ICCJ. Decizia nr. 4542/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4542/2011
Dosar nr.118/33/2011
Şedinţa publică din 5 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca reclamanţii J.M., J.Ş, J.F., şi J.G. a invocat excepţia de nelegalitate parţială a Decretului de expropriere nr. 64/1966, emis de către Consiliul de Stat al R.S.R, iar prin încheierea din şedinţa publică din 17 noiembrie 2009 Judecătoria Cluj-Napoca a dispus sesizarea Tribunalului Cluj cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
La rândul său, Tribunalul Cluj a dispus declinarea competenţei de soluţionare a excepţiei de nelegalitate în favoarea Curţii de Apel Cluj, prin Sentinţa civilă nr. 81 din 7 ianuarie 2011.
Investită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, Curtea de apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii formulată de către pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA şi GUVERNUL ROMÂNIEI şi de către instanţă, din oficiu şi în consecinţă, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de către reclamanţii J.M., J.Ş., J.F. şi J.G..
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanţii au arătat că din întreaga suprafaţă expropriată, în prezent, o suprafaţă de 3.944 m.p. nu este utilizată de către pârâta din dosarul de fond în cadrul activităţilor sportive desfăşurate, ci dimpotrivă pe acest teren nu există nicio construcţie cu caracter provizoriu sau definitiv şi nici reţele edilitare subterane, supraterane sau aeriene, în realitate fiind un loc care în prezent este folosit pentru păşunatul oilor.
Pârâtul Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea excepţiei ca inadmisibilă raportat la faptul că actul administrativ criticat a fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Aceeaşi excepţie a inadmisibilităţii a fost invocată şi în întâmpinarea depusă de Guvernul României.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea excepţiei ca inadmisibilă.
A mai arătat instanţa că actul administrativ criticat a fost emis în anul 1966 reprezentând un decret de expropriere a unei suprafeţe de teren existentă în municipiul Cluj-Napoca, actul fiind emis de către Consiliul de Stat al R.S.R.
În aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care reprezintă temeiul juridic al excepţiilor de nelegalitate invocate în cauză, judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu jurisprudenţa şi reglementările comunitare.
Faţă de cele arătate, se apreciază că dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în discuţie în mod repetat şi fără limită în timp a legalităţii oricărui act administrativ cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile şi drepturile fundamentale menţionate anterior, contravenind jurisprudenţei CEDO şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, pronunţate în situaţii juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privinţa actelor administrative cu caracter individual, admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului respectiv.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii J.M., J.Ş., J.F. şi J.G. susţinând că hotărârea atacată este nelegală, deoarece contravine liberului acces la justiţie astfel cum acest principiu este definit de art. 6 alin. (1) al CEDO, ca aspect al dreptului la un proces echitabil; acest principiu este consacrat şi de art. 21 din Constituţia României, de art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi de art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Totodată, instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că, o dată cu apariţia dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, a fost pentru prima dată când s-a oferit posibilitatea reală de a verifica actele administrative abuzive emise anterior anului 1990.
În drept, recurenţii şi-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Astfel, deşi prin Deciziile nr. 425 din 10 aprilie 2008 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Constituţie, republicată, judecătorului naţional îi revine rolul de aprecia cu privire la prioritatea tratatelor privitoare Ia drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului), precum şi cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitare în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie.
În acest sens Curtea de Justiţie de la Luxemburg arată că judecătorul naţional, în calitate de prim judecător comunitar, este competent "să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.
Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare" (CJCE, Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 şi C-385/06).
Dispoziţiile respective din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi din practica CEDO, precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii raporturilor juridice; de asemenea, contravin practicii Curţii de Justiţie de la Luxemburg în cauze similare, conform căreia atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate.
În consecinţă, cu privire la excepţia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007.
Totodată, susţinerea recurenţilor în sensul că art. 4 din Legea nr. 554/2004 reprezintă singurul mijloc legal de a pune în discuţie valabilitatea unor acte administrative abuzive emise anterior anului 1990 este falsă, deoarece se ignoră dispoziţiile Legii nr. 10/2001 - act normativ care conţine dispoziţii exprese cu privire la imobilele expropriate de regimul comunist şi restituirea în natură a acestora. De asemenea, nu trebuie ignorată împrejurarea că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ, ca mijloc de apărare în cadrul unui proces civil exista şi anterior adoptării art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu deosebire că instanţa învestită cu acţiunea principală era competentă să se pronunţe şi asupra excepţiei respective.
Pentru considerentele menţionate, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii J.M., J.Ş., J.F. şi J.G. împotriva Sentinţei nr. 285 din 12 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4469/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4705/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
