ICCJ. Decizia nr. 4473/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4473/2011
Dosar nr. 930/42/2010
Şedinţa publică din 30 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanţii L.M., C.S.C., C.C.S. şi S.V., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea adresei din 29 aprilie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – Direcţia de Contencios şi pentru Coordonarea Secretariatului, obligarea acestei comisii la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligarea pârâtelor prin conducătorii autorităţilor pârâte la plata unei amenzi în condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi acordarea cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 223 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Instanţa a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanţii L.M., C.S.C., C.C.S., S.V. faţă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a dispus obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri.
Instanţa a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea adresei din 29 aprilie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 1.488 RON cheltuieli de judecată, către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin dispoziţia din 28 noiembrie 2006, Primăria mun. Bârlad a restituit reclamanţilor terenul situat în Bârlad, jud. Vaslui, iar pentru imobilele construcţii - moară, presă de ulei, atelier mecanic şi anexe, le-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, cu motivarea că restituirea în natură a terenului nu este posibilă.
Dispoziţia, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii sale, a fost transmisă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării bunului imobil şi pentru emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, dosarul fiind predat autorităţii centrale, pe baza procesului-verbal de predare-primire, şi înregistrat la Secretariatul Comisiei.
S-a reţinut că după numeroase remiteri ale dosarului, în luna aprilie 2010 a fost întocmit raportul de evaluare în Dosarul nr. 42438/CC, la solicitarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii, dar nici până la această dată nu s-a emis Decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Curtea a constatat că până la momentul formulării, de către reclamanţi, a cererii de chemare în judecată, 15 septembrie 2010, au trecut mai mult de 3 ani şi 10 luni, perioadă în care nu au fost acordate despăgubirile legale şi nu s-a finalizat nici măcar procedura administrativă de acordare a acestora.
Adresa prin care pârâta invocă faptul că ar fi solicitat date referitoare la suprafaţa construcţiei, anul construirii, materialele folosite, negaţii de la autorităţi că nu deţin alte date despre imobil, este emisă la data de 29 aprilie 2010, la peste 3 ani de la data înaintării primei dispoziţii şi dosarului de la Primăria mun. Bârlad şi la o lună după efectuarea raportului de evaluare.
Instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil, întrucât în mod evident termenul rezonabil de soluţionare a dosarului privind măsurile reparatorii în faza administrativă a fost încălcat.
S-a reţinut că deşi Legea nr. 247/2005 nu stabileşte un termen de finalizare a procedurii administrative de soluţionare a cererilor de restituire, aceasta nu justifică încălcarea dreptului reclamantului la soluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de restituire.
Instanţa a reţinut că aceasta este şi practica instanţei supreme, menţionând Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deşi a solicitat să fie scutită de plata cheltuielilor de judecată, nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege şi nu a emis într-un termen rezonabil Decizia reprezentând titlul de despăgubiri, obiect al cererii introductive, motiv pentru care, văzând soluţia dată petitului principal, de admitere a acţiunii faţă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 275 C. proc. civ.
Cu privire la adresa din 29 aprilie 2010 transmisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aferentă dispoziţiei 29 iunie 2009 emisă de către Primăria mun. Bârlad, instanţa de primă jurisdicţie a constatat că nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a avea natura juridică a unui act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a etapelor derulate în procedura administrativă de stabilirea a despăgubirilor în Dosarul nr. 42438/CC şi a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei, fără a ţine seama de situaţia de fapt existentă în speţă. Mai precis, recurenta-pârâtă a arătat că, în urma analizării dosarului, s-a constatat lipsa unor date şi înscrisuri esenţiale în procesul de evaluare, din care să reiasă: suprafaţa imobilului – moară ţărănească şi atelier mecanic, materialele folosite la evaluare, anul construirii şi situaţia juridică a imobilului, având în vedere că în raportul din 04 iulie 2007 s-a menţionat că o parte dintre construcţii au fost demolate. De asemenea, dosarul mai trebuia completat cu copia certificatului de deces al defunctului C.C., pentru toate aceste motive, dosarul aferent dispoziţiei din 29 iunie 2009 fiind remis Primăriei mun. Bârlad, prin adresa din 29 aprilie 2010, fără a fi fost restituit Comisiei Centrale până la data pronunţării sentinţei recurate.
În ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă a arătat, pe de o parte, că în speţă erau aplicabile prevederile art. 275 C. proc. civ., pentru că, prin întâmpinarea depusă la dosar, a menţionat că nu se opune acţiunii formulate de reclamanţi, recunoscând implicit dreptul subiectiv al acestora, dar cu precizarea că vor fi respectate prevederile legale.
Pe de altă parte, a invocat prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., solicitând micşorarea cuantumului cheltuielilor de judecată.
În fine, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că nu poate fi obligată să plătească, în nume propriu, cheltuielile de judecată, pentru că nu are un buget prevăzut în acest scop, fiind înfiinţată în temeiul art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, şi nefăcând decât să reprezinte Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea actului normativ menţionat.
Ulterior, prin notele scrise depuse la dosar, recurenta-pârâtă a arătat că dosarul de despăgubire al reclamanţilor a fost retransmis de către Prefectul Judeţului Vaslui la data de 06 iulie 2011, fără a fi fost completat cu informaţiile solicitate, care ar fi permis verificarea încadrării imobilului în ipoteza avută în vedere de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, referitoare la situaţia imobilelor la care s-au făcut adăugiri în raport cu forma iniţială.
4. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că motivarea căii de atac nu este altceva decât copia întâmpinării depuse la dosarul de fond.
Au adăugat că, în speţă, au fost parcurse toate etapele procedurii administrative prevăzute în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dar recurenta-pârâtă are o poziţie oscilantă şi contradictorie, tergiversând în mod nejustificat emiterea titlului de despăgubire.
II. Considenrentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cu privire la încălcarea principiului termenului rezonabil
Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul - construcţie, constând în moară, presă de ulei şi atelier mecanic, situate în Bârlad, în prezent demolate, cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iniţial prin dispoziţia din 28 noiembrie 2006 şi, ulterior, după ce Comisia Centrală a solicitat unele lămuriri şi completări, prin dispoziţia din 29 iunie 2009, emisă de Primarul mun. Bârlad.
Potrivit susţinerilor recurentei-pârâte, dosarul aferent dispoziţiei din 29 iunie 2009 a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 42438/CC şi a fost analizat sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, fiind remis entităţii notificate, pentru unele completări, cu adresa din 29 aprilie 2010, înregistrată la Primăria mun. Bârlad în 10 iunie 2010.
Reclamanţii au depus, însă, la dosarul primei instanţe raportul de evaluare întocmit la data de 08 aprilie 2010 în Dosarul nr. 42438/CC de societatea de evaluare SC C.E. SA Bacău, pentru beneficiarul Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
După cum a reţinut şi judecătorul fondului, adresa prin care Comisia Centrală a solicitat entităţii notificate completarea dosarului, demers care se presupune a fi efectuat în cadrul etapei verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, prevăzute în art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, este ulterioară întocmirii raportului de evaluare conform alin. (5)-(6) ale aceluiaşi articol.
Cu toate că a reproşat instanţei de fond pronunţarea soluţiei „fără a reţine situaţia de fapt existentă în prezenta cauză”, recurenta-pârâtă nu a făcut, în recurs, niciun fel de referire la raportul de evaluare şi la motivele pentru care a mai transmis Dosarul nr. 42438/CC către Primăria mun. Bârlad, după ce evaluarea fusese deja făcută, contrar succesiunii etapelor procedurale reglementate în prevederile legale menţionate anterior.
Potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are doar atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziţia emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective, ce intră exclusiv în competenţa entităţii învestite cu soluţionarea notificării şi a instanţelor învestite, conform legii, să exercite controlul judecătoresc asupra acestora.
Aşa cum rezultă din cele expuse la pct. 1.2., ceea ce a sancţionat curtea de apel a fost refuzul continuării procedurii după emiterea raportului de evaluare şi încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative, cu efectul prelungirii nejustificate a stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii cuvenite reclamanţilor, contrar prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – concluzie pe care instanţa de control judiciar o constată întemeiată.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, act administrativ care nu a fost emis nici până la această dată, nu se poate vorbi despre o recunoaştere a „pretenţiilor” reclamanţilor în sensul art. 275 C. proc. civ., astfel că instanţa de fond a făcut corect aplicarea art. 274 alin. (1) din acelaşi cod.
Totodată, Înalta Curte constată că suma de 1.488 RON nu poate fi considerată excesiv de mare în raport cu valoarea litigiului şi cu demersurile procedurale efectuate în scopul recunoaşterii dreptului subiectiv al reclamanţilor, motiv pentru care, în speţă, nu se impunea aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat aferent recursului, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 223 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.480 RON către intimaţii-reclamanţi, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4472/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4504/2011. Contencios → |
|---|
