ICCJ. Decizia nr. 3899/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2872 din 27 octombrie 2010 Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul P.M., în contradictoriu cu pârâții S.G.G. - Palatul Victoria, și A.V.A.S., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut că reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâții S.G.G. - Palatul Victoria și A.V.A.S., a solicitat revocarea/anularea Ordinului nr. 350 din 12 februarie 2010 emis de Președintele A.V.A.S. pe care-l consideră netemeinic și nelegal și obligarea angajatorului la plata diferenței de salariu neachitată, calculată de la data emiterii ordinului menționat până la momentul revocării/anulării acestuia.
în motivarea cererii reclamantul a arătat că prin ordinul contestat i s-a comunicat că începând cu data de 15 februarie 2010 este reîncadrat în funcția de executor la D.V.C. din cadrul D.G.C., în baza Legii nr. 329/2009, Legii nr. 330/2009 și H.G. nr. 1436/2009 și O.U.G. nr. 1/2010 .
Prin întâmpinarea formulată pârâtul S.G.G. a invocat excepția nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.G.G., excepția de necompetență materială a instanței și excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
în acest context, tribunalul a constatat că se impune soluționarea cu prioritate a excepției de necompetenta materială a instanței având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ..
Având în vedere obiectul cauzei, care vizează anularea unui act administrativ emis de pârâta A.V.A.S. care potrivit art. 1 H.G. nr. 837/2004, se organizează și funcționează ca instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, tribunalul a constatat că, față de prevederile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004 conform cărora competența de soluționare a litigiilor privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale revine curților de apel, precum și în raport de calitatea pârâtei A.V.A.S. de instituție a administrației publice centrale subordonată Guvernului României, competența de soluționare a cauzei revine curții de apel, context în care, a admis excepția de necompetență materială invocată.
învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, a constatat existența conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel, examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de necompetență materială a instanței, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, a reținut că litigiul dedus judecății nu are ca obiect anularea unui act administrativ, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar reclamantul nu are calitatea de funcționar public.
Reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul autorității pârâte în baza unui contract individual de muncă, astfel că raportul juridic dedus judecății, având ca obiect anularea ordinului prin care s-a dispus reîncadrarea sa în funcție și stabilirea salariului de bază lunar brut corespunzător reîncadrării în funcția de executor, este unul de dreptul muncii și nu de drept administrativ.
înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
în vederea stabilirii competenței materiale în soluționarea cauzei, înalta Curte constată că se impune analizarea obiectului dedus judecății.
Reclamantul a solicitat revocarea/anularea Ordinului nr. 350 din 12 februarie 2010 emis de A.V.A.S., pe care îl consideră netemeinic și nelegal și obligarea angajatorului la pata diferenței de salariu neachitată, calculată de la data emiterii ordinului menționat și până la momentul revocării/anulării acestuia.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Obiectul litigiului, în cauza de față, nu se încadrează în textul de lege sus citat, fiind de fapt un litigiu de muncă.
Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. "tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe".
Cererea reclamantului se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) C. muncii, conform cărora "prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii".
în speță, nu există o lege specială derogatorie, iar sintagma "raporturile de muncă" trebuie înțeleasă în sens larg, aplicându-se nu numai persoanelor care au încheiat un contract tipic de muncă.
Prevederile codului muncii se aplică tuturor categoriilor de salariați (magistrați, funcționari publici cu statut special, etc.), cât timp nu există o lege specială derogatorie.
Prin urmare, instanța competentă să soluționeze litigiile de muncă este Tribunalul ca instanță de conflicte de muncă.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3898/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3893/2011. Contencios → |
|---|
