ICCJ. Decizia nr. 372/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 372/2011
Dosar nr. 9303/2/200.
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prima instanţă
1) Sesizarea instanţei de fon.
Reclamantul B.S. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministrul Administraţiei şi Internelor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună suspendarea executării Ordinului nr. S/II/4142 din 24 august 2007 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare a acestuia.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că actul atacat îi încalcă grav drepturile câştigate, deoarece este decorat cu cele două Semne Onorifice de ofiţer – Brevetul nr. IX 3a/1342 din 28 martie 2002 şi Brevetul nr. IX 3b/4478 din 29 martie 2007 – în conformitate cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu art. 9 din OG nr. 104 din 31 august 2000, art. 11 pct. IX/16 din Legea nr. 28/2000, art. 3 din Legea nr. 80/1995 şi art. 15 alin. (1) din Constituţia României.
A mai arătat că pregătirea pe care o are îi permite să-şi desfăşoare activitatea în continuare în funcţia şi gradul profesional deţinute anterior, de inspector de poliţie, fiind licenţiat în drept, potrivit adeverinţei nr. 781 din 9 iulie 2009, astfel încât pentru prevenirea măririi pagubei iminente şi afectării profunde a stării morale, datorită stresului pe care i-l cauzează actul administrativ contestat, se impune suspendarea acestuia.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3835 din 11 noiembrie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că actul administrativ a cărui suspendare se solicită este în vigoare şi îşi produce efectele faţă de reclamant încă de la 24 august 2007, astfel încât nu este îndeplinită cerinţa pagubei iminente, care să nu poată fi înlăturată în alt mod.
S-a mai reţinut că finalizarea ulterioară a studiilor de lungă durată de către reclamant nu a fost inclusă în dispoziţia de favoare [art. 73 alin. (8)] prevăzută în Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, care a prevăzut un termen de 5 ani la dispoziţia persoanelor interesate, iar în condiţiile în care dispoziţia este suficient de clară şi măsura „încadrării în categorii şi grade profesionale corespunzătoare pregătirii" se bucură de suficientă previzibilitate, criticile reclamantului sunt neîntemeiate.
II. Instanţa de recurs
1) Recursul reclamantului
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamantul B.S., care a criticat-o pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie, invocând următoarele considerente:
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece instanţa nu a stabilit data certă a comunicării actului către destinatar, astfel că actul administrativ este lovit de inexistenţă, nefiind legal comunicat, impunându-se suspendarea executării acestuia;
- hotărârea este nemotivată, nefiind clară, convingătoare şi pertinentă, instanţa rezumându-se la argumentul că recurentul – reclamant ar fi decăzut din dreptul de a formula o acţiune în anularea Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S/II4142/2007, invocând prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, fără a le corobora cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ şi fără a solicita intimatului dovada comunicării actului, făcând trimitere la un text de lege substanţial, folosind termeni generali, care nu corespund scopului motivării şi echivalează cu o nemotivare;
- aparenţa de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat rezulta din prevederile legale invocate de recurent în motivarea cererii de suspendare şi concluziile scrise depuse la dosar, respectiv art. 11 pct. 9 poz. 6 din Legea nr. 29/2000, text actualizat în 2004, care coroborat din art. 3 din Legea nr. 80/1995, precum şi cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 conducea la concluzia că recurentul era ofiţer în anul 2004 şi nu-i puteau fi afectate drepturile câştigate privind gradul de încadrare;
- prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente cauzei, hotărârea prin care s-a respins cererea de suspendare a executării fiind neîntemeiată şi nemotivată în drept, solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii, cu ocazia rejudecării pe fond a cauzei.
2. Susţinerile intimatului
Intimatul – pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a depus la dosar întâmpinare în temeiul dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu erau îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S/II4142/2007, formulată de recurentul – reclamant.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarelor precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
a) Situaţia de fapt:
Prin art. 14 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, s-au prevăzut două categorii de încadrare a poliţiştilor, respectiv categoria A – Corpul ofiţerilor de poliţie, pentru ofiţerii de poliţie cu studii superioare şi categoria B – Corpul agenţilor de poliţie pentru agenţii de poliţie cu studii liceale sau postliceale cu diplomă.
Prin art. 73 alin. (8) din acest act normativ s-a acordat un termen de 5 ani pentru definitivarea studiilor de către poliţişti, necesare echivalării în grade corespunzătoare a funcţiei deţinute, acest termen expirând la data 24 august 2007.
La data expirării acestui termen recurentul – reclamant absolvise cursurile şcolii militare de subofiţeri „Gheorghe Lazăr" Sibiu , care sunt echivalente studiilor postliceale şi nu studiilor universitare de lungă sau de scurtă durată, astfel că prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S/II4142/2007 acesta a fost încadrat în corpul agenţilor de poliţie.
Recurentul – reclamant a solicitat suspendarea executării acestui Ordin, invocând faptul că îndeplinea condiţiile pentru a fi păstrat ca încadrare în corpul ofiţerilor, întrucât la cei trei ani de studii superioare de scurtă durată trebuiau adăugaţi cei doi ani de şcoală militară absolvită potrivit diplomei DS nr. 539 din 17 august 1976 , precum şi un an de facultate absolvit în perioada 2006 – 2007 şi 4 luni cursul de ofiţeri absolvit potrivit certificatului eliberat la 28 iunie 1995, încadrarea sa ca agent de poliţie fiind similară pedepsei complementare a degradării militare.
b)Analiza motivelor de recurs
Critica recurentului care priveşte pretinsa nemotivare, respectiv motivare necorespunzătoare a hotărârii atacate, în fapt şi în drept, este nefondată, deoarece sentinţa nr. 3835 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., instanţa prezentând detaliat argumentele de fapt şi de drept care i-au format convingerea asupra soluţiei pronunţate.
În recurs reclamantul invocă alte motive decât cele prezentate în susţinerea cererii de suspendare a executării la instanţa de fond, contrar prevederilor art. 292 alin. (1) C. proc. civ. aplicabile şi în recurs, potrivit disp. art. 316 C. proc. civ.
Analizând totuşi aceste motive prin prisma art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea soluţiei, întrucât susţinerile privind necomunicarea Ordinului în litigiu şi inexistenţa acestuia ca act administrativ producător de efecte juridice, invocate pentru prima dată în recurs nu reprezintă un „caz bine justificat" , în sensul disp. art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, care să determine admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului menţionat anterior.
Instanţa investită cu soluţionarea unei asemenea cereri nu poate antama fondul dreptului dedus judecăţii, care formează obiectul unei alte cauze, ci analizează succint dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, pentru admiterea cererii de suspendare a executării.
Potrivit acestui text, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat în mod corect că în speţă nu erau îndeplinite condiţiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S/II4142/2007, cum a solicitat recurentul – reclamant prin acţiunea introductivă, măsura suspendării executării neputându-se dispune decât în mod excepţional, având ca efect întreruperea executării unui act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, fiind şi executoriu.
Recurentul – reclamant nu a dovedit o împrejurare de fapt sau de drept de natură să creeze o puternică îndoială cu privire la legalitatea Ordinului menţionat anterior, care a fost emis de autoritatea administrativă competentă – Ministerul Internelor şi Reformei Administrative , în baza atribuţiilor conferite de lege şi în executarea dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 - art. 73 alin. (8).
Împrejurările personale invocate de recurentul – reclamant privind îndeplinirea condiţiilor de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior, prin cumularea anilor de studii de la forme de învăţământ similare reprezintă o problemă de fond şi nu este de natură să antameze asupra legalităţii Ordinului menţionat anterior.
Nici condiţia pagubei iminente nu a fost dovedită de către recurent, Ordinul a cărei suspendare s-a solicitat fiind emis şi pus în executare din anul 2007, aşa cum corect a concluzionat şi prima instanţă.
De altfel, la data de 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins şi acţiunea recurentului care viza şi anularea Ordinului menţionat anterior, ce a format obiectul dosarul 8379/2/2009, confirmându-se aparenţa de legalitate a acestuia.
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.S. împotriva sentinţei civile nr. 3835 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 37/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 378/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
