ICCJ. Decizia nr. 4366/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4366/2011
Dosar nr. 2593/2/2011
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Acţiunea reclamantului
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 martie 2011, reclamantul R.M. a chemat în judecată pârâta C.N.V.M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să pună in executare Decizia din 04 iunie 2009, astfel cum a solicitat prin petiţia din 12 ianuarie 2011.
În continuare reclamantul a arătat că prin Decizia sus invocată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost modificată o sentinţă penală nr. 423 din 20 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
A mai arătat că a fost admisă pretenţia sa de a fi despăgubit de către C.N.V.M. pentru unităţile de fond deţinute la F.N.I.
S-a adresat pârâtei cu o petiţie prin care a cerut sa fie despăgubit pentru 3092 de unităţi de fond, însă pârâta i-a comunicat că a fost suspendată provizoriu executarea.
A invocat dispoziţiile OG nr. 27/2002, ale Constituţiei României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamantul a mai solicitat amendarea conducătorului autorităţii publice pârâte cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu 04 iunie 2009 în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
2. Apărările pârâtei
În drept, a invocat prevederile Legii nr. 554/2004, art. 24.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului în raport de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum şi excepţiile autorităţii de lucru judecat şi a lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.V.M.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4706 din 06 iulie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.”
- În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 22 din legea menţionată mai sus, care cu privire la titlu executoriu, arata ca „hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au respins acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi s-au acordat cheltuieli de judecată se învestesc cu formulă executorie şi se execută silit, potrivit dreptului comun”.
- De asemenea, la art. 25 alin. (1) din Legea contenciosului se prevede că „sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului”, iar la alin. (4) că „prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru punerea în executare a hotărârilor instanţelor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.”
Faţă de aceste prevederi legale, prima instanţă a concluzionat că numai pentru o sentinţă care a fost pronunţată de instanţa de contencios în baza Legii nr. 554/2004 pot fi aplicabile dispoziţiile art. 24 din această lege.
Or, a constatat Curtea ce apel că, din actele depuse de reclamant şi pârâtă reiese că reclamantul invocă o hotărâre pronunţată de o instanţă penală şi nicidecum una pronunţată de o instanţă de contencios administrativ.
Faţă de admiterea acestei excepţii, instanţa de fond nu a mai analizat şi excepţiile autorităţii de lucru judecat şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul R.M., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit s-a respins ca inadmisibilă cererea sa care viza obligarea intimatei-pârâte C.N.V.M. de a pune în executare Decizia penală nr. 2098 din 04 iunie 2009 şi de a se aplica conducătorului autorităţii publice amendă conform art. 24 din Legea nr. 554/2004, deoarece s-a încălcat principiul contradictorialităţii, întrucât instanţa nu a pus în discuţie motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea că acţiunea este inadmisibilă, hotărârea pronunţată fiind nulă în baza art. 105 (2) C. proc. civ.
Recurentul a învederat că prin nota scrisă din 02 iunie 2011 a demonstrat că o acţiune prin care se urmăreşte punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi învestită cu forţă executorie nu poate fi respinsă în baza unei excepţii de procedură, însă instanţa a ignorat această susţinere, necercetând afirmaţiile sale privitoare la încălcarea dreptului de petiţionare.
S-a arătat că prima instanţă a folosit greşit excepţia inadmisibilităţii în dauna intereselor sale legitime, sancţionându-l într-o modalitate incompatibilă faţă de dispoziţiile art. 23 alin. (2) din Constituţia României şi de prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În drept recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 C. proc. civ.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Recurentul-reclamant s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu o cerere care viza obligarea intimatei-pârâte C.N.V.M. de a pune în executare Decizia penală irevocabilă nr. 2098 din 04 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, (prin care intimata din prezenta cauză, în calitate de parte civilmente responsabilă a fost obligată în solidar cu două persoane fizice şi alături de alte persoane fizice şi juridice – în calitate de comitenţi - SC G. SA, SC S.I. SA - la plata despăgubirilor către investitorii F.N.I. constituiţi părţi civile în dosarul penal) precum şi obligarea conducătorului intimatei la plata unei amenzi în cuantumul prevăzut de art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 554/2004, pe calea contenciosului administrativ poate fi atacat în instanţă actul administrativ emis în regim de putere publică, care vatămă drepturile şi interesele legitime ale unei persoane sau refuzul considerat nejustificat al unei autorităţi de a rezolva o cerere legitimă.
Pe cale de consecinţă, nu poate fi obligată o instituţie să pună în executare o hotărâre penală, utilizându-se calea specială a contenciosului administrativ.
Nici amenda ce poate fi aplicată conducătorului unei autorităţi administrative conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea unei hotărâri definitive şi irevocabile nu priveşte decât hotărârile pronunţate în temeiul legii contenciosului administrativ, aşa cum reiese expres din dispoziţiile art. 22 şi art. 25 alin. (1)-4 din Legea nr. 554/2004.
În condiţiile în care recurentul a solicitat obligarea intimatei la executarea unei hotărâri penale irevocabile şi la aplicarea unei amenzi în temeiul Legii nr. 554/2004, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea acestuia ca inadmisibilă, niciunul din capetele de cerere cu care instanţa a fost învestită neputând fi soluţionat pe calea contenciosului administrativ.
Sunt greşite susţinerile recurentului că la soluţionarea cauzei s-ar fi încălcat principiul contradictorialităţii şi a dreptului său la apărare, deoarece din încheierea de şedinţă din 22 iunie 2011 rezultă că recurentului-reclamant i s-au comunicat înscrisurile depuse în apărare de către pârât la data de 27 noiembrie 2011 , inclusiv întâmpinarea prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii, în temeiul art. 115 alin. (2) şi 116 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a înţeles greşit aplicabilitatea principiului contradictorialităţii, apreciind că prima instanţă ar fi trebuit să pună în discuţie motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea că acţiunea este inadmisibilă, întrucât aceasta ar fi însemnat o antepronunţare, motivarea unei soluţii făcându-se numai în considerentele hotărârii, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a acordat cuvântul părţilor prezente cu prioritate asupra excepţiilor invocate de pârât prin întâmpinare, respectând dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., însă recurentul- reclamant nu a fost prezent la judecată, neputându-şi invoca propria culpă în valorificarea unui drept.
De asemenea, dreptul de petiţionare recunoscut cetăţenilor prin art. 51 din Constituţie nu a fost încălcat în această situaţie, deoarece nu se confundă cu dreptul de acces la o instanţă, reglementat de art. 21 din Legea fundamentală, care este strâns legat de dreptul la un proces echitabil în sensul art. 21 alin. (3) Constituţie şi art. 6 C.E.D.O., pe care recurentul şi le-a exercitat.
Recurentul-reclamant este îndreptăţit să urmeze căile legale pentru executarea hotărârii penale al cărei beneficiar este, însă instanţele de judecată au obligaţia de a soluţiona litigiile potrivit competenţei şi legilor în vigoare, chiar dacă soluţiile pronunţate nu corespund aşteptărilor sau intereselor unei persoane, care a urmat o cale de judecată nepotrivită, justiţia înfăptuindu-se în numele legii şi fiind unică, imparţială şi egală pentru toţi, conform art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Astfel fiind, constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.M., împotriva sentinţei civile nr. 4706 din 06 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4352/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4416/2011. Contencios → |
|---|
