ICCJ. Decizia nr. 378/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 378/2011
Dosar nr. 686/1/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I Prima instanţă
1. Sesizarea instanţei de fon.
Reclamanţii P.T.I. şi P.C.P. au chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 151 din 25 aprilie 2006 emisă de Primarul municipiului Ploieşti în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la echivalentul bănesc pentru imobilul situat în Ploieşti, Hotel Central – Aripa Veche şi la plata daunelor interese aferente perioadei în care reclamanţii nu au putut beneficia de dreptul lor.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că la data de 9 aprilie 2001, în baza Legii nr. 10/2001 au formulat prin intermediul executorului judecătoresc notificare, solicitând restituirea imobilului susmenţionat, însă prin Decizia A.V.A.S. li s-a comunicat că imobilul nu poate fi restituit în natură, urmând să li se acorde măsuri reparatorii, dar pârâta, în mod sistematic a refuzat acest lucru.
Prin întâmpinarea formulată, C.C.S.D. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova şi excepţia prematurităţii acţiunii, în raport de prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
2. Soluţiile din primul ciclu procesual
Prin sentinţa nr. 1272 din 18 aprilie 2008, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
La rândul său, Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa nr. 227 din 31 octombrie 2008, analizând excepţia prematurităţii acţiunii, a admis această excepţie şi a respins ca prematur introdusă acţiunea formulată de reclamant.
Prin Decizia nr. 3342 din 17 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul promovat de reclamanţi, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se că prin acţiunea formulată, recurenţii - reclamanţi au înţeles să se plângă de refuzul pârâtei de a urma procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
3. Soluţia instanţei de fond, în rejudecare
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 217 din 16 noiembrie 2009, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că neparcurgerea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, reglementată de Legea nr. 247/2005, care se finalizează prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri este justificată de incidenţa OUG nr. 81/2007 şi de dispoziţiile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în baza căreia s-a stabilit că soluţionarea dosarelor să se facă în ordinea înregistrării, neputându-se reţine în sarcina pârâtei refuzul nejustificat de soluţionare a dosarului reclamanţilor.
II. Instanţa de recur.
1. Criticile reclamanţilor
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, au declarat recurs reclamanţii, susţinând în esenţă următoarele critici:
Motivarea sentinţei este contradictorie, deoarece instanţa, deşi a reţinut că reclamanta este îndreptăţită să solicite despăgubiri, respinge acţiunea, considerând că reclamanta nu are drept de creanţă împotriva statului român, deşi dreptul la despăgubiri i-a fost recunoscut prin Decizia A.V.A.S. nr. 151 din 25 aprilie 2006, completată cu Decizia nr. 121 din 21 aprilie 2008 a aceleiaşi instituţii, ca urmare a respingerii solicitării de restituire în natură a imobilului, astfel că intimata avea obligaţia emiterii titlului de despăgubiri, conform art. 3 (a) şi art. 16 alin. (9) din Legea nr. 247/2005.
Recurenţii au arătat că intimata – pârâtă nu a parcurs niciuna dintre etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005, cu rea credinţă nu a înaintat dosarul Secretariatului Comisiei Centrale, deşi acesta este complet, iar instanţa nu a reţinut corect situaţia de fapt, deoarece lor nu li s-a restituit imobilul care le-a aparţinut, şi deşi dispun de o decizie prin care li se recunoaşte dreptul la despăgubiri, aceasta nu a fost executată, vătămarea drepturilor lor legitime fiind recunoscută şi de Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Apărarea intimatei
Intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
În mod corect prima instanţă a apreciat că intimata nu are culpă în întârzierea derulării procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 privind acordarea despăgubirilor pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Astfel, notificarea recurenţilor – reclamanţi a fost soluţionată de A.V.A.S. prin Decizia nr. 151/2006, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului Hotelul Central – adresa veche din Ploieşti, recunoscându-li-se în schimb dreptul la măsuri reparatorii, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Secretariatul Comisiei Centrale căruia i s-a trimis dosarul a constatat că acesta nu era complet, nefiind identificată suprafaţa imobilului (teren şi construcţie) astfel că l-a restituit A.V.A.S., care prin Decizia completatoare nr. 121 din 21 aprilie 2008 a precizat suprafeţele pentru care recurenţii urmau să primească despăgubiri.
Din dosarul retrimis Secretariatului Comisiei Centrale, s-a constatat că lipseşte originalul notificării comunicate prin executor, condiţie de validitate a dreptului la măsuri reparatorii , fiind necesară o nouă solicitare pentru completarea înscrisurilor, în vederea acordării de despăgubiri.
Potrivit procedurii reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,soluţionarea dosarelor se face în ordinea înregistrării lor conform deciziei nr. 2185/2008 CC. După analiza dosarelor , etapa următoare constă în desemnarea unui evaluator, iar raportul de evaluare ce se va întocmi de acesta se va trimite Comisiei Centrale, care fie va emite titlul de despăgubiri, fie va trimite dosarul pentru reevaluare, urmând ca titlul de despăgubiri să fie valorificat de titulari conform OUG nr. 81/2007.
Prin urmare, cel puţin până în prezent , intimata nu are culpă în derularea cu întârziere a etapelor procedurii complexe prevăzute de Legea nr. 247/2005, în care sunt implicate mai multe autorităţi (instituţia notificată, evaluator) prelungirea timpului necesar parcurgerii primei etape de analiză a dosarului datorându-se şi culpei recurenţilor - reclamanţi, care nu au depus toate înscrisurile necesare, în lipsa dovezii de comunicare a notificării neputându-li-se valida dreptul la despăgubiri.
În concluzie, în mod corect acţiunea privind emiterea titlului de despăgubiri a fost respinsă, deoarece nu s-a parcurs etapa evaluării imobilului , fără de care nu se poate proceda la emiterea titlului de despăgubiri.
4. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.T.I. şi P.C.P. şi continuat de P.T.I. şi P.R. împotriva sentinţei civile nr. 217 din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 372/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 389/2011. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
