ICCJ. Decizia nr. 4245/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4245/2011
Dosar nr. 275/62/2010
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 210 din 22 Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, şi pe cale de consenţă a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul O.F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond la termenul de judecată din 4 octombrie 2010, a invocat, din oficiu, excepţia autorităţii de lucru judecat dispunând ataşarea în vederea soluţionării acestei excepţii a dosarului nr. 2957/6272008 al Tribunalului Braşov solicitând părţilor să formuleze concluzii asupra acestei excepţii.
Verificând existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între acţiunea ce face obiectul dosarului nr. 2957/62/2008 şi acţiunea ce face obiectul dosarului nr. 2754/62/2010, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea astfel cum a fost formulată, precizată şi înregistrată sub nr. 2957/62/2008 pe rolul Tribunalului Braşov reclamantul O.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul Poliţiei Judeţene Braşov, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să se constate că la data de 25 ianuarie 2005 erau îndeplinite condiţiile pentru avansarea sa.
La solicitarea instanţei reclamantul a depus o precizare a acţiunii, prin care a solicitat repunerea în drepturile privind încadrarea profesională în funcţie şi grad precum şi acordarea drepturilor salariale începând cu data de 24 august 2007.
În susţinerea acţiunii reclamantul a arătat că în perioada octombrie 1994 – august 2007 făcut parte din corpul ofiţerilor de poliţie, iar din 24 august 2007 până în prezent a fost încadrat la IPJ Braşov ca agent de poliţie.
Acesta a precizat că în perioada 3 octombrie 1994 – 30 decembrie 1994 a urmat un curs de formare - sublocotenent de poliţie - la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Poliţie Bucureşti. În sesiunea iulie 2008 a susţinut şi promovat examenul de licenţă la Facultatea de Psihologie Pedagogie din cadrul Universităţii „S.H.”.
Prin sentinţa civilă nr. 249/CA din 4 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Braşov 2957/62/2008, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul O.F. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul Poliţiei Judeţene Braşov, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Prin decizia nr. 546/R din 7 iulie 2009,pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 2957/62/2008, s-a respins recursul declarat de reclamantul O.F. împotriva sentinţei civile nr. 249/CA din 4 martie 2009 a Tribunalului Braşov.
Instanţa a constatat că între cele două acţiunii există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Părţile în dosarul 2754/62/2010 sunt reclamantul O.F. şi pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Obiectul acţiunii acestui dosar îl constituie încadrarea în gradul de inspector principal de poliţie ca urmare a absolvirii studiilor superioare, respectiv al Facultăţii de Psihologie Pedagogie din cadrul Universităţii „S.H.”.
Cauza acestei acţiunii o constituie prevederile legale care reglementează Statutul poliţistului, respectiv Legea nr. 360/2002.
În aceste împrejurări, instanţa a constatat că litigiul dedus judecăţii în dosarul nr. 2754/62/2010 ce are ca finalitate încadrarea reclamantului în gradul profesional de inspector principal de poliţie şi acordarea drepturilor salariale aferente a fost deja soluţionat irevocabil în dosarul nr. 2957/62/2008 al Tribunalului Braşov.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul O.F. a declarat recurs.
În motivarea recursului se susţine că s oluţia este greşită, iar sentinţa pronunţată este nelegală întrucât în speţă nu există autoritate de lucru judecat.
În ceea ce priveşte părţile, se arată că în prezenta cauză au calitatea de pârâţi Ministerul Administraţiei ş Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în timp ce în procesul anterior (dosar nr. 2957/62/2008 al Tribunalului Braşov), au avut calitatea de pârâţi şi Inspectoratul Poliţiei Judeţene Braşov şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Deci, obiectul celor două procese este total diferit.
Recurentul precizează că, în cauza de faţă a solicitat obligarea pârâţilor la trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie, în principal, ca inspector principal de poliţie, iar în subsidiar, ca subinspector de poliţie.
În ceea ce priveşte cauza, de vreme ce obiectele celor două acţiuni sunt diferite, este evident că şi cauzele acestora sunt diferite. De altfel, această împrejurare rezultă cu prisosinţă din conţinutul celor două acţiuni şi din temeiurile juridice indicate pentru fiecare dintre acestea.
Faptul că printre temeiurile juridice din cele două acţiuni figurează şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, nu poate să conducă la concluzia identităţii de cauză întrucât, pe de o parte, orice cerere formulată de poliţişti, în legătură cu cariera lor profesională, trebuie întemeiată şi pe Statutul poliţistului, iar pe de altă parte, obiectele celor două acţiuni formulate de subsemnatul sunt diferite.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.
Din textul de lege citat, rezultă că elementele care caracterizează instituţia autorităţii de lucru judecat sunt identitatea de părţi, de obiect şi de cauză.
Pentru a ne afla în prezenţa primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acţiune să fie identic cu cel din prima acţiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.
Această condiţie, în situaţia în care acţiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja, obiectul unei judecăţi, altminteri putându-se ajunge la situaţia în care partea interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecinţelor autorităţii de lucru judecat.
Cauza reprezintă situaţia de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretenţiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleaşi motive de fapt şi de drept.
De asemenea, este îndeplinită condiţia privind identitatea de părţi, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părţilor, chiar dacă poziţia procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acţiuni şi chiar şi atunci când reclamanta, care a pierdut procesul, introduce – în cadrul celei de-a doua acţiuni - alături de pârâtul din prima acţiune, un al doilea pârât.
Or, din analiza celor două acţiuni formulate de reclamant, rezultă, în mod evident, identitatea de obiect, şi de părţi.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea element al autorităţii de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor două cereri, se constată, de asemenea, că şi acesta este întrunit, atât prima acţiune, cât şi cea de-a doua acţiune fiind justificate prin aceeaşi motivare în fapt şi în drept.
Prin urmare Înalta Curte constată că instanţa de fond a constatat, în mod justificat, că părţile chemate în judecată în cele două dosare menţionate sunt aceleaşi, iar faptul că în dosarul nr. 2754/62/2010, supus judecăţii, nu a fost formulată cererea de chemare în judecată şi faţă de I.P.J. Braşov este explicată prin aceea că inspectoratul judeţean de poliţie nu poate avea calitate procesual pasivă în proces, neavând competenţa în ceea ce priveşte numirea ofiţerilor de poliţie ori avansarea acestora.
Este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie, respectiv identitatea de cauză, adică temeiul juridic al dreptului ce se doreşte a fi valorificat prin cerere, ambele acţiuni fiind introduse în temeiul Legii nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că există autoritate de lucru judecat, acţiunea formulată de reclamant având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză şi fiind între aceleaşi părţi ca şi cererea formulată, anterior, care a făcut obiectul dosarului nr. 2957/62/2008 soluţionat de Curtea de Apel Braşov.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de O.F. împotriva sentinţei civile nr. 210 din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4238/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5410/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
