ICCJ. Decizia nr. 501/2011. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.501/2011
Dosar nr.3814/1/2010
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturi.
Prin Hotărârea nr. 348 din 29 aprilie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis contestaţia formulată de I.M.C., judecător la Tribunalul Bucureşti, revocând în parte hotărârea comisiei de organizare a concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din 9 mai 2010, prin care s-a dispus cu privire la verificarea îndeplinirii condiţiilor legale de participare la concurs în ceea ce îl priveşte pe domnul judecător A.C.L., cu rectificarea de rigoare a tabelului privind rezultatul verificării îndeplinirii de către candidaţii judecători a condiţiilor legale de participare la concursul de promovare, publicat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 12 aprilie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că prin Hotărârea nr. 150 din 4 martie 2010 s-a dispus organizarea concursului de promovare efectivă a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie la Tribunale/Parchete de pe lângă Tribunale şi Curţi de Apel, la data de 9 mai 2010, iar pentru secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti au fost scoase la concurs 4 posturi.
judecătorul A.C.L. a optat pentru secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti şi a ales ca disciplină de concurs Dreptul internaţional privat.
Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că dispoziţiile prevăzute de art. 6 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc o legătură de cauzalitate directă între secţia pentru care optează magistratul, respectiv specializarea acestuia şi materia de concurs, prevăzând explicit că opţiunea candidatului în ceea ce priveşte secţia de la Curtea de Apel şi specializarea se face „în vederea stabilirii materiilor de concurs".
De asemenea, art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) din Regulament reglementează materiile de concurs, în funcţie de „specializarea pentru care optează judecătorul şi procurorul" dispoziţii care trebuie coroborate cu art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
În concluzie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că disciplina drept internaţional privat reprezintă o ramură a dreptului privat, ramură care se aplică în cauzele prin care se soluţionează litigii de drept privat, cum ar fi: cauze civile, comerciale, cele privind minorii şi raporturile de familie, conflictele de muncă, dar pentru secţiile specializate în soluţionarea litigiilor de drept public, cum este secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, concursul de promovare efectivă în funcţia de execuţie nu poate fi susţinut la materia menţionată.
2. Recursul declarat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturi.
Recurentul A.C.L. a atacat cu recurs hotărârea menţionată, arătând că a fost adoptată în mod abuziv şi nelegal, fără să fi fost înştiinţat despre existenţa contestaţiei şi fără a fi avut dreptul de a formula apărări, conform art. 24 din Constituţia României, deşi contestaţia formulată de I.M.C. viza în mod expres excluderea sa de la concursul de promovare.
De asemenea, recurentul a arătat că hotărârea atacată este netemeinică, pentru că materia drept internaţional privat, ca probă de concurs, este prevăzută în art. 46 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 303/2004 şi art. 16 alin. (2) lit. a) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, modificată prin Hotărârea nr. 2150 din 10 decembrie 2009.
În acest sens, a adăugat că, potrivit art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, aplicarea legii trebuie să fie previzibilă, or niciuna dintre prevederile menţionate nu interzice dreptul internaţional privat ca materie de concurs pentru promovarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar anterior a participat la două concursuri consecutive de promovare în funcţii de execuţie, fără a-i fi fost opusă problema materiei de concurs.
3. Apărările intimaţilor şi procedura derulată în recurs
3.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, următoarele:
- hotărârile adoptate de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii în exercitarea atribuţiei prevăzute în art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 sunt acte administrative unilaterale, supuse regimului prevăzut de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în care nu se poate vorbi de o procedură contencioasă, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare;
- prevederile art. 46 din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 6 alin. (3) şi (4) şi art. 16 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, conduc către concluzia că între secţia pentru care optează candidatul şi materiile de concurs trebuie să existe o legătură directă, ţinând seama de specializare.
3.2. La termenul din 8 octombrie 2010, intimatul, prin reprezentant, a solicitat introducerea în cauză a persoanei care a formulat contestaţia administrativă admisă prin hotărârea recurată, I.M.C.
Ţinând seama de prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi pentru a da eficienţă principiului respectării dreptului la apărare şi al egalităţii armelor în proces, garanţii ale dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte a dispus, prin încheierea de la aceeaşi dată, introducerea în cauză a terţei persoane vizate de hotărârea recurată.
3.3. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul I.M.C. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că litigiul administrativ este creat între emitentul hotărârii recurate şi recurent, conform art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, şi excepţia lipsei de interes a recurentului cu motivarea că acesta nu poate obţine un folos practic, pentru că nu mai poate participa la concursul desfăşurat la data de 9 mai 2010, iar dacă a participat, nu a obţinut o notă suficient de mare pentru a promova.
Pe fondul cauzei, intimatul a arătat, în esenţă, că hotărârea recurată este în acord cu prevederile legale aplicabile în cauză şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Cu privire la excepţia lipsei de interes în exercitarea recursului
Potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, privind carierea şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul are calitatea de persoană interesată în sensul prevederii legale citate, pentru că hotărârea atacată îl vizează în mod direct, stabilind că nu îndeplineşte condiţiile legale de participare la concursul de promovare, a avut totuşi dreptul să participe la concurs în virtutea efectului suspensiv al recursului, prevăzut în art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, şi urmăreşte să obţină, pe cale judecătorească, o recunoaştere a compatibilităţii materiei de concurs alese (dreptul internaţional privat) cu secţia de specializare pentru care a optat (contencios administrativ şi fiscal).
Excepţia lipsei de interes este, prin urmare, neîntemeiată.
2. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului I.M.C.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în pct. 1.3.2. al prezentei decizii, intimatul I.M.C. a fost introdus în cauză în considerarea calităţii lui de autor al contestaţiei administraţiei îndreptate împotriva hotărârii comisiei de organizare a concursului de promovare în funcţii de execuţie din data de 9 mai 2010 în ceea ce priveşte îndeplinirea, de către recurent, a condiţiilor legale de participare la concurs şi în consecinţă, a calităţii de beneficiar al hotărârii prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis contestaţia.
Prin măsura dispusă la termenul din 8 octombrie 2010, Înalta Curte a făcut aplicarea tezei finale şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept".
Acestea sunt considerentele pentru care intimatul este parte a raportului de drept administrativ dedus judecăţii, excepţia invocată urmând a fi respinsă.
3. Aspecte de fapt şi de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs
Examinând legalitatea hotărârii nr. 348 din 29 aprilie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în raport cu motivele invocate de recurent, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
3.1. Cu privire la procedura de adoptare a hotărârii
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat hotărârea atacată în exercitarea atribuţiei prevăzute în art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, cu referire la prevederile art. 36 alin. (1) lit. e) din aceeaşi lege, soluţionând o contestaţie privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare în funcţii de execuţie din data de 9 mai 2010.
Este adevărat că, după cum susţine intimatul Consiliul Superior al Magistraturii în întâmpinare, procedura respectivă este una administrativă, iar nu o jurisdicţie administrativă, bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ- jurisdicţionale, potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004. Cu toate acestea, în derularea procedurii administrative nu pot fi ignorate exigenţele dreptului la o bună administrare, recunoscut ca valoare comună în ordinea juridică europeană, bună administrare care, potrivit art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, impune un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil, implicând dreptul fiecărei persoane de a fi ascultată înainte ca o măsură individuală care ar afecta-o nefavorabil să fie luată împotriva sa, dreptul oricărei persoane de a avea acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime privind confidenţialitatea sau caracterul secret al unor informaţii şi obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile.
Îndeplinirea cerinţelor menţionate se impune cu şi mai mare exigenţă în situaţiile în care prin deciziile adoptate se modifică o practică administrativă anterioară.
În speţă, nu poate fi identificată însă o vătămare concretă produsă recurentului prin modul de derulare a procedurii, vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, pentru că, potrivit art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, recursul pe care l-a declarat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii a suspendat executarea acesteia şi în virtutea efectului suspensiv, a avut posibilitatea să participe la concurs.
3.2. Cu privire la motivele de nelegalitate substanţială a hotărârii
Potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, componenţa secţiilor şi completelor specializate se stabileşte de colegiul de conducere al instanţei, în raport cu volumul de activitate, ţinându-se seama de specializarea judecătorului.
De asemenea, art. 37 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, formarea continuă se realizează ţinând seama de necesitatea specializării lor, iar conform art. 46 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege, materiile la care se susţin probele scrise la concursul de promovare în funcţii de execuţie se stabilesc „în funcţie de specializare".
Toate aceste prevederi legale, interpretate sistematic, conduc către concluzia că principiul specializării constituie o premisă a calităţii înfăptuirii actului de justiţie şi o veritabilă garanţie a independenţei şi imparţialităţii în exercitarea funcţiei de judecător sau procuror, găsindu-şi aplicarea atât în planul măsurilor organizatorice legate de componenţa secţiilor şi completelor specializate ale instanţelor, cât şi în ceea ce priveşte cariera magistraţilor.
Prin urmare, dispoziţia cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu modificările ulterioare, nu face decât să pună în aplicare prevederile legislaţiei primare, în sensul că probele scrise cu caracter teoretic şi practic se susţin la una dintre materiile expres prevăzute, „în funcţie de secţia şi specializarea pentru care optează judecătorul sau procurorul".
Împrejurarea că, anterior, recurentul a participat la alte concursuri de promovare, susţinând probele scrise la aceeaşi materie, nu constituie un argument în sensul dorit de acesta, pentru că practica administrativă a evaluat într-o direcţie care concordă cu litera şi spiritul prevederilor legale menţionate mai sus, iar, după cum s-a reţinut în hotărârea atacată, materia drept internaţional privat nu este compatibilă cu specializarea şi secţia pentru care a optat candidatul, dreptul administrativ fiind o ramură a dreptului public.
A accepta punctul de vedere al recurentului ar însemna o negare de plano a dreptului autorităţilor publice de a-şi modifica pentru viitor conduita, prin implementarea unor practici adecvate cadrului legislativ în vigoare.
Având în vedere toate considerentele expuse, care converg către concluzia că hotărârea atacată este legală, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiulart. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului I.M.C.
Respinge recursul declarat de A.C.L. împotriva Hotărârii nr. 348 din 29 aprilie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 499/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 502/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
