ICCJ. Decizia nr. 3534/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3534/2011
Dosar nr. 11009/2/2009
Şedinţa publică de la 16 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.A.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor aflată în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice, următoarele:
- obligarea pârâtei Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită într-un termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţată în prezenta cauză, decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 2, care face obiectul dispoziţiei din 2005 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti;
- obligarea Ministerului Finanţelor Publice la efectuarea neîntârziată a plăţii, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, direct sau prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, constând în suma stabilită prin expertiza evaluatorie a imobilului, la preţul de piaţă, în condiţiile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
În subsidiar, a solicitat să se constate faptul că restituirea în natură a unei părţi din terenul ce a constituit imobilul din sectorul 2, Bucureşti, este o formă de reparaţie inadecvată, întrucât suprafaţa respectivă este folosită de actualii deţinători ai imobilului construcţie.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut, în esenţă, că S.S.C., în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului menţionat a formulat notificare în termenul legal, fiind emisă dispoziţia din 2005 a Primăriei Municipiului Bucureşti prin care au fost acordate măsuri reparatorii pentru construcţie şi terenul de sub construcţie, fiind restituit în natură restul de teren (curtea imobilului), situaţie care a generat o stare conflictuală între actualii deţinători ai imobilului construcţie şi adevăratul proprietar.
Dosarul a fost înaintat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar la data de 4 noiembrie 2008 reclamantul, care s-a subrogat în drepturile mătuşei sale S.S.C., a primit înştiinţarea că a fost aprobată cererea de prioritizare pentru motive de boală.
A mai arătat că un exeprt aprobat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a întocmit un prim raport de evaluare la data de 9 februarie 2009, raport care arăta că suma cuvenită drept despăgubire este de 528.512 euro, cuprinzând valoarea celor 4 apartamente şi a terenului aferent construcţiei, fără să includă şi valoarea terenului restituit în natură. A contestat acest raport, fără a mai primi un răspuns din partea autorităţii.
Prin modificarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a precizat că solicită să fie obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să îi emită decizia de despăgubire în valoare de 528.512 euro sau la valoarea care va fi stabilită prin expertiza dispusă de instanţă, suma de 500.000 RON urmând să i se plătească în numerar, în două tranşe anuale, iar pentru diferenţă să i se atribuie acţiuni la Fondul Proprietatea.
A mai solicitat ca, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, să fie obligată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlul de plată aferent deciziei Comisiei Centrale şi să efectueze prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar plata efectivă a sumei de 250.000 RON reprezentând prima tranşă din suma maximă prevăzută de O.U.G. nr. 81/2007, iar în anul calendaristic imediat următor să efectueze plata celei de a doua tranşe.
A solicitat, de asemenea, ca Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să elibereze şi titlul de conversie pentru suma ce excede valorii de 500.000 RON şi să îi atribuie acţiunile corespunzătoare la Fondul Proprietatea.
Prin întâmpinări, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au invocat excepţia prematurităţii formulării acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 2932 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi a respins cererea precizatoare a reclamantului S.A.A. faţă de această pârâtă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A admis excepţia prematurităţii acţiunii şi în consecinţă a respins acţiunea precizatoare a reclamantului S.A.A., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prematur formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, s-a apreciat că este întemeiată având în vedere că ministerul nu a avut nici un fel de raport juridic sau alte raporturi obligaţionale cu reclamantul.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilire Despăgubirilor s-a constatat că aceasta nu este întemeiată, deoarece, autoritatea pârâtă este competentă să emită titlul privind acordarea despăgubirilor, potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Analizând excepţia prematurităţii formulării acţiunii, curtea de apel a reţinut temeinicia acesteia, prin prisma dispoziţiilor Cap. V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care reglementează etapele procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire şi de plată. În acest sens a constatat instanţa de fond că în cazul reclamantului nu s-au parcurs etapele premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, iar titlul de plată şi de conversie nu pot fi emise decât după remiterea către reclamant a deciziei de despăgubire, în baza căreia, acesta trebuie să facă cererea de opţiune.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul S.A.A. şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. Recurentul-reclamant S.A.A., critică sentinţa instanţei de fond din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea pe fond a pricinii.
În temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. În acest sens, susţine că prima instanţă, deşi a reţinut corect esenţa cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, s-a pronunţat asupra excepţiei de prematuritate a cererii de obligare a pârâtelor la emiterea titlului de plată fără a analiza petitul principal, constând în obligarea Comisiei la emiterea titlului de despăgubire.
În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită şi încălcarea legii, reţinându-se eronat că nu a fost parcursă procedura prevăzută de Cap. V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Afirmă recurentul că la dosar a ataşat înscrisuri care dovedesc parcurgerea procedurii invocate dar cu un rezultat pe care a înţeles să îl conteste sub aspectul întinderii despăgubirii acordate, acţiunea având ca scop inclusiv stabilirea de către instanţă a valorii reale a bunului care nu mai poate fi restituit în natură.
În finalul cererii de recurs recurentul-reclamant arată că îşi însuşeşte soluţia instanţei de fond cu privire la constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
II. Recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor critică sentinţa instanţei de fond din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor susţine că în mod greşit a respins instanţa de fond excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care Comisia şi-a îndeplinit atribuţiile conferite de Legea nr. 247/2005, în sensul că a înaintat dosarul reclamantului către evaluator şi, în urma întocmirii Raportului de evaluare, a emis la data de 18 noiembrie 2010, decizia nr. 6909 reprezentând titlul de despăgubire, care a fost comunicată reclamantului. În aceste condiţii, susţine recurenta-pârâtă, continuarea procedurii de acordare a despăgubirilor este preluată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care, în baza opţiunii petentului va emite titlul de plată, Comisia Centrală nemaiavând nicio atribuţie în această etapă.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
I. Recursul declarat de reclamantul S.A.A. aduce, în esenţă, argumente în combaterea excepţiei prematurităţii acţiunii, pe care instanţa de fond a apreciat-o ca fiind întemeiată, respingând acţiunea ca atare.
Din conţinutul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată la termenul din 14 aprilie 2010, rezultă situaţia, potrivit căreia, reclamantul contestă, în primul rând, cuantumul despăgubirilor care a fost stabilit prin raportul de evaluare, solicitând instanţei să oblige Comisia la emiterea unei Decizii privind titlul de despăgubire la valoarea de 528.512 euro sau la valoarea care va fi stabilită de instanţă prin expertiză evaluatorie. Din susţinerile reclamantului a reieşit faptul că a înţeles să conteste raportul de evaluare, neprimind nici un răspuns până la momentul introducerii acţiunii (19 noiembrie 2010).
Pe parcursul judecării cauzei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a făcut dovada emiterii deciziei privind titlul de despăgubire în valoare de 1.556.824 RON (valoare contestată la comisie de către reclamant), la acel moment, instanţa de fond în mod corect apreciind că este prematur capătul de cerere privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată, câtă vreme reclamantul nu făcuse cererea de opţiune, etapă obligatorie potrivit dispoziţiilor Legii nr. 247/2005. Pe de altă parte, ţinând cont de nemulţumirea exprimată de reclamant, relativă la cuantumul despăgubirilor stabilit de expertul autorizat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, emiterea unui titlu de plată apărea prematură, faţă de posibilitatea pe care reclamantul o avea, de a contesta în contencios administrativ decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De altfel, din actele anexate de către recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cererii de recurs, reiese faptul că, imediat după pronunţarea sentinţei atacate, la data de 20 iulie 2010, reclamantul a făcut cererea de opţiune către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pe care a şi modificat-o la data de 18 octombrie 2010, în sensul că doreşte schimbarea opţiunii din despăgubiri în numerar, în despăgubiri în acţiuni la Fondul Proprietatea. Or, atitudinea reclamantului, reflectată în cererea de recurs, depusă la data de 2 decembrie 2012 (ulterior întocmirii cererii de opţiune), de a solicita în continuare emiterea titlului de despăgubire în cuantumul dorit de acesta, maschează, în fapt, intenţia recurentului de a modifica valoarea stabilită în titlul de despăgubire, fără însă a contesta pe calea judiciară impusă de Legea nr. 247/2005, Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul S.A.A. este nefondat şi îl va respinge ca atare.
II. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Înalta Curte constată că nici criticile formulate de această autoritate nu au fundament în actele şi lucrările dosarului.
Astfel, faţă de primul capăt de cerere al acţiunii reclamantului, constând în obligarea la emiterea titlului de despăgubire, este evident că autoritatea care are competenţa, potrivit legii, să elibereze acest act este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte este dovedită şi prin prisma pretenţiilor reclamantului de a se face o nouă evaluare a imobilului în vederea stabilirii despăgubirilor la o valoare reală, procedură care intră tot în competenţa Comisie centrale ca etapă premergătoare emiterii titlului de despăgubire.
Situaţia, potrivit căreia, această autoritate a emis cu o zi înainte de introducerea acţiunii, Decizia reprezentând titlul de despăgubire, nu lipseşte de calitate procesuală pasivă Comisia, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada comunicării acesteia către reclamant, borderoul de expediţii din 10 aprilie 2010, menţionând o adresă greşită a reclamantului, ceea ce prezumă situaţia că reclamantul nu a avut cunoştinţă de existenţa deciziei până la momentul depunerii actului la dosar de către pârâtă.
Faţă de argumentele prezentate, Înalta Curte reţine netemeinicia şi a acestui recurs promovat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de S.A.A. şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinţei civile nr. 2932 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3297/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4737/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
