ICCJ. Decizia nr. 4582/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4582/2011
Dosar nr. 707/45/2010
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 24 din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi, respectiv, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care a solicitat obligarea acestei din urmă autorităţi la soluţionarea cauzei pe fond, anularea situaţiei create prin discriminare şi obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Iaşi să emită o decizie de recalculare a drepturilor ce i se cuvin, cu includerea tuturor veniturilor realizate de acesta. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, s-a apreciat că este întemeiată, deoarece nu s-a invocat că această autoritate ar fi avut un comportament care să aibă ca efect discriminarea reclamantului şi nici nu îndeplineşte atribuţii specifice activităţii de prevenire şi combatere a discriminării, atribuţii care, de altfel, sunt date în competenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Judeţene de Pensii Iaşi, instanţa de fond a apreciat că nu este întemeiată, întrucât aceasta a avut calitatea de parte când a fost analizată situaţia reclamantului de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că potrivit art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/ 2000 pentru prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin noţiunea de discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infestare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute prin lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
În speţă, presupusa faptă de discriminare invocată de reclamant a fost generată de refuzul Casei Judeţene de Pensii Iaşi de a recalcula punctajul mediu anual în vederea stabilirii pensiei, prin includerea şi a veniturilor realizate de reclamant prin retribuirea în acord global, soluţie menţinută de instanţa de judecată prin sentinţa civilă nr. 714 din 23 martie 2007 a Tribunalului Iaşi, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, reclamantul susţinând că alţi colegi ai săi beneficiază la calculul pensiei de veniturile obţinute prin retribuire în acord global.
Prima instanţă a considerat că este legală şi temeinică Decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care a constatat că nu intră în sfera sa de competenţă problema aflată în discuţie. În cadrul activităţii sale jurisdicţionale reglementate de prevederile art. 20 din OG nr. 137/2000, Consiliul nu are competenţa de a analiza presupusele situaţii de discriminare provenite ca urmare a hotărârilor judecătoreşti contradictorii pronunţate în cauze similare deoarece o astfel de activitate ar echivala cu un control al hotărârilor judecătoreşti ale instanţelor de judecată, realizat în afara cadrului constituţional reglementat în art. 125 alin. (1) din Constituţia României.
Având în vedere, deci, că modul de calcul al pensiei reclamantului a fost supus analizei instanţelor de judecată şi că este exclus un control al hotărârilor judecătoreşti realizat prin alte structuri ori persoane, prima instanţă a considerat că analizarea situaţiei reclamantului nu intră sub incidenţa OG nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării stabilind just că nu se poate pronunţa cu privire la aspectele semnalate de reclamantul P.V.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, care a invocat în mod generic dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, critici care pot fi circumscrise motivului de recurs de la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când a fost pronunţată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, susţine recurentul, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că din punct de vedere al competenţei materiale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu ar avea atribuţii, potrivit OG nr. 137/2000, să constate discriminarea căreia i-a fost victimă, prin refuzul Casei Judeţene de Pensii Iaşi şi, ulterior, al instanţelor judecătoreşti, de a lua în calcul, la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, inclusiv a sporului de acord global.
Mai susţine recurentul, instanţa de fond şi-a însuşit concluzia Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a ignorat că alţi colegi ai săi de muncă au primit satisfacţie din partea Casei Judeţene de Pensii şi a instanţelor judecătoreşti, aceştia primind pensii în cuantumul cărora a fost inclus şi sporul de acord global (Decizia nr. 3958/R/2007 a Tribunalului Bucureşti – I.M., Decizia nr. 424/2008 a Curţii de Apel Iaşi – D.T.).
În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea cererii de recurs, desfiinţarea soluţiei instanţei de fond şi admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării hotărârii nr. 19/2010 şi obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la soluţionarea pe fond a sesizării formulate.
2.2. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare prin care a combătut criticile recursului şi a cerut respingerea acestuia, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat şi a fost respins ca atare pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum a rezultat şi din expunerea rezumativă a circumstanţelor cauzei şi soluţiei pronunţate de instanţa de fond, prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, recurentul-reclamant a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând să se constate existenţa unei discriminări împotriva sa, în ceea ce priveşte includerea sporului de acord global la calculul cuantumului pensiei pentru limită de vârstă.
Într-adevăr, Casa Judeţeană de Pensii Iaşi nu a luat în calcul, la stabilirea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, prin recalcularea punctajului mediu anual prin includerea şi a veniturilor realizate de reclamant prin retribuire în acord global, soluţie ce a fost menţinută prin sentinţa civilă nr. 714/2007 a Tribunalului Iaşi, irevocabilă prin Decizia nr. 564/2007 a Tribunalului Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pe de altă parte, este stabilit că recurentul-reclamant a susţinut că doi colegi de-ai săi au obţinut, pe calea unor hotărâri judecătoreşti, recunoaşterea dreptului ca, la stabilirea cuantumului pensiei, să fie incluse şi veniturile obţinute prin retribuire în acord global: D.T. – Decizia nr. 424/2008 a Curţii de Apel Iaşi şi I.M. – Decizia nr. 3858/2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
Deci, altfel spus, recurentul-reclamant a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitându-i să constate existenţa unei discriminări rezultată din adoptarea unor hotărâri judecătoreşti pretins contradictorii, situaţie în care colegiul director, prin hotărârea nr. 19 din 03 mai 2010 a constatat că Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu are competenţă materială, clasând sesizarea.
Astfel fiind, soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii care vizează anularea hotărârii nr. 19/2010 şi obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să soluţioneze sesizarea pe fond, este legală şi temeinică.
Într-adevăr, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este, potrivit art. 16 din OG nr. 137/2000, republicată, o autoritate administrativă autonomă a puterii executiv-administrative, care are atribuţii privind aplicarea şi controlul respectării acestei ordonanţe, desfăşurându-şi activitatea în mod independent.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţie, în România, statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească.
Or, a admite că hotărârile judecătoreşti irevocabile pot fi supuse controlului Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în vederea identificării unor situaţii discriminatorii, ar echivala cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi cu imixtiunea puterii executiv-administrative în domeniul rezervat constituţional puterii judecătoreşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva sentinţei nr. 24 din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4577/2011. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 4597/2011. Contencios → |
|---|
