ICCJ. Decizia nr. 3877/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 octombrie 2009, reclamanta SC U. SA România a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.A.M.C., să se constate că nu datorează la bugetul de stat suma de 6250 lei cu titlu de amendă și în consecință să fie obligată pârâta să procedeze la ștergerea acestui debit din evidențele sale.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost sancționată de către A.R.C.E. cu o amendă în cuantum de 10.000 lei, conform procesului verbal seria 1231 nr. 205/11 din 21 iunie 2006.
Totodată, a mai arătat reclamanta că a achitat jumătate din minimul amenzii aplicate în contul indicat de organul constatator, în procesul verbal fiind prevăzută această posibilitate. Faptul că ulterior suma achitată a fost returnată de către Trezoreria Prahova în contul societății reclamante, cu motivarea că trebuie achitată într-un alt cont, procedând astfel la achitarea aceleiași sume în contul indicat de trezorerie, nu, poate fi reținută o culpă în sarcina sa.
Prin sentința civilă nr. 224 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială II, complete specializate de contencios administrativ, reținând că în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competența materială de soluționare în fond a litigiilor privind actele administrative ce privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mici de 500.000 lei, în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.
Așadar, instanța a constatat ca reclamanta solicită ștergerea din evidențele fiscale a unui pretins debit în cuantum de 6250 lei, susținând că nu datorează bugetului de stat suma menționată, prin decizia de impunere atacată în cauză fiind stabilite taxe și accesorii ale acestora a căror valoare nu depășesc suma de 500.000 lei.
Astfel, controlul, constatarea, contestarea și recuperarea sumei sus indicate, ce are un caracter specific și reprezintă o obligație (creanță) bugetară, care poate fi asimilată noțiunii de contribuție din legislația fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut de Codul de procedură fiscală, așa încât, în raport de cuantumul sumei la care se referă actul contestat, în speță mai mic de 500.000 lei, competența de soluționare în primă instanță a litigiilor privind actele de imputare contestate revine tribunalului și nu curții de apel.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Prahova, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 276 din 4 iunie 2010, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, reținând că actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, implicit și refuzul nejustificat al unei autorități publice centrale de a soluționa o cerere, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Instanța a mai reținut că, în speță, nu este aplicabil criteriul valoric prevăzut de Legea nr. 554/2004, pentru că nu se constată o taxă, impozit, contribuție sau datorie vamală stabilită printr-un act administrativ fiscal, reclamanta aflându-se deja în faza procedurii executării silite, uzând de calea contestației la executare împotriva titlului executoriu emis.
Astfel, tribunalul apreciază că refuzul nejustificat al unei autorități publice centrale de a efectua o operațiune administrativă urmează a fi apreciat și cenzurat de curtea de apel, ca instanță competentă material.
Totodată, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă să soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus judecății.
înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (l), art. 21 și 22 C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea reclamantei de ștergere din evidențele fiscale a unui pretins debit în cuantum de 6250 lei, susținând că nu datorează bugetului de stat acest debit.
Pârâta A.N.A.F. apreciază că reclamanta figurează în cadrul Serviciului de executare silită cu debitul de 2650 lei reprezentând diferența de amendă neachitată aferentă Somației nr. 1055825 din 25 august 2009.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 500.000 lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 lei se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".
Acest text instituie două criterii pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ, criteriul rangului autorității emitente și criteriul valoric.
în cauzele care au ca obiect taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora operează criteriul valoric, potrivit căruia tribunalele judecă acțiunile în care suma contestată este mai mică de 500.000 lei (RON), chiar dacă emitentul actului administrativ - fiscal prin care au fost stabilite obligațiile deduse judecății este o autoritate centrală.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat obligația fiscală reținută în continuare în sarcina sa în valoare de 6250 lei, solicitând să se constate ca nejustificat refuzul autorităților fiscale de a da curs solicitării sale de a șterge debitul din evidențele fiscale.
Este adevărat că reclamanta susține că este vătămată într-un drept sau interes legitim prin refuzul nejustificat al autorității pârâte de soluționare a cererii sale, solicitarea însă privește radierea obligației fiscale de 6250 lei, operațiune necesară pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului ei legitim în sensul art. 2 alin. (2) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar cu privire la o obligație (creanță bugetară).
Cum controlul și recuperarea sumei de 6250 lei, are un caracter specific privește o obligație bugetară, ce urmează în general, regimul de drept comun prevăzut de codul de procedură fiscală, competența instanței de contencios administrativ este stabilită în funcție de suma contestată, conform textului legal amintit și nu în funcție de rangul organului autoritate publică care refuză să efectueze operațiunea administrativă.
Astfel fiind, în baza art. 20 și următoarele a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3886/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3860/2011. Contencios → |
|---|
