ICCJ. Decizia nr. 3852/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe.
Prin încheierea din data de 30 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Brăila, secția civilă, a fost învestită, în primă instanță, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1878, invocată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâții C.L. - D.A.P.T. Brăila și M.A.D.R.
în motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul a arătat că pârâta din cererea de chemare în judecată SC C. SA nu avea în posesie, la data atestării dreptului de proprietate, suprafața de teren de 1298 m.p. și că la data dobândirii acestuia exista o hotărâre prin care era obligată să-l restituie proprietarului.
Pârâtul C.L.M. Brăila a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, având în vedere că actul administrativ atacat a fost emis înainte de adoptarea Legii nr. 554/2004. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepției întrucât actul administrativ a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.
2. Hotărârea Curții de Apel
Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 28 din 26 ianuarie 2010, a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1878, invocată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu intimații - pârâți C.L. - SC A.P.T. SA Brăila și M.A.D.R.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Actul atacat are caracterul unui act administrativ individual, se adresează altui subiect de drept și a fost transcris în Cartea funciară la poziția nr. 12760 din 30 octombrie 2001, iar de la această dată a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, devenind opozabil.
S-a considerat că nelegalitate a fost formulată cu depășirea termenelor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar actul administrativ individual atacat, în speță certificatul de atestare a dreptului de proprietate, este emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, respectiv în anul 1997.
Curtea de apel a avut în vedere și faptul că înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în mod constant, că în ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 se înlătură aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (l) din această lege, cu modificările ulterioare precum și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007.
3. Recursul declarat în cauză.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S.M., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea examinării fondului excepției de nelegalitate.
Recurentul a susținut că prima instanță a interpretat greșit sintagma "indiferent de data emiterii actului administrativ" deși explicitarea cuprinsă în art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 este clară, în contextul în care se arată că legalitatea actelor administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 va fi verificată prin raportare la contextul normativ respectiv.
4. Apărările formulate de intimați.
Prin întâmpinările formulate, atât intimatul M.A.D.R., cât și intimata SC A.P.T. Brăile SA, succesoarea în drepturile și obligațiile D.A.P.T. Brăila, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimații au arătat că în mod legal a fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât acest text, care instituie posibilitatea invocării excepției de nelegalitate fără limită în timp, încalcă principiul securității raporturilor juridice, precum și jurisprudența convențională și comunitară.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului.
Examinând sentința atacată prin prisma criticii formulate de recurent, a apărării cuprinse în întâmpinări, precum și potrivit art. 3041C. proc. civ., sub toate aspectele, înalta Curte constată că soluția pronunțată este legală.
1. Argumente de drept relevante.
Excepția de nelegalitate invocată de recurentul - reclamant S.M. vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1878 emis de M.A.A. la data de 29 iulie 1997.
Necontestat, acesta este un act administrativ individual emis în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, având ca finalitate atestarea dreptului de proprietate al SC B. SA - Sucursala Comsuin II asupra unei suprafețe de teren de 240.784 m2, identificată în anexă. Excepția de nelegalitate privește o parte din suprafața de teren, respectiv suprafața de 1.298 m2, cu privire la care recurentul - reclamant invocă un drept de proprietate.
înalta Curte reține că prima instanță a înlăturat în mod legal prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, o soluție contrară încălcând principii fundamentale ale dreptului, între care un loc importat îl ocupă principiul securității juridice.
Este adevărat că prin Decizia nr. 874 din 10 iulie 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 și a art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007, făcând trimitere la mai multe decizii anterioare, cu nr. 404, 425 și nr. 354/2008, prin care a reținut că textele de lege criticate sunt în acord cu principiul stabilității raporturilor juridice care, deși nu este consacrat expres în Constituția României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală și din preambulul C.A.D.O.L.F., cu principiul neretroactivității legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și cu dispozițiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.
Fără a ignora sau nega consistența argumentelor reținute în contenciosul constituțional, înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul național este chemat în mod direct și nemijlocit să facă efective drepturile și libertățile consacrate de C.A.D.O.L.F., așa cum au fost interpretate în jurisprudența C.E.D.O., aceasta constituind o garanție a aplicării blocului de convenționalitate în dreptul intern, atât în privința calității legii naționale, cât și în interpretarea și aplicarea acesteia.
Cu privire la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituția României instituie, pentru situația în care există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor internaționale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern.
Din această perspectivă, înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepției de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă și actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securității raporturilor juridice, element fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul Convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părți și în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești [(cauza B. c. României, hotărârea din 30 septembrie 1999 (M. Of., nr. 414/31.08.2000), cauza S.H. c. Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002,cauza P. c. României, hotărâre din 11 decembrie 2008)].
Deși se referă la repunerea în discuție, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, argumentele Curții de la Strasbourg pot fi reținute și în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele și condițiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu și executoriu din oficiu.
Este adevărat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.
De aceea, înalta Curte constată că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenției.
Rezolvarea pe care instanțele de contencios administrativ au dat-o excepției de nelegalitate nu aduce atingere dreptului de proprietate afirmat de recurent și nici dreptului său la un proces echitabil, întrucât el are alte remedii procesuale, cel mai eficient fiind tocmai acțiunea în revendicare pe parcursul judecării căreia s-a invocat excepția de nelegalitate de față. Astfel, instanța de drept comun este îndrituită să compare titlurile exhibate de părți, urmând a da câștig de cauză aceleia care prezintă un titlu preferabil.
Cum titlurile provin de la autori diferiți, urmează a se aplica regulile specifice, luându-se în calcul nu numai conformitatea cu legea din punct de vedere formal, ci și consistența drepturilor autorilor de la care provin titlurile.
în fine, pentru acuratețea motivării soluției adoptate, urmează a se înlătura din considerentele sentinței atacate referirile la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât în această materie nu se pune problema plângerii prealabile și, cel puțin de lege lata, nu există o corelație între dreptul la acțiune și dreptul de a invoca excepția de nelegalitate, din perspectiva termenului de prescripție.
2. Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a fost respins recursul de față ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3860/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3841/2011. Contencios → |
|---|
