ICCJ. Decizia nr. 4220/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4220/2011
Dosar nr.267/36/2011
Şedinţa de la 20 septembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 125/CA din 20 aprilie 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei - acţiune formulată de reclamanţii Primăria Oraşului Ovidiu, Consiliul Local al Oraşului Ovidiu, Oraşul Ovidiu, Primarul Oraşului Ovidiu, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Constanţa şi intervenientul în interes alăturat reclamanţilor - Sindicatul Salariaţilor din Primăria Ovidiu, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că actul administrativ supus cenzurii instanţei este, în fapt, Decizia emisă de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entităţii publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată de către instanţă.
Având în vedere că prin dispoziţiile Regulamentului Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130/2010 se stabileşte o competenţă materială diferită de cea prevăzută de dispoziţiile imperative ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu se încadrează în sfera legilor organice speciale, instanţa a reţinut competenţa instituită de lege şi nu pe cea stabilită de hotărârea Curţii de Conturi.
Curtea de apel a apreciat că în cauză nu poate fi luat în considerare criteriul valoric în determinarea competenţei materiale a instanţei şi aceasta pentru că, pe de o parte, acest criteriu se referă la litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, iar, pe de altă parte, prin Decizia a cărei suspendare se solicită nu s-a stabilit un prejudiciu determinat, ci s-a stabilit în sarcina ordonatorului de credite luarea unor măsuri în vederea stabilirii întinderii prejudiciului considerat a fi produs în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale controlate.
Având în vedere că litigiul priveşte un act emis de o autoritate publică locală, instanţa a admis excepţia şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa.
Prin Sentinţa civilă nr. 1214/2011 din 21 iulie 2011 Tribunalul Constanţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanţii Primăria Oraşului Ovidiu, Consiliul Local al Oraşului Ovidiu, Oraşul Ovidiu, Primarul Oraşului Ovidiu, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, în speţă, reclamantul a contestat Încheierea din 14 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi, precum şi celelalte acte ce au stat la baza emiterii acesteia (procesul-verbal de constatare şi Decizia), putându-se astfel aprecia competenţa Curţii de Apel Constanţa, atât în conformitate cu Legea nr. 94/1992, raportat la Hotărârea nr. 130/2010, dar şi faţă de dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că actul contestat, respectiv încheierea, este emis de o autoritate publică centrală, respectiv Curtea de Conturi a României.
Tribunalul a apreciat că nu se poate reţine că actul administrativ supus cenzurii este Decizia nr. 32/2010, întrucât conform dispoziţiilor legale, respectiv Hotărârea nr. 130/2010, instanţa de judecată poate fi sesizată doar în ceea ce priveşte legalitatea încheierii pronunţate ca urmare a soluţionării contestaţiei împotriva deciziei.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 21 C. proc. civ., Tribunalul a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 267/36/2011 reclamanţii Primăria Oraşului Ovidiu, Consiliul Local al Oraşului Ovidiu, Oraşul Ovidiu şi Primarul Oraşului Ovidiu au solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Constanţa şi Curtea de Conturi a României, anularea procesului-verbal nr. X/2010, a Deciziei nr. Y/2011, ambele emise de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa şi au formulat contestaţie împotriva refuzului de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. Y/2011. Ulterior, la 13 aprilie 2011, reclamanţii au contestat şi încheierea din 14 martie 2011.
În fapt, Camera de Conturi a Judeţului Constanţa a încheiat procesul-verbal de constatare din 09 decembrie 2010 în urma controlului efectuat în perioada 02 decembrie 2010 - 10 decembrie 2010, iar ulterior s-a întocmit Decizia nr. Y/2011.
Împotriva Deciziei nr. Y/2011 s-a formulat contestaţie de conducătorul entităţii verificate, care a fost soluţionată de Curtea de Conturi a României prin Încheierea din 14 martie 2011, ce face de asemenea, obiectul prezentei cauze.
În raport de situaţia de fapt sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 94/1992, raportat la Hotărârea nr. 130/2010, care se aplică cu prioritate ca acte normative cu caracter special, în cauză nefiind admisă vreo excepţie de nelegalitate a dispoziţiilor art. 227 - 229 din Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2009 prin care este stabilită competenţa în favoarea curţilor de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate.
Art. 1 din Legea nr. 94/1992 arată că litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate, iar la alin. (5) se arată că în unităţile administrativ-teritoriale funcţiile Curţii de Conturi se exercită prin camerele de conturi judeţene şi a Municipiului Bucureşti, structuri fără personalitate juridică.
Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 arată că organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, se efectuează potrivit regulamentului aprobat de plenul Curţii de Conturi, în temeiul acestei legi.
În baza acestor prevederi legale s-a aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi.
În acest regulament se prevede că procesul-verbal de constatare reprezintă un act de control în baza căruia se emite o decizie care poate fi contestată în termen de 15 zile de la primire, contestaţia se depune la structura Curţii de Conturi care a emis Decizia.
Contestaţia se soluţionează de comisiile de soluţionare a contestaţiilor care emit o încheiere în acest sens.
Art. 225 din regulament arată că încheierea emisă se comunică entităţii căreia i-au fost dispuse măsuri prin decizie, cât şi structurii de specialitate care a emis Decizia.
Conform art. 227 din Hotărârea nr. 130/2010, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, care, conform art. 228, este Curtea de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate.
În speţă, reclamantul a contestat încheierea din 14 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, precum şi celelalte acte ce au stat la baza emiterii acesteia (procesul-verbal de constatare şi Decizia).
Astfel, se poate aprecia competenţa Curţii de Apel atât în conformitate cu Legea nr. 94/1992, raportat la Hotărârea nr. 130/2010, dar şi faţă de dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că actele contestate sunt emise de o autoritate publică centrală, respectiv Curtea de Conturi a României.
Nu se poate reţine că actul administrativ supus cenzurii este Decizia nr. Y/2011, întrucât conform dispoziţiilor legale, respectiv Hotărârea nr. 130/2010, instanţa de judecată poate fi sesizată doar în ceea ce priveşte legalitatea încheierii pronunţate ca urmare a soluţionării contestaţiei împotriva deciziei.
Potrivit pct. 228 din Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Aşa cum rezultă din art. 3 din Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010, Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, intră în vigoare la data de 1 februarie 2011.
Potrivit pct. 229 din acelaşi act normativ, cauzele aflate pe rolul instanţelor la data publicării acestui regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanţei, iar din interpretarea per a contrario a acestor prevederi legale rezultă că dispoziţiile pct. 228 se vor aplica în cauzele înregistrate pe rolul instanţelor după publicarea Regulamentului în Monitorul Oficial al României.
Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 a fost publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, că acţiunea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 8 martie 2011, deci după publicarea în Monitorul Oficial al României a Hotărârii nr. 130/2010, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor pct. 229, raportat la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionarea a cauzei aparţine Curţii de Apel Constanţa.
Astfel, prin dispoziţiile pct. 229 s-a instituit o derogare de la dispoziţiile art. 3 din Hotărârea nr. 130/2010 a Curţii de Conturi, în ceea ce priveşte data intrării în vigoare a acestui act normativ cu privire la dispoziţiile care reglementează sesizarea instanţei de contencios administrativ, dat fiind faptul că la pct. 229 se indică în mod expres faptul că acţiunile aflate pe rolul instanţelor la data publicării Hotărârii nr. 130/2010 se vor judeca potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării.
Rezultă astfel că actul atacat în faţa instanţei de contencios administrativ nu este hotărârea Camerei de Conturi a Judeţului Constanţa, ci actul emis de Comisia de soluţionare a contestaţiilor.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Primăria Oraşului Ovidiu, Consiliul Local al Oraşului Ovidiu, Oraşul Ovidiu, Primarul Oraşului Ovidiu şi pe Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4212/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4236/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
