ICCJ. Decizia nr. 499/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.499/2011
Dosar nr.1424/59/2009
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, obligarea pârâtului să emită un nou ordin prin care să fie numit în gradul profesional de subcomisar de poliţie începând cu data de 01 februarie 2006, conform vechimii în specialitate şi studiilor superioare absolvite.
Prin notele de şedinţă depuse în data de 19 mai 2010, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate cu privire la Ordinul nr. S/II/2229 din 01 februarie 2006 al ministrului administraţiei şi internelor, solicitând ca instanţa să constate nelegalitatea parţială a acestui ordin în ceea ce priveşte gradul profesional acordat la promovarea sa în Corpul Ofiţerilor de Poliţie.
În motivarea excepţiei, reclamantul a arătat că Ordinul nr. S/II/2229 din 01 februarie 2006 este un act administrativ individual adresat unui număr limitat şi individual nominalizat de agenţi de poliţie şi dispune trecerea acelor agenţi de poliţie în corpul ofiţerilor cu gradul profesional de subinspector de poliţie, invocându-se drept temei legal dispoziţiile art. 9 alin. (2), art. 14 şi 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002. Reclamantul a precizat că prin respectivul ordin a fost trecut din gradul profesional de agent de poliţie în corpul ofiţerilor cu gradul profesional de subinspector.
În opinia reclamantului, ordinul menţionat este, în ceea ce priveşte gradul profesional ce i-a fost acordat, nelegal întrucât încalcă chiar dispoziţiile legale invocate în motivarea sa, respectiv dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, iar acordarea gradului de subinspector de poliţie nu este conformă cu drepturile sale prevăzute de lege deoarece gradul profesional care trebuia să-i fie acordat, conform cu stagiul în specialitate de 12 ani, era acela de subcomisar de poliţie.
Prin întâmpinarea formulată, în privinţa excepţiei de nelegalitate, pârâtul a învederat că în cazul de faţă, date fiind natura litigiului şi obiectul acţiunii, nu se poate pune în discuţie că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, pentru că însuşi controlul legalităţii actului constituie obiectul litigiului, reclamantul considerând că, la data de 01 februarie 2006, data emiterii Ordinului nr. S/II/2229, i se cuvenea gradul de subcomisar de poliţie.
prin încheierea din data de 15 septembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. S/II/2229 din 01 februarie 2006 al ministrului administraţiei şi internelor, invocată de către reclamant.
2. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Prin Ordinul nr. S/II/2229 din 01 februarie 2006 în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2), art. 14 şi 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, ministrul administraţiei şi internelor a dispus ca începând cu data de 01 februarie 2006 agenţii de politie nominalizaţi în ordin, inclusiv reclamantul P.G., să treacă în corpul ofiţerilor cu gradul profesional de subinspector de poliţie, repartizându-i la aceeaşi unitate.
Prima instanţă a constatat că reclamantul nu a atacat în faţa instanţei de contencios administrativ ordinul în discuţie, însă a solicitat în data de 13 martie 2008 la instanţa de contencios administrativ obligarea pârâtului să îi acorde gradul de subcomisar de poliţie, cu luarea în considerare a vechimii în acest grad, începând cu data de 01 februarie 2006. Instanţa s-a pronunţat asupra acestei cereri prin sentinţa civilă nr. 111 din 06 mai 2008, respingând acţiunea formulată de reclamant, pe considerentul că acesta nu a înţeles să solicite revocarea ordinului M.I. nr. S/II/2229/1 din 01 februarie 2006 de încadrare, pe care l-a apreciat nelegal, caz în care nu a îndeplinit procedura obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Soluţia a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3387 din 09 octombrie 2008.
Prima instanţă a mai reţinut că potrivit prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 „poliţiştilor prevăzuţi la art. 9 alin. (2) şi (3) li se acordă gradele profesionale în funcţie de pregătirea lor şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului. Încadrarea acestora se face pe o perioadă de probă de 6 luni sau 12 luni, în raport cu categoria din care fac parte şi cu gradul profesional acordat".
A constatat astfel că legiuitorul a înţeles să includă în sfera categoriei vizate de dispoziţiile art. 21 alin. (4) poliţiştii prevăzuţi la art. 9 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ.
Totodată, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 9 alin. (2) şi (3) din lege ofiţerii de poliţie pot proveni şi din rândul agenţilor de poliţie absolvenţi, cu diplomă sau licenţă, ai instituţiilor de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului Administraţiei şi Internelor sau ai altor instituţii de învăţământ superior cu profil corespunzător specialităţilor necesare poliţiei, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. Pentru unele funcţii pot fi încadraţi direct sau transferaţi din instituţiile publice de apărare şi siguranţă naţională specialişti cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale.
Aşadar, a constatat că una dintre condiţiile stipulate de legiuitor pentru dobândirea gradului de ofiţer de politie este aceea ca agenţii de poliţie să fie absolvenţi cu diplomă sau licenţă, ai instituţiilor de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului Administraţiei şi Internelor sau ai altor instituţii de învăţământ superior cu profil corespunzător specialităţilor necesare poliţiei, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
Prima instanţă a apreciat astfel că sunt vizaţi doar cei care au absolvit instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului Administraţiei şi Internelor sau alte instituţii de învăţământ superior cu profil corespunzător specialităţilor necesare poliţiei.
Concluzionând, judecătorul fondului a constatat că reclamantul a absolvit Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Drept, în anul 2003 şi în temeiul Ordinului nr. S/II/2229 din 01 februarie 2006 a fost trecut în corpul ofiţerilor cu grad profesional de subinspector, întrucât nu avea o vechime de 12 ani ca urmare a absolvirii unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată (a desfăşurat activităţi ca agent de poliţie până în anul 2006, în temeiul studiilor liceale cu diplomă).
Totodată, a constatat că la emiterea ordinului atacat au fost respectate şi prevederile art. 139 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004, potrivit cărora agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie li se acordă, indiferent de vechimea în activitate, gradul profesional de subinspector de poliţie.
5. Recursul declarat în cauză de P.G.
Împotriva încheierii Curţii de Apel a formulat recurs reclamantul P.G., invocând dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs. Sintetizând aspectele invocate, Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe este combătută pentru greşita interpretare a prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002.
Recurentul consideră că i s-a acordat gradul de subinspector de poliţie în mod nelegal, făcându-se abstracţie de stagiul de 12 ani în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite care îl îndreptăţeşte la acordarea gradului de subcomisar de poliţie. Mai arată că specialitatea activităţii desfăşurate de el timp de 12 ani, ca agent de poliţie, este corespunzătoare studiilor superioare de drept absolvite şi justifică gradul de subcomisar solicitat.
6. Apărările formulate de Ministerul Administraţiei şi Internelo.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 17 ianuarie 2011, intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a arătat că soluţia atacată este legală, dispoziţiile legale aplicabile fiind interpretate în mod raţional de judecătorul primei instanţe.
Astfel, intimatul afirmă că perioada în care poliţistul desfăşoară activitatea de agent este corespunzătoare studiilor medii, nefiind posibilă valorificarea acesteia ca reprezentând o vechime în specializarea corespunzătoare a studiilor superioare absolvite, raportată la cerinţele postului de ofiţer de poliţie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând încheierea atacată prin prisma recursului declarat, a apărării din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel este legală şi se impune a fi menţinută.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant P.G. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, pe calea procedurală a excepţiei de nelegalitate, Ordinul nr. S/II/2229 din 1 februarie 2006 prin care ministrul administraţiei şi internelor a dispus trecerea sa în corpul ofiţerilor, cu gradul profesional de subinspector de poliţie, repartizându-l la aceeaşi unitate.
Potrivit autorului excepţiei, actul administrativ individual atacat contravine dispoziţiilor legale în baza cărora a fost emis, în special prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, text citat la pct. 1.2 din decizie.
În accepţiunea recurentului, încă de la încadrarea sa în poliţie în anul 1994, ca agent de poliţie, el a îndeplinit atribuţii în „specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului" aşa încât, având un stagiu de 12 ani, trebuia să i se acorde gradul de subcomisar de poliţie, iar nu pe acela de subinspector de poliţie.
O astfel de teză este lipsită de suport legal şi porneşte de la o interpretare trunchiată a prevederilor legale invocate, contrară voinţei legiuitorului.
Necontestat, recurentul-reclamant este licenţiat în ştiinţe juridice, din anul 2003, fiind absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru I.Cuza", Facultatea de Drept. El a dobândit dreptul de a fi numit în corpul ofiţerilor de poliţie, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 („Ofiţerii de poliţie pot proveni şi din rândul agenţilor de poliţie, absolvenţi, cu diplomă sau licenţă …") abia după absolvirea studiilor superioare. Perioada anterioară, în care a desfăşurat activităţi ca agent de poliţie se circumscrie unei vechimi în specialitatea corespunzătoare gradului de agent (studii liceale sau postliceale cu diplomă, conform art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002) iar nu în specialitatea corespunzătoare studiilor superioare absolvite. Contrar celor afirmate de recurent, vechimea în specialitatea studiilor superioare absolvite şi vechimea în muncă sau în activitate sunt concepte distincte.
Ca urmare, după cum bine a punctat judecătorul de la prima instanţă, atribuţiile funcţionale pentru cele două categorii de personal, agenţi şi ofiţeri, sunt diferenţiate prin fişele posturilor, neexistând nicio raţiune pentru a considera că atribuţiile îndeplinite de recurent, ca agent de poliţie, sunt corespunzătoare celor îndeplinite de ofiţeri.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.G. împotriva încheierii din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 498/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 501/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
