ICCJ. Decizia nr. 4212/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4212/2011
Dosar nr.479/46/2011
Şedinţa publică din 20 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC D.R.T. SRL Mărăcineni, judeţul Argeş a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, suspendarea efectelor Deciziei de impunere din 18 februarie 2011 până la pronunţarea instanţei de fond, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, în urma inspecţiei fiscale efectuată în perioada 25 ianuarie 2011 - 15 februarie 2011, pârâta a întocmit raportul de inspecţie fiscală din 17 februarie 2011, în baza căruia a emis Decizia de impunere din 18 februarie 2011, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligaţii în sumă de 1.166.605 RON, reprezentând TVA, impozit pe profit şi penalităţi aferente, calculate în temeiul reconsiderării unor operaţiuni realizate de către reclamantă, reţinându-se că aceasta a trecut ca şi cheltuieli deductibile anumite cheltuieli reprezentând amortizări, că a dedus nejustificat TVA pentru anumite exporturi, modificând obligaţiile de plată, aşa cum au fost evidenţiate şi calculate de ea.
Reclamanta a susţinut că a formulat contestaţie conform art. 205 C. proCod Fiscal împotriva deciziei menţionate, însă până la soluţionarea acesteia se impune suspendarea actului administrativ fiscal în discuţie, asupra legalităţii şi temeiniciei căruia există o puternică îndoială, după cum se prefigurează şi iminenţa producerii unei vătămări a societăţii, care lipsită de sumele necesare desfăşurării activităţii, se află în imposibilitate să-şi respecte obligaţiile asumate şi nu mai poate continua procesul de producţie.
Prin Sentinţa civilă nr. 295/F-C Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de petenta SC D.R.T. SRL, privind suspendarea efectelor Deciziei de impunere din 18 februarie 2011, emisă de intimata Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi a dispus suspendarea Deciziei de impunere din 18 februarie 2011, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că în cauză este întrunită condiţia existenţei cazului bine justificat, faţă de interpretarea dată de organul fiscal unei operaţiuni comerciale efectuată de către reclamantă, respectiv export de utilaje în China, reconsiderată prin actele administrative încheiate.
În acest sens, instanţa a reţinut că reclamanta a exportat anumite utilaje proprietatea sa către un client din China, potrivit declaraţiei vamale, facturii aferente şi contractului încheiat, bunurile fiind expediate de la o societate din Franţa care le deţinea în custodie, iar organele de control au considerat că exportul a fost realizat mai întâi către societatea din Franţa, iar aceasta din urmă le-a expediat în China, situaţie în raport de care se impunea obligaţia de plată a unui TVA şi a unui impozit pe profit suplimentar.
S-a apreciat de către instanţă că potrivit susţinerilor reclamantei şi documentelor de export extracomunitar, care o menţionează ca exportator al bunurilor şi încasator al preţului vânzării, nu a intervenit un transfer al dreptului de proprietate, bunurile respective aflându-se doar în custodia societăţii din Franţa, care le-a expediat în China.
Astfel, s-a apreciat că există o puternică îndoială asupra legalităţii actului administrativ, impunându-se suspendarea efectelor executorii ale acestuia până la pronunţarea instanţei de fond, pe baza unei analize profunde şi temeinice a tuturor aspectelor cauzei şi stabilirea exactă a situaţiei de fapt şi de drept.
În privinţa cerinţei pagubei iminente, instanţa a reţinut că pârâta a trecut deja la executarea silită, poprind conturile reclamantei şi emiţând adresă de executare silită către clienţi, situaţie care a determinat realmente un prejudiciu, prin imposibilitatea de plată a salariilor şi celorlalte datorii ale societăţii, astfel că se prefigurează riscul blocării activităţii reclamantei, care nu mai poate continua procesul de producţie şi este nevoită să-şi concedieze salariaţii, pe lângă prejudiciul material suferind incontestabil şi un prejudiciu de imagine.
În concluzie, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis cererea şi a dispus suspendarea Deciziei de impunere din 18 februarie 2011 până la pronunţarea instanţei de fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie.
În motivarea recursului său, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş a arătat în esenţă următoarele:
- Hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată de recurent că reclamanta, prin motivele invocate în cererea de suspendare nu a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ atacat, punând în discuţie aspecte ce ţin de fondul cauzei şi care nu pot fi avute în vedere în soluţionarea unei cereri de suspendare.
- Aprecierile instanţei de fond cu privire la paguba iminentă prin iminenţa executării silite a debitoarei şi situaţia de a nu mai putea desfăşura obiectul de activitate sunt eronate şi în contradicţie cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
- Motivarea cererii de suspendare pune instanţa de fond în situaţia de a analiza în profunzime fondul cauzei, ceea ce presupune administrarea unui probatoriu complex, specific acţiunii de fond.
Reclamanta SC D.R.T. SRL Mărăcineni a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
Analizând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut în cauză că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - cazul bine justificat şi prejudiciul iminent.
Cele reţinute de instanţa fondului ca reprezentând condiţia cazului bine justificat şi anume exportul unor utilaje către un client din China, bunurile fiind expediate de la o societate din Franţa care le deţinea în custodie, nici măcar nu sunt cuprinse în motivele cererii de suspendare formulate de reclamantă în primă instanţă, fiind formulate într-un mod simplist fără dovezi şi probe administrate în contradictoriu, doar prin concluziile scrise ale reclamantei în faţa instanţei de fond.
Este eronată aprecierea instanţei pe aceste circumstanţe, în sensul existenţei unei puternice îndoieli asupra legalităţii actului administrativ. Actul administrativ fiscal atacat este complex şi priveşte mai multe obligaţii fiscale stabilite în sarcina reclamantei (impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi - persoane fizice nerezidente plus majorări de întârziere) provenite din mai multe situaţii de fapt precum: amortizarea aferentă unui număr de maşini piston de fabricare a conexiunilor pentru diode DO35, înregistrarea greşită sau fără documente justificative a unor cheltuieli de protocol, cu amenzi şi penalităţi, cu piesele de schimb casate de societate, cu combustibil şi cu întreţinere auto, cu veniturile realizate din vânzarea bunurilor aferente livrărilor de bunuri la export etc.
În aceste condiţii, se apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor legale raportate la situaţia de fapt, nefiind relevate în speţă elemente care la „pipăirea fondului” să se contureze în îndeplinirea cazului bine justificat şi interdependent de prejudiciul iminent.
Înalta Curte constată că simplele afirmaţii ale reclamantei făcute în conţinutul cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, în sensul că se pune problema de interpretare a unor dispoziţii fiscale pe care societatea le-a interpretat într-un anumit fel iar Direcţia Generală a Finanţelor Publice în alt fel şi că prin trecerea la blocarea conturilor societăţii ar duce la blocarea activităţii societăţii, nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, nefiind concretizate situaţii de fapt sau de drept care să justifice îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se reţine de asemenea că executarea unei obligaţii bugetare stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Faţă de cele reţinute mai sus, constatând că în speţă societatea reclamantă nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va face aplicarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că va admite recursul, va modifica sentinţa recurată în sensul că se va respinge cererea de suspendare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş împotriva Sentinţei nr. 295/F-C din 25 mai 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge ca nefondată cererea de suspendare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4211/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4220/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
