ICCJ. Decizia nr. 41/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 41/2011
Dosar nr. 2772/2/2009
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul C.F., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să constate calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, faptul că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. b) teza a IV-a din OUG nr. 24/2008, întrucât pârâtul a înlesnit activitatea de culegere de informaţii de la reţeaua informativă, prin punerea la dispoziţia organelor de securitate a unui spaţiu adecvat.
Pârâtul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât înscrisurile prezentate de reclamant nu sunt apte să probeze calitatea sa de colaborator al Securităţii (filele 51-56 dosar).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4462 din 17 decembrie 2010, a admis acţiunea reclamantului C.N.S.A.S. şi a constatat existenţa calităţii pârâtului C.F. de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că, în speţă, sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) teza a IV-a din OUG nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
În concret, instanţa a arătat faptul că, din raportul privind propunerea de abandonare, rezultă că punerea la dispoziţie a spaţiului de către pârât s-a făcut în mod voluntar şi s-a concretizat în întâlniri ale ofiţerilor de Securitate cu reţeaua de informatori.
În plus, prima instanţă a apreciat că nu prezintă relevanţă titlul cu care pârâtul deţinea spaţiul aflat în discuţie, ci doar că între părţi a existat o înţelegere în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul C.F., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantului C.N.S.A.S.
În motivarea căii de atac, care nu a fost structurată pe motive de recurs, după cum impun dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentinţa atacată, care pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Acţiunea intimatului-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 2 lit. b) teza a IV-a din OUG nr. 24/2008, întrucât nu a avut posibilitatea de a pune la dispoziţia organelor de Securitate spaţiul locativ aflat în discuţie, deoarece, în timpul orelor de program, cheia de la acesta se afla numai la şeful de birou şi la merceolog iar, după program, o cheie era depusă la secretariat, la panou, iar altă cheie rămânea la şeful de serviciu.
Biroul din str. F. nr. 15 (spaţiul gazdă) nu a fost desfiinţat până în anul 1990, după cum rezultă din adresa emisă de C.M.P.
În mod greşit, prima instanţă a reţinut faptul că punerea spaţiului la dispoziţia Securităţii s-a făcut în mod voluntar de către intimat.
Din actele aflate la dosar nu rezultă faptul că biroul din str. F. nr. 15 a găzduit întâlniri între organele de Securitate şi colaboratori până în anul 1984.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 3 lit. z) din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, recurentul-pârât a fost supus verificărilor sub aspectul posibilei calităţi de colaborator sau lucrător al Securităţii, urmare a cererii nr. 320 din 25 ianuarie 2007 adresată intimatului-reclamant de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în temeiul fostei Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, modificată şi completată.
După finalizarea acestor verificări, intimatul-reclamant a întocmit nota de constatare nr. S/DI/I/2019 din 19 august 2008 (filele 10-11 dosar fond), în baza căreia a sesizat instanţa de contencios administrativ cu prezenta acţiune în constatarea calităţii recurentului-pârât de colaborator al Securităţii, acţiune la care a ataşat înscrisurile doveditoare.
Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că, în speţă, sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) teza a IV-a din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de colaborator al Securităţii.
Înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia organelor de Securitate „a locuinţei sau a altui spaţiu" deţinut.
Această condiţie este realizată, întrucât recurentul-pârât a fost contactat de organele de Securitate, la data de 18 octombrie 1977, care i-au solicitat să le pună la dispoziţie biroul său de lucru, în afara orelor de program, pentru rezolvarea unor sarcini, lucru cu care a fost de acord (a se vedea în acest sens angajamentul olograf al recurentului-pârât aflat la fila 34 dosar fond, precum şi raportul aflat la filele 32-33 dosar fond).
Critica recurentului referitoare la imposibilitatea sa de a pune la dispoziţia organelor de Securitate spaţiul situat în str. F. nr. 15 este nefondată, în condiţiile în care această parte a semnat un angajament olograf în acest sens şi, în plus, îşi desfăşura activitatea în acest spaţiu, care aparţinea C.D. (a se vedea „angajamentul" recurentului, în care se consemnează faptul că „mă angajez să nu fac cunoscut nimănui, indiferent de gradul de rudenie sau prietenie, faptul că organele Ministerului de Interne folosesc biroul în care lucrez").
În plus, Înalta Curte reţine că este corectă susţinerea primei instanţe potrivit căreia nu prezintă importanţă titlul cu care recurentul deţinea spaţiul anterior nominalizat, ci faptul că avea acces la acest bun imobil şi că a fost de acord ca el să fie utilizat de către Securitate.
Punerea la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă în mod voluntar.
În opinia instanţei de control judiciar, şi această condiţie este îndeplinită în speţa de faţă, aspect dovedit atât prin semnarea angajamentului olograf de către recurent, cât şi prin consemnările făcute de organele de represiune politică.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C.F. împotriva sentinţei civile nr. 4462 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 46/2011. Contencios → |
|---|
