ICCJ. Decizia nr. 3848/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
1. Hotărârea primei instanțe.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.S., suspendarea efectelor ordinului nr. 1889 emis la 15 decembrie 2009.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1017/2009 emis de Ministerul Sănătății a fost numit în funcția de manager interimar al Spitalului județean de Urgență Dr. C.O. Baia Mare până la ocuparea postului prin concurs, iar prin ordinul contestat, nr. 1889 din 15 octombrie 2009 a fost eliberat din funcția deținută, măsură nemotivată în drept.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă, iar pe fond considerând că este neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 29 din 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1889 emis de pârât la data de 15 octombrie 2009.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Existența cazului bine justificat a fost constatată în raport de contestația formulată de reclamant prin care s-au invocat aspecte ce vizează încălcarea unor dispoziții legale, precum și de actele depuse la dosar, rezultând astfel că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.
Sub aspectul pagubei iminente, s-a reținut că, prin punerea în executare a actului administrativ dedus judecății, s-ar crea prejudicii determinate de pierderea drepturilor salariale de către reclamant, cu consecințe grave asupra acestuia.
în aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a avut în vedere și prevederile cuprinse în Recomandarea CM R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă referitoare la faptul că executarea imediată și integrală a actelor contestate sau susceptibile a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv.
2. Recursul declarat de M.S.
împotriva acestei, sentințe, a declarat recurs M.S. care critică hotărârea prin prisma interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554/2004, arătând că suspendarea a fost acordată nejustificat, în lipsa oricăror elemente care să demonstreze îndeplinirea condițiilor prevăzute de norma indicată.
Detaliind în privința cazului bine justificat, recurenta afirmă că "prezumția de nelegalitate nu poate opera în condițiile în care actul administrativ este rezultatul prerogativei legale a emitentului", respectiv M.S. numește conducerea interimară a spitalelor publice și tot el are prerogativa legală de destituire din această funcție.
Managerul interimar are un mandat special dat de ministrul sănătății, mandat ce poate fi revocat de acesta, iar numirea unui nou mandatar echivalează cu revocarea mandatului actual.
în ceea ce privește paguba iminentă recurentul, apreciază că nici această cerință pentru admisibilitatea cererii nu este îndeplinită iar simpla diminuare a drepturilor salariale nu este în măsură să justifice măsura suspendării actului administrativ.
Arată că hotărârea instanței de fond nu este motivată în fapt și în drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ.
II. Considerentele Curții asupra recursului.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, dar și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt și de drept relevante.
Cererea de suspendare a executării formulată de intimatul - reclamant B.I. vizează ordinul nr. 1889 din 15 octombrie 2009 emis de recurentul - pârât M.S., prin care începând cu data de 16 octombrie 2009 este eliberat din funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Dr. C.O. Baia Mare.
Cererea de suspendare a executării actului administrativ individual s-a formulat în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care:
"în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
După cum se cunoaște, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.
O condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
în cauza dedusă judecății, înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de următoarele argumente:
Prima instanță examinând aparența de nelegalitate a actului administrativ a motivat existența unei astfel de îndoieli asupra prezumției de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor administrative și totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea conform art. 14 din legea contenciosului administrativ.
Așa fiind, în speță, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale reclamantei - intimate, preluate în hotărârea recurată dar și din argumentele juridice, prezentate aparent valabile de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actul contestat, emis de recurentul - pârât M.S. și a cărui legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.
în această privință este de observat că Ordinul nr. 1889/2009 nu este motivat nici în fapt, nici în drept. Chiar dacă prin actul administrativ contestat s-a dispus eliberarea din funcția de manager interimar al spitalului, aceasta nu putea constitui un caz de nemotivare a măsurii dispuse. în cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor, până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret trebuie să o realizeze.
Este adevărat că managerul interimar are un mandat special dat de ministrul sănătății, mandat ce poate fi revocat de acesta în condițiile Legii nr. 95/2006, însă actul de eliberare din funcție, respectiv de revocare a mandatului, trebuie motivat pentru a se putea verifica dacă a fost emis cu respectarea legii și a dreptului de apreciere a M.S.
Astfel că și sub acest aspect criticile din recurs privind motivarea hotărârii recurate conform art. 261 C. proc. civ. și îndeplinirea cazului bine justificat, sunt nefondate.
Art. 2 alin. (1) lit. ș) definește "paguba iminentă ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă, gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
în privința acestei condiții se constată că măsura dispusă prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, este de natură să conducă atât la diminuarea drepturilor salariale ale recurentului, dar și la perturbarea previzibilă a funcționării acestei unități spitalicești ca urmare a modificărilor intervenite în managementul instituției.
Aceste argumente vin în susținerea soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condițiilor de validitate ale actului administrativ cât și condiția prevenirii unei pagube iminente.
2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3841/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1529/2011. Contencios → |
|---|
