A. SRL a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 18 din 3 ianuarie 2011 privind debitul de 5.204.739,80 lei şi obligaţiile de plată accesorii stabilite prin Procesul - verbal de constatare din 8 noiembrie 2010 emise de pârâta A.P.D.R.P. Bucureşti până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii actului administrativ.

În motivarea acţiunii sale reclamanta a arătat că prin Procesul - verbal de constatare din 8 noiembrie 2010 s-a stabilit în sarcina sa un debit de 5.204.739,80 lei şi obligaţiile de plată accesorii reprezentând valoarea integrală a finanţării nerambursabile conform contractului de finanţare CI 10203663200091 din 21 iunie 2007, pentru nereguli comise intenţionat care au afectat procedura de achiziţii pentru echipamente de procesare şi ambalare a produselor din carne la proiectul finanţat din fonduri S. promovat de SC A. SRL.

Prin Decizia nr. 18 din 3 ianuarie 2011 pârâta a respins contestaţia formulată împotriva procesului verbal mai sus amintit.

A mai solicitat suspendarea actului administrativ în baza prevederilor art. 14 alin. (1) teza a Il-a din Legea nr. 554/2004 întrucât este vorba despre un caz bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta A.P.D.R.P. Bucureşti a solicitat respingerea cererii de suspendare a efectelor actului administrativ reprezentant de Procesul - verbal de constatare nr. 24481 din 8 noiembrie 2010 menţinut prin Decizia nr. 18 din 03 ianuarie 2011, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 89/ 2011-CA din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, a dispus suspendarea executării actelor administrative reprezentate de procesul verbal de constatare nr. 24.481 din 8 noiembrie 2010 şi de Decizia nr. 18 din 3 ianuarie 2011 emisă de pârâta A.P.D.R.P. până la soluţionarea pe fond a litigiului ce are ca obiect anularea acestora.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele.

Prin actul administrativ contestat, s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în valoare de 5.204.739,80 lei la care se adaugă accesorii conform legislaţiei în vigoare, aspect ce rezultă din capitolul 11 al procesului-verbal.

Pentru a se stabili astfel, s-a reţinut că reclamanta a încheiat cu Agenţia S. contractul cadru seria C nr. 10203663200091 din 21 iunie 2007 ce are ca obiect modernizare şi retehnologizare fabrica de produse din carne, 50 % din valoarea eligibilă de 10.734.000 lei a investiţiei fiind finanţare nerambursabilă, împrejurare faţă de care pe parcursul derulării contractului au loc controale ale modului de implementare a proiectului.

A mai reţinut instanţa de fond că în urma controlului efectuat s-a tras concluzia că o serie de documente folosite în sprijinul cererii de fonduri S. de către reclamantă sunt false şi dat fiind faptul că, deşi neregulile sunt generate de către un terţ, respectiv SC D.P. SRL, prin prisma obligaţiei reclamantei de a contacta personal potenţialii furnizori se prezumă că societatea reclamantă avea cunoştinţă de neregulile comise.

S-a mai reţinut încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Anexa I - Prevederi generale, paragrafului 1 Anexa IV, a art. 7 alin. (1) „dispoziţii finale" din contractul de finanţare şi art. 4 Eligibilitatea cheltuielilor din Legea nr. 316/2001, clauze şi norme legale ce impun în sarcina beneficiarului fondurilor implementarea proiectului cu profesionalism şi în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat.

Întrucât în actul administrativ de constatare s-a reţinut săvârşirea unor fapte grave cu conotaţie penală ce impune prin prisma principiilor de drept penal respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi având în vedere necesitatea clarificării gradului de implicare şi a unor societăţi terţe, instanţa a apreciat că în speţă este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Pe de altă parte dată fiind natura măsurii dispuse care prin punerea sa în executare ar produce efecte importante atât asupra altor raporturi juridice ce izvorăsc din contractul de finanţare, cât şi asupra propriilor angajaţi ai societăţii reclamante, s-a constatat că este îndeplinită şi cea de a doua condiţie respectiv cea a pagubei iminente.

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P.

Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că sentinţa nr. 89/2011 - CA din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată pârâtei A.P.D.R.P., la data de 9 iunie 2010, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (4) C. proc. civ.: „termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Cum recursul a fost depus prin poştă, la data de 16 mai 2011, astfel cum reiese din ştampila aplicată pe plic, rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal, de 5 zile de la data comunicării hotărârii.

Faţă de situaţia constatată, în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinţei nr. 89/2011 - CA din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal ca tardiv formulat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 211 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3481/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs