ICCJ. Decizia nr. 4504/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4504/2011
Dosar nr. 1324/42/2010/a1
Şedinţa publică din 4 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2231 din 22 noiembrie 2010, Tribunalul Dâmboviţa a disjuns capătul de cerere privind excepţia de nelegalitate a HG nr. 737/2010 invocată de reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, Guvernul României, a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, suspendând judecarea acţiunii principale, având ca obiect anulare decizie stabilire pensie, până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
În motivarea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 737/2010, reclamantul T.I. a arătat că actul normativ contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., art. 14 din Convenţia pentru interzicerea discriminării.
Reclamantul a arătat că HG nr. 737/2010 a fost emisă cu nerespectarea de către Guvern a procedurii de transparenţă decizională, că încalcă principiul neretroactivităţii legii şi aduce atingere drepturilor câştigate anterior.
HG nr. 737/2010 încalcă principiul nediscriminării, întrucât nu se aplică întregii populaţii, deşi conţine sintagma siguranţă şi securitate naţională şi de asemenea nesocoteşte şi noţiunea de speranţă legitimă, noţiune reţinută în numeroase soluţii de speţă ale C.E.D.O. şi ale Curţii de Justiţie Europene.
HG nr. 737/2010 a încălcat şi imperativul caracterului rezonabil şi proporţional al diminuării drepturilor patrimoniale, în jurisprudenţa C.E.D.O. recunoscându-se posibilitate de diminuare a pensiei stabilite pentru anumite profesii decât în cazuri excepţionale şi cu respectarea principiului proporţionalităţii, ceea ce înseamnă că măsura trebuie să fie justificată de scopul legitim urmărit. Reclamantul nu neagă dificultăţile bugetare ale României, însă există obligaţia instituţiilor publice de a menţine un just echilibru între interesul general şi obiectivele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei, iar acest echilibru nu trebuie obţinut prin diminuarea drepturilor patrimoniale, prin obligarea la o sarcină excesivă şi disproporţionată.
Prin completarea motivelor excepţiei de nelegalitate, reclamantul T.I. a detaliat motivele expuse iniţial, subliniind şi faptul că în mod fals legiuitorul a invocat prevederile constituţionale pentru eliminarea pensiilor de serviciu, nefiind respectate dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f).
La data de 15 martie 2011 pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia, în principal, a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a HG nr. 737/2010, iar pe fond a arătat că nu sunt întemeiate motivele de nelegalitate invocate de către reclamant, neputându-se reţine nerespectarea textelor de lege menţionate în motivare.
La aceeaşi dată, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, invocând aceeaşi excepţie de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate a HG nr. 737/2010.
Excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă în şedinţa publică din data de 03 mai 2011, potrivit considerentelor menţionate în practicaua prezentei sentinţe.
Prin sentinţa civilă nr. 137 din 03 mai 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a HG nr. 737/2010 invocată de reclamant constatând nelegalitatea acestei hotărâri.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pierderea ireversibilă a pensiei de serviciu echivalează cu o veritabilă expropriere aducând atingere art. 1 parag. (2) din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Constituţie.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, că tratatele privind drepturile omului, ratificate de România, au o poziţie specifică în ansamblul surselor normative interne, ele fiind superioare legilor interne, consecinţa fiind că, în caz de contradicţie cu aceste legi, prevalează tratatul internaţional. Or, reţine prima instanţă, deşi Convenţia nu garantează un anumit cuantum al pensiei, dacă acest cuantum este micşorat semnificativ de autorităţile statului, prin măsuri legislative, atunci se aduce atingere însăşi substanţei dreptului protejat de Convenţie.
În opinia primei instanţe, HG nr. 737/2010 încalcă imperativul caracterului temporar, rezonabil, previzibil şi proporţional al limitării dreptului, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, din conţinutul actului normativ atacat nerezultând că acordarea noului cuantum mai scăzut al pensiei, stabilit prin recalculare, s-ar limita la o anume perioadă de timp.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, HG nr. 737/2010 încalcă principiul ierarhiei normelor juridice şi contravine principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 3 alin. (4) din Constituţia României şi de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Recurentul Guvernul României a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a reţinut faptul că HG nr. 737/2010 contravine principiului neretroactivităţii legii civile şi principiului drepturilor câştigate conform art. 15 alin. (2) din Constituţie cât şi Jurisprudenţei C.E.D.O.
Astfel, susţine recurentul, măsura recalculării pensiilor îşi produce efecte de la data intrării în vigoare a legii, fără a afecta pensiile deja încasate şi, prin urmare, nu se încalcă principiul neretroactivităţii. Totodată, dreptul la pensie este dreptul garantat de Constituţie, iar nu cuantumul acestuia, legiuitorul fiind în drept să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora.
Recurentul a mai susţinut că asupra obiectului de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 873/2010 a stabilit că dispoziţiile privind recalcularea pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 din lege sunt constituţionale, excepţie făcând pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asistenţi de la Curtea Constituţională.
La rândul său, recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a susţinut că a avut calitatea de iniţiator al HG nr. 737/2020 şi că actul normativ în cauză a fost adoptat cu respectarea prevederilor legale în temeiul art. 108 din Constituţia României şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.
În temeiul acestor prevederi legale, precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, Guvernul României a adoptat HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Aşa cum o arată şi titlul actului administrativ normativ contestat, prin conţinutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”, constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
HG nr. 737/2010 nu conţine, aşadar, principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuşi conţinutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul şi sfera de reglementare a actului emis în temeiul şi aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operaţiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000; HG nr. 737/2010 îndeplineşte, deci, o simplă funcţie metodologică (tehnică), iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalităţii actului administrativ contestat.
Rolul HG nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale, instanţa constituţională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor şi principiilor constituţionale şi comunitare invocate în speţa de faţă, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, precum şi prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la următoarele acte internaţionale: Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume art. 1 referitor la proprietate; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţie socială şi art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, şi anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială şi asistenţa socială şi art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor.
Faţă de cele prezentate se va reţine că, prin criticile de nelegalitate formulate, reclamantul îşi manifestă nemulţumirea, în realitate, faţă de dispoziţiile de ordin substanţial cuprinse în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat, iar nu faţă de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conţinute de acest din urmă act.
Aşa fiind, constatându-se că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare a fost emis şi că în mod greşit, cu o motivare generală, întemeiată pe argumente disparate, a apreciat prima instanţă că este întemeiată excepţia de nelegalitate a HG. nr. 737/2010, recursurile vor fi admise, iar hotărârea atacată va fi modificată, în sensul respingerii excepţiei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 137 din 03 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca nefondată excepţia de nelegalitate a HG nr. 737/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4473/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4515/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
