ICCJ. Decizia nr. 4597/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4597/2011
Dosar nr. 6143/2/2010
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii. Procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin sentinţa nr. 4676 din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC O.P. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a obligat pârâta să soluţioneze cererea reclamantei de restituire TVA aferentă DAI din 12 martie 2007 şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea TVA, ca inadmisibil.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 12 martie 2007, reclamanta a efectuat o livrare de produse energetice în regim suspensiv de la plata accizelor, de la Rafinăria A. Piteşti către societatea belgiană O.S. Antwerp NV.
Întrucât nu a primit documentul administrativ de însoţire în termenul prevăzut de art. 1891 Cod Fiscal, reclamanta a declarat autorităţii fiscale valoarea accizelor, pe care a achitat-o, iar la data de 05 februarie 2008 a solicitat restituirea sumei.
Situaţia de fapt reţinută mai sus este confirmată de pârâtă, care însă justifică nesoluţionarea cererii de restituire prin conduita autorităţii vamale, care nu i-a răspuns la solicitările de verificare a operaţiunilor de recepţie a produselor.
Potrivit art. 142 alin. (2) din normele metodologice de aplicare a Cod Fiscal, în situaţia în care documentul administrativ de însoţire certificat este primit de către expeditor după expirarea termenului prevăzut la alin. (1), acesta poate solicita restituirea accizelor plătite, în termen de 12 luni de la certificarea documentului. În acest caz expeditorul va depune o cerere la autoritatea fiscală la care este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, cererea fiind însoţită de documentele justificative.
Or, reţine instanţa de fond, aşa cum reiese din dispoziţiile legale, reclamanta are dreptul de a solicita restituirea accizelor achitate şi, implicit, dreptul de a-i fi soluţionată această cerere. În caz contrar, reclamanta se poate adresa instanţei, invocând refuzul de soluţionare a unei cereri.
În cauză, reclamanta a solicitat restituirea accizelor la data de 05 februarie 2008, însă pârâta nu a soluţionat-o, invocând lipsa unui răspuns din partea organelor vamale. Curtea observă însă că art. 142 din Normele metodologice de aplicare a Cod fiscal nu condiţionează soluţionarea cererii de verificări din partea organelor vamale, ci doar instituie obligaţia, pentru solicitant, de a-şi proba solicitarea prin documente justificative. În cauză, pârâta nu a invocat faptul că documentele depuse de reclamantă sunt neclare sau insuficiente, ci a condiţionat rezolvarea cererii de anumite verificări din partea unei alte autorităţi, însă aceste verificări nu sunt cerute de lege, aşa cum s-a arătat mai sus.
Având în vedere considerentele de mai sus, prima instanţă a apreciat că se impune obligarea pârâtei la soluţionarea cererii reclamantei de restituire a accizelor.
Instanţa de fond a considerat că cererea privind obligarea pârâtei la restituirea accizelor este, însă, inadmisibilă, întrucât pârâta nu poate fi obligată la executarea unui act administrativ pe care încă nu l-a emis şi al cărui conţinut nu este cunoscut încă.
2. Recursul formulat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 4676 din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Instanţa de fond a aplicat greşit legea, în sensul că termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, este de recomandare, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 182/2008, în Dosarul nr. 27045/57/2006.
În speţă, recurenta consideră că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în situaţia în care sunt necesare informaţii suplimentare, termenul de soluţionare se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
În vederea soluţionării cererii de restituire din 05 februarie 2008, organul fiscal competent a transmis cererea formulată către Autoritatea Naţională a Vămilor, în vederea verificării efectuării operaţiunilor de recepţie a produselor accizabile transportate în regim suspensiv, precum şi stabilirii cuantumului accizelor cu drept de restituire.
Se mai arată că organul fiscal competent, prin adresa din 26 august 2010, a revenit la adresa din 14 septembrie 2009, însă, până în prezent, nu a primit un răspuns cu privire la solicitarea privind stabilirea cuantumului accizelor cu drept de restituire.
În temeiul art. 49 alin. (1) coroborat cu art. 7 C. proCod Fiscal, organul fiscal poate solicita informaţii de orice fel din partea contribuabililor şi a altor persoane, în vederea determinării stării de fapt fiscale.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – instanţă de recurs competentă să soluţioneze recursul
1. Recursul este nefondat.
1.1. Motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă nu sunt întrunite în speţă.
Prevederile art. 70 alin. (1) şi (2) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal se invocă cu bună-credinţă.
Cererea de restituire a accizelor a fost înregistrată de reclamantă în 05 februarie 2008.
La această cerere, partea a făcut numeroase reveniri, înregistrate în 10 aprilie 2008, 09 ianuarie 2009, 05 mai 2009 şi 30 iulie 2009.
Aplicarea prevederilor art. 70 alin. (1) şi (2) C. proCod Fiscal ar fi putut constitui un motiv legal de întârziere în emiterea răspunsului şi rezolvarea cererii, în ipoteza în care recurenta nu ar fi emis adresa de solicitare de informaţii către Autoritatea Naţională a Vămilor, în data de 14 septembrie 2009, după mai mult de 1 an de la data formulării cererii de restituire.
A cere informaţii de la o altă autoritate după 1 an şi 7 luni, timp în care solicitarea reclamantei a fost lăsată în nelucrare, conduce la concluzia refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
1.2. Faţă de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 4676 din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4582/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4609/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
