ICCJ. Decizia nr. 4531/2011. Contencios
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 149/ F/ CA din 26 mai 2010 Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea reclamanților B.E., B.N., B.I., P.M. și B.G. prin care solicitau obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită titlul de despăgubire conform dispoziției din 14 februarie 2006 emisă de Primăria C.A.R. jud. Buzău, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.
Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtului la plata penalităților de 1.000 RON/zi întârziere, la plata amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și la cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de B.E. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că nu se poate reține încălcarea termenului rezonabil ce constituie o componentă a dreptului la un proces echitabil consfințit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la decizia nr. 798 din 10 februarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, B.R.N., B.G.L., B.E., B.I., B.N. și P.M. au formulat contestație în anulare, care a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 28 februarie 2011 și a format obiectul dosarului, invocând disozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. și precizând că motivele contestației le vor depune separat în conformitate cu dispozițiile legale.
Cum până la termenul de judecată de astăzi, 4 octombrie 2011, contestatorii nu au depus motivele contestației în anulare, aceasta a fost respinsă ca nemotivată.
← ICCJ. Decizia nr. 4876/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4506/2011. Contencios → |
---|