ICCJ. Decizia nr. 4735/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4735/2011
Dosar nr. 2628/2011
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC V.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 6, suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-S6 1 din 07 ianuarie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală în sumă de 1.516.268 RON, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 6 şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat de Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 6 la data de 07 ianuarie 2011.
În motivarea acţiunii, reclamanta a prezentat situaţia de fapt potrivit căreia, în vederea soluţionării cererii sale privind rambursarea de TVA în cuantum de 461.853 RON, conform decontului de TVA cu sold negativ înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 6 sub nr. 497655 din 16 iulie 2010, în perioada 23 septembrie 2010-06 ianaurie 2011, inspectorii fiscali din cadrul A.F.P. Sector 6 au efectuat o activitate de inspecţie fiscală parţială cu privire la TVA solicitat la rambursare, perioada verificată fiind 31 ianuarie 2007-30 iunie 2010.
Societatea reclamantă a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile formale impuse atât de art. 215 C. proc. fisc., cât şi de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
Argumentând într-o manieră detaliată încălcarea de către organele fiscale a normelor referitoare la taxa pe valoare adăugată şi invocând Recomandarea R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei în anul 1989, jurisprudenta Curţii Europene de Justiţie şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamanta a susţinut că există o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrativ-fiscale contestate.
În ceea ce priveşte iminenţa producerii unei pagube, societatea reclamantă a arătat că executarea deciziei de impunere ar conduce la imposibilitatea desfăşurării activităţii economice pentru care a fost înfiinţată societatea, determinând crearea unei situaţii economice şi financiare mult mai grele decât situaţia actuală care este oricum dificilă având în vedere criza existentă pe piaţa imobiliară şi faptul că băncile sunt reticente în a finanţa dezvoltarea unor noi centre comerciale. Totodată, reclamanta a invocat lipsa veniturilor pentru plata obligaţiilor fiscale suplimentare, arătând că o eventuală executare ar lipsi-o de fondurile minime pentru onorarea serviciilor contractate în vederea continuării investiţiilor.
2. Motărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3194 din 03 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC V.T. SRL, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 6 Bucureşti şi a dispus suspendarea deciziei de impunere şi raportului de inspecţie fiscală până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a achiziţionat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 737 din 19 octombrie 2007, imobilul compus din teren intravilan şi construcţii industriale aflate pe acesta, în vederea construirii unui centru comercial şi exploatării acestuia, iar inspectorii fiscali au apreciat că reclamanta nu are drept de deducere a TVA aferentă preţului plătit pentru achiziţia construcţiilor, întrucât societatea nu a intenţionat utilizarea, ci demolarea acestor construcţii.
Examinând dispoziţiile legale incidente în cauza dedusă judecăţii, respectiv art. 14, art. 2 lit. t) şi lit. ş) din Legea nr. 554/2004, art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 în vigoare la 1 ianuarie 2007, pct. 1.2 din Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin H.G. nr. 28/2008, precum şi prevederile H.G. nr. 1618/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc., prima instanţă a apreciat ca fiind aparent valabile argumentele de nelegalitate expuse de reclamantă.
Astfel, în ceea ce priveşte achiziţionarea imobilului compus din teren şi construcţii, Curtea a reţinut că scopul achiziţionării acestor construcţii este strâns legat şi subsumat celui final, de construire şi exploatare a centrului comercial şi, întrucât valoarea de cumpărare a terenului este superioară valorii clădirilor achiziţionate, clădirile vor urma regimul terenului din perspectiva TVA, având un caracter accesoriu.
Referitor la suma de 215.213 RON aferentă facturii reprezentând „cheltuieli suplimentare”, instanţa de fond a constatat că este îndeplinită condiţia justificării cererii de suspendare sub aspectul aparenţei de nelegalitate.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, prima instanţă a reţinut apărările reclamantei, constatând faptul că, prin executarea creanţei, reclamanta s-ar afla în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea economică pentru care a fost înfiinţată.
La pronunţarea soluţiei, prima instanţă a avut în vedere şi Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
3. Recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi de Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 6 Bucureşti
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termenul legal, pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 6 Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 304 pct. 9, precum şi 3041 C. proc. civ.
Ambele recurente au redactat memorii ample de recurs în cuprinsul cărora au prezentat istoricul cauzei şi argumentele avute în vedere la emiterea actelor administrativ fiscale vizate de cererea de suspendare.
Sistematizând criticile formulate împotriva sentinţei, Înalta Curte reţine că acestea privesc:
- nemotivarea sentinţei; au fost ignorate toate argumentele pârâtelor;
- lipsa oricăror elemente care să susţină cazul bine justificat; în realitate instanţa a soluţionat chiar fondul pricinii, tranşând aspectele litigioase, cu nesocotirea intenţiei reale a cumpărătorului;
- nedovedirea pagubei iminente; nu s-a probat că s-ar fi început executarea silită, lipsesc înscrisuri referitoare la cifra de afaceri, obligaţiile contractuale, etc.
4. Apărările formulate de SC V.T. SRL
Prin concluziile scrise depuse în şedinţa de dezbateri, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, însuşindu-şi toate considerentele primei instanţe.
În plus, intimata a mai arătat că la nivelul aparenţei dreptului, nu poate fi înlăturată apărarea referitoare la scopul achiziţiei terenului şi construcţiei, fiind evident că demolarea acesteia din urmă era obligatorie pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii comerciale, situaţie în care TVA era deductibilă integral.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă SC V.T. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. F-S61 din 7 ianuarie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală în cuantum de 1.516.268 RON, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 6 şi a raportului de inspecţie fiscală al aceleiaşi emitente, cu aceeaşi dată.
Prima instanţă, verificând condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi luând act de consemnarea cauţiunii în cuantum de 75.813 RON, a ajuns la concluzia că cererea de suspendare de faţă este fondată.
Această concluzie este împărtăşită şi de instanţa de recurs, care, fără a antama fondul cauzei, constată că la dosar există dovezi consistente de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrativ fiscale, iar în privinţa pagubei iminente, pe lângă argumentele Curţii de apel, trebuie avut în vedere şi faptul că intimata are un singur obiect de activitate, strâns legat de exploatarea centrului comercial pe care intenţionează să îl edifice pe terenul achiziţionat, că nu a realizat încă profit din această activitate şi, deci, indisponibilizarea sumei în discuţie ar bloca accesul la finanţarea bancară şi, prin aceasta, investiţia propriu-zisă.
Răspunzând în concret criticilor formulate de recurente, instanţa de recurs retine următoarele:
Referitor la motivarea hotărârii
Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea efectivă a argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei faţă de argumentele relevante şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia.
Verificând susţinerile recurentelor, potrivit cărora instanţa a analizat fondul cauzei iar nu cererea de suspendare a executării cu care era învestită, Înalta Curte constată că acestea sunt lipsite de suport, întrucât la paginile 10 şi 11 ale sentinţei sunt examinate cele două condiţii impuse de lege pentru acordarea suspendării.
În procedura sumară reglementată de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi tranşate aspectele de fond referitoare la legalitatea actului administrativ, însă pentru a lămuri elementele cerute de art. 2 lit. t) din lege pentru existenţa cazului bine justificat este obligatorie „pipăirea” fondului, fără de care nu este posibilă identificarea unor „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură că creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Referitor la cazul bine justificat
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data 19 octombrie 2007, intimata a achiziţionat un imobil conipus din teren şi construcţii, în scopul de a-l utiliza „în folosul unor operaţiuni taxabile”, circumscriindu-se astfel ipotezei reglementate de art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Recurentele au contestat scopul achiziţionării construcţiilor, analizându-l distinct de cel al terenului pe care sunt edificate, considerând că scopul dobândirii lor a vizat exclusiv demolarea, deci nu desfăşurarea unor operaţiuni taxabile.
Prima instanţă a argumentat coerent la nivelul aparenţei, că nu se poate ignora caracterul accesoriu al construcţiilor în raport cu terenul, criteriul valoric fiind determinant şi, ca atare, regimul fiscal ar trebui să fie acelaşi.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile pct. 1.2 din Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii aprobată prin H.G. nr. 28/2008, potrivit căreia în amenajarea terenului „se includ cheltuielile efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului şi care constau în demolări, demontări, dezafectări”.
Recurentele nu indică temeiul legal în baza căruia afirmă că pentru a avea drept de deducere a TVA intimata ar fi trebuit să utilizeze construcţiile cumpărate, câtă vreme, necontestat, acestea erau construcţii industriale, proiectate pentru a fi utilizate în activitatea de producţie a societăţii care a vândut imobilul, nefiind corespunzătoare activităţii de închiriere de spaţii comerciale pentru care a fost înfiinţată intimata. Prin urmare, din punct de vedere fiscal, demolarea construcţiilor în discuţie nu poate fi privită izolat, ci ea trebuie analizată în contextul întregii operaţiuni economico-juridice.
De altfel, cel puţin la nivel de aparenţă, raţionamentul recurentelor nu a fost consecvent, câtă vreme, în privinţa prestărilor de servicii efectuate cu demolarea clădirilor s-a recunoscut dreptul de deducere a TVA.
Referitor la pagubă iminentă şi în această privinţă soluţia primei instanţe este la adăpost de orice critică.
Într-adevăr, valoarea foarte ridicată a creanţei ar bloca întreaga activitate a intimatei, în condiţiile în care, potrivit bilanţului aferent anilor 2007-2010, intimata nu a realizat venituri. De altfel, chiar în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală, la „evoluţia cifrei de afaceri” s-a reţinut că societatea a înregistrat pierderi în toată perioada supusă inspecţiei fiscale.
În fine, susţinerea recurentei Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 6 în sensul că nu s-a probat începerea executării silite este vădit nefondată, câtă vreme actele administrativ fiscale sunt executorii, iar prin somaţia nr. 608 din 2 martie 2011, intimatei i s-a adus la cunoştinţă demararea procedurii de executare silită.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se vor respinge recursurile de faţă ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi de Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 6 Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3194 din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 452/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 4916/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
