ICCJ. Decizia nr. 452/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 452/2011
Dosar nr. 1271/57/2010
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:
- suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a procesului-verbal încheiat de către pârâtă la data de 29 iunie 2010, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei;
- anularea procesului-verbal încheiat de pârâtă la data de 29 iunie 2010 şi a deciziei nr. 16409 din 05 august 2010;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că între reclamantă şi pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit s-a derulat contractul cadru din 11 august 2005 având ca obiect modernizarea clădirilor şi retehnologizarea Fabricii de conserve şi preparate S. din Mediaş, în temeiul căruia reclamanta a beneficiat de o finanţare nerambursabilă în sumă de 6.964.760,54 RON.
La recomandarea O.L.A.F., prin procesul-verbal încheiat la data de 29 iunie 2010, pârâta a obligat-o pe reclamantă să restituie suma de 6.964.760,54 RON. Acest proces-verbal a fost contestat de către reclamantă, însă atât contestaţia, cât şi cererea de suspendare a executării procesului-verbal au fost respinse cu o motivare neconvingătoare.
Reclamanta a afirmat că decizia prin care s-a soluţionat contestaţia este în totalitate nefondată, iar actul administrativ fiscal şi concluziile verificării, întemeiate pe cele două rapoarte comunicate de către O.L.A.F., nu reflectă situaţia reală a modului în care au fost îndeplinite procedurile de alegere a ofertelor.
Totodată, aceasta a susţinut că, faţă de gravele erori existente în cele două rapoarte, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1306/2007 de aplicare a O.G. nr. 79/2003, pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit avea îndatorirea de a o convoca la sediul său pentru a dovedi cu probe pertinente şi concludente corectitudinea sa în alegerea ofertanţilor şi buna-credinţă în folosirea fondurilor europene.
În acest sens, cu referire la controlul efectuat la sediul companiei C.E.R., reclamanta a susţinut că ar fi trebuit să fie convocată pentru a dovedi prin facturi costurile reale ale tranzacţiei şi faptul că la compania C.E.R. dintr-o eroare de dactilografiere costul unei piese a fost trecut 85.000 euro; cu referire la controlul efectuat la sediul companiei SC T.C. SRL, reclamanta a precizat că ar fi trebuit să fie convocată pentru a prezenta lămuriri în ceea ce priveşte efortul său de a se documenta pe teren asupra preţurilor de achiziţie a utilajelor care o interesau pentru a putea încadra costurile programului de tehnologizare în bugetul de care dispunea.
Relativ la pretinsele nereguli care ar fi viciat procedura de licitaţie, reclamanta a susţinut că, potrivit principiilor legislaţiei europene, sarcina de a face dovada unei „nereguli”, a unei „fraude”, a manipulării ofertelor şi a conflictelor de interese revine O.L.A.F. şi că, în conformitate cu prevederile art. 4 şi 5 din Regulamentul nr. 2988/1995, doar acţiunile cu intenţie atrag sancţiuni administrative care să impună recuperarea totală a sumelor acordate, astfel cum prevede art. 5 alin. (1) lit. c) din acest regulament.
În final, reclamanta a conchis că pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a încălcat principii fundamentale de drept, efectuând anchete fără ca reclamanta să aibă cunoştinţă de ele şi punând-o astfel în imposibilitate de a se apăra şi de a aduce dovezi împotriva datelor cuprinse în cele două rapoarte.
Pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că emiterea procesului-verbal de constatare din 29 iunie 2010 s-a făcut de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ca urmare a încălcării de către reclamantă a dispoziţiilor din contractul de furnizare şi implicit a nerespectării prevederilor din Ghidul Solicitantului Măsura 1.1. - Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingul produselor agricole şi piscicole, prevederi avute în vedere de către beneficiar şi impuse acestuia încă de la întocmirea cererii de finanţare şi a documentelor aferente acesteia.
Nerespectarea clauzelor contractuale de finanţare de către reclamantă a fost semnalată de către O.L.A.F., organism cu atribuţii în asigurarea protejării intereselor financiare şi economice ale Comunităţii Europene, precum şi luptei împotriva fraudei şi a oricăror activităţi legale care ar putea afecta bugetul comunitar, care a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate în cadrul acestui contract.
Referitor la cererea de suspendare a executării procesului-verbal, s-a învederat că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cumulative de suspendare a actelor administrative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta nejustificând sub nici o formă existenţa unei pagube iminente şi existenţa unui caz bine justificat.
Pârâta s-a apărat şi cu privire la criticile de nelegalitate a actului administrativ, aduse de reclamanta, precizând faptul că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, în special a celor cuprinse în art. 111 alin. (7) şi a H.G. nr. 1306/2007, cât şi a O.G. nr. 92/2003, precum şi a clauzelor contractului de furnizare şi a anexelor acestui contract şi că reclamantei i s-a respectat dreptul la apărare, în conformitate cu prevederile art. 177 din O.G. nr. 92/2003, contestaţia acesteia fiind soluţionată de către experţi ai Direcţiei de Control şi Antifraudă din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin decizia nr. 18159 din 30 august 2010.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 240/F/CA din 14 octombrie 2010 a respins cererea formulată de către reclamanta SC S. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Astfel, potrivit art. 15 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral mai poate fi solicitată de către reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte a actului atacat, iar potrivit art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 defineşte cazul justificat ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în timp ce art. 2 lit. j) din acelaşi act normativ defineşte paguba iminentă ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Din prevederile art. 15 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 cu raportare la prevederile art. 2 lit. t) din aceeaşi lege, rezultă că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în condiţiile în care există o îndoială asupra legalităţii actului, o aparenţă de nelegalitate ce atestă un caz bine justificat şi se dovedeşte un prejudiciu material viitor, prejudiciu ce relevă paguba iminentă, condiţii ce se cer a fi cumulativ îndeplinite.
Cu toate că este îndeplinită condiţia pagubei iminente, din actele dosarului rezultând că, în raport cu situaţia financiară a societăţii reclamantei, suma stabilită a se restitui este semnificativă, ceea ce conduce la perturbarea activităţii reclamantei, totuşi, în cauză, nu este îndeplinită condiţia unui caz bine justificat.
Susţinerile reclamantei referitoare la nesocotirea de către pârâtă a obligaţiei de a o convoca pentru a dovedi cu dovezi pertinente şi concludente corectitudinea sa în alegerea ofertanţilor şi buna-credinţă în folosirea fondurilor europene, nu sunt de natură sa. creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Aceasta deoarece, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 316/2001, în cazul în care se suspectează sau se dovedesc eşecul unui beneficiar în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor legate de Program, precum şi încercările de a obţine de la Agenţia S.A.P.A.R.D. plăţi pentru care nu are nici un drept, România va urmări orice asemenea eşecuri şi încercări, conform procedurilor naţionale legale, într-un mod nu mai puţin riguros decât în cazurile în care sunt implicate fonduri publice naţionale.
Or, dispoziţiile art. 9 din O.G. nr. 92/2003 permit, în anumite cazuri, ca reprezentanţii firmei controlate să nu mai fie ascultaţi.
În plus, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007 prevăd pentru autorităţile competente în gestionarea fondurilor comunitare, în cazuri justificate, posibilitatea de a decide ca acţiunile de verificare declanşate ca urmare a unor sesizări să nu se comunice structurii supuse verificării.
Încadrarea reclamantei în unul dintre cazurile prevăzute de art. 9 din O.G. nr. 92/2003 sau existenţa unui caz justificat în sensul art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007 nu poate fi analizată cu ocazia soluţionării cererii de suspendare deoarece implică o analiză aprofundată a situaţiei de fapt şi nu doar o examinare sumară, permisă de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţa a mai reţinut şi faptul ca, atât prin contestaţia formulată împotriva procesului verbal, cât şi prin acţiunea în contencios reclamanta are posibilitatea să prezinte acele apărări pe care le-ar găsi pertinente şi concludente pentru a demonstra corectitudinea şi buna-credinţă în folosirea fondurilor europene.
Însă, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 9 parag. 2 din Regulamentul nr. 1073 din 25 mai 1999, rapoartele redactate de către O.L.A.F. şi al căror conţinut a fundamentat starea de fapt reţinută de către pârâtă în procesul-verbal constituie probe în procedurile administrative sau judiciare ale statului membru în care utilizarea acestora se dovedeşte necesară, în acelaşi mod şi în aceleaşi condiţii ca şi rapoartele administrative elaborate de inspectorii naţionali, iar reclamanta nu a prezentat dovezi în sprijinul celor afirmate prin acţiune, în cauză nu se pot reţine împrejurări care să creeze o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ şi care astfel să ducă la răsturnarea prezumţiei de legalitate şi veridicitate de care se bucură procesul verbal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
În mod greşit, instanţa de fond a reţinut că în speţă nu este întrunită condiţia „cazului bine-justificat” prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, reclamanta argumentând că există serioase dubii asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ-fiscal, întrucât nu s-a procedat la convocarea şi ascultarea reprezentanţilor societăţii, conform art. 2 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1306/2007 de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul fondurilor comunitare A.P.D.R.P. Procesul-verbal de constatare conţine erori evidente, fiind încheiat de pârâtă până efectuarea unor verificări proprii, ci în baza unei simple scrisori de recomandare a O.L.A.F.
În mod nelegal nu s-a reţinut existenţa, în cauză, a condiţiei pagubei iminente, obligaţia executorie fiind în cuantum de 6.964.760,54 RON, iar plata acesteia ar însemna lichidarea societăţii.
În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „În cazuri bine-justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente […] persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral […]”.
Totodată, potrivit art. 2 lit. t) din aceeaşi lege, prin cazuri bine justificate se înţeleg „împrejurările legate de stare de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”, iar potrivit lit. ş) din acelaşi articol, paguba iminentă reprezintă „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a acestor dispoziţii legale la situaţia de fapt existentă în speţă, având în vedere împrejurările semnalate de reclamantă, respectiv:
- lipsa convocării şi ascultării reprezentanţilor societăţii cu privire la aspectele reţinute în procesul-verbal, obligaţie prevăzută de art. 2 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1306/2007 de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul fondurilor comunitare;
- existenţa unei erori de dactilografiere evidente în evidenţele de la firma C.E.R., în legătură cu costul unei singure piese care a fost trecut ca fiind de 85.000 euro, în condiţiile în care costul total al pieselor este corect, nefiind justificată eventuala falsificare a costului unei singure piese.
Inexistenţa unor verificări proprii efectuate de pârâtă şi neanalizarea, cu ocazia soluţionării contestaţiei depuse de reclamantă, a apărărilor acesteia.
Înalta Curte constată că aceste aspecte impun suspendarea temporară a actului administrativ, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare, deoarece se creează o îndoială serioasă asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ.
Nu poate fi reţinut de plano apărarea intimatei-pârâte în sensul că ascultarea reprezentanţilor societăţii nu este obligatorie în toate situaţiile, deoarece principiul consacrat de C. proc. fisc. şi transpus inclusiv de normele de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul fondurilor comunitare este acela al convocării şi ascultării persoanei (fizice sau juridice) controlate.
În ceea ce priveşte executarea sumei de 6.964.760,54 RON, aceasta reprezintă o „pagubă iminentă”, în sensul că este de natură să blocheze definitiv activitatea societăţii, prin imposibilitatea respectării contractelor în derulare (contracte de credit, contracte de leasing, contracte de furnizare).
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că în speţă sunt întrunite condiţiile art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ, iar în baza art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. recursul va fi admis, modificându-se sentinţa instanţei de fond în sensul admiterii cererii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC S. SA Mediaş împotriva sentinţei civile nr. 240/F/CA din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată în sensul că admite cererea formulată de SC S. SA şi dispune suspendarea executării procesului-verbal din 29 iunie 2010 încheiat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit până la soluţionarea irevocabilă a litigiului cu nr. dosar 1271.1/57/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4248/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4735/2011. Contencios → |
|---|
