ICCJ. Decizia nr. 4208/2011. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4208/2011

Dosar nr.6386/121/2010/a1

Şedinţa publică din 20 septembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 mai 2011 Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat judecarea cauzei, având ca obiect recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva Sentinţei nr. 3973 din 06 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 6386/121/2010, conform dispoziţiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul-reclamant T.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului recurentul-reclamant arată, în esenţă, faptul că nu sunt susceptibile de suspendare cauzele în care se încalcă drepturile fundamentale ale cetăţenilor comunitari români prin prisma aderării, astfel că solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi repunerea cauzei pe rol.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 2441 alin. (1) C. proc. civ. „Asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs”.

Astfel, din economia textului de lege sus-citat rezultă cu certitudine că se poate declara recurs, în mod separat, împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei, dacă aceasta este pronunţată de instanţa de fond sau de instanţa de apel.

În cauză, încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării pricinii a fost pronunţată de instanţa învestită cu soluţionarea recursului formulat de reclamantul T.C. împotriva Sentinţei nr. 3973 din 6 decembrie 2010 a Tribunalului Galaţi.

Rezultă fără putinţă de tăgadă că această încheiere nu poate fi atacată cu recurs în mod separat.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de T.C. împotriva Încheierii din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.

Procesat de GGC - GV

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4208/2011. Contencios