ICCJ. Decizia nr. 504/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 504/2011
Dosar nr.554/33/2010
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauze.
1.Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Ş.R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea acesteia să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire ca urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 16 titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul din Cluj-Napoca, compus din teren în suprafaţă de 894 m.p. şi din construcţie în suprafaţă de 160, 06 m.p., precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că deşi a parcurs procedurile instituite în favoarea sa, de la data depunerii notificării – 9 iulie 2001 - a fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate şi de plata despăgubirilor la care ar fi avut dreptul şi astfel a fost încălcat termenul rezonabil prevăzut de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind lipsită de un bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. A apreciat că refuzul pârâtei de a emite Decizia solicitată este nejustificat, iar dreptul de apreciere al autorităţii este exercitat abuziv.
Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că dosarul de despăgubire a fost transmis comisiei la data de 28 ianuarie 2010 şi urmează a fi soluţionat potrivit deciziei din 16 septembrie 2008, astfel că nu se poate invoca nesoluţionarea acestuia într-un termen rezonabil şi nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, competenţele comisiei fiind limitate la stabilirea volumului de despăgubire.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 192 din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Ş.R.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., ca neîntemeiată.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a formulat notificare în baza Legii 10/2001 la data de 9 iulie.2001, soluţionată prin dispoziţia nr. 2177 din 10 iunie 2003 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, în sensul respingerii acesteia. Această dispoziţie a fost atacată în instanţă, iar prin sentinţa civilă nr. 599 din 11 noiembrie 2008 pronunţată în dosarul 4985/117/2006 a fost anulată dispoziţia de respingere a notificării şi s-a dispus acordarea în favoarea reclamantei de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 894 m.p. şi construcţia demolată.
Ca urmare a acestei sentinţe Primarul municipiului Cluj-Napoca a emis dispoziţia 2641 din 7 mai 2009 prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul şi construcţia situate în Calea Mănăştur din municipiul Cluj-Napoca în favoarea reclamantei, iar dispoziţia a fost transmisă Comisiei centrale, fiind înregistrată la data de 28 ianuarie 2010.
Prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantei a fost formulată la data de 24 martie 2010, fără ca aceasta să fi solicitat pe cale administrativă urgentarea măsurilor administrative de către pârâtă pentru emiterea deciziei de plată a despăgubirilor, iar prin Decizia 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei centrale s-a stabilit modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării lor la această autoritate, raportat la pct. 17 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin HG 1095/2005.
Aşa fiind, prima instanţă a apreciat că etapa evaluării imobilului trebuie să respecte ordinea de înregistrare a dosarului întrucât în cauza de faţă nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) şi h) din Legea nr. 554/2004, caz în care nu se poate lua în considerare data notificării, având în vedere că toate persoanele care au formulat notificare pentru restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor naţionalizate abuziv în conformitate cu Legea nr. 10/2001 au formulat această notificare în termenul prevăzut de această lege, iar în privinţa celor care au formulat cerere în baza Legii 18/1991, se poate invoca o cerere cu o dată mult mai veche decât a reclamantei.
În concluzie, prima instanţă a reţinut că de la data înregistrării dosarului la autoritatea pârâtă a curs un interval de timp prea scurt pentru a se putea invoca nesoluţionarea administrativă, iar termenul rezonabil invocat de reclamantă se aplică în egală măsură tuturor persoanelor care au formulat cereri pentru restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor naţionalizate sau cooperativizate, reclamanta nejustificând astfel încălcarea acestui termen de către pârâtă sesizată doar la 28 ianuarie 2010, ţinând cont şi că modalitatea de soluţionare stabilită de pârâtă nu încalcă drepturile reclamantei care doreşte evident soluţionarea dosarului de despăgubire în conformitate cu prevederile legale şi cu o evaluare corectă a despăgubirii cuvenite.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică, a declarat recurs reclamanta, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, invocând practica constantă a Curţii de Apel Cluj şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul obligării autorităţii pârâte la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, indicând mai multe hotărâri judecătoreşti în acest sens.
Totodată, a arătat că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă.
Recurenta-reclamantă a arătat că, în opinia sa, termenul în care trebuie soluţionat dosarul de despăgubire este cel de 30 de zile, prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care se calculează de la data înregistrării dosarului la autoritate (28 ianuarie 2010), astfel că nu pot fi primite argumentele primei instanţe privind incidenţa în cauză a deciziei autorităţii pârâte din 2008 prin care s-a stabilit modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării lor la autoritatea pârâtă.
Totodată, a susţinut că prima instanţă nu a luat în considerare împrejurarea că în practica Curţii de la Strasbourg s-a stabilit, în egală măsură, că noţiunea de termen rezonabil include şi durata procedurilor administrative care au fost demarate în cauză încă din data de 09 iulie 2001 când a depus notificarea şi nu s-a referit la situaţia concretă în speţă, făcând referiri la aplicarea Legilor 18/1991 şi 10/2001 la nivelul întregii ţări.
În concluzie, invocă prevederile art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994 şi art. 1 din Porotocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Prin concluziile scrise depuse la dosar recurenta-reclamantă reiterează criticile din recurs.
Apărărarea intimatei-pârâte
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocat.
Recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat Calea Mănăştur din municipiul Cluj-Napoca, în temeiul art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Calitatea acesteia de persoană îndreptăţită la despăgubiri i-a fost stabilită prin sentinţa civilă nr. 599 din 11 noiembrie 2008 prin care a fost anulată dispoziţia de respingere a notificării formulate la 09 iulie 2001 şi s-a dispus acordarea în favoarea reclamantei de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 894 m.p. şi construcţia demolată. Ca urmare a acestei sentinţe Primarul municipiului Cluj-Napoca a emis dispoziţia din 7 mai 2009 prin care a propus acordarea de despăgubiri.
Înalta Curte constată că nemulţimirea reclamantei rezidă din împrejurarea că dosarul său de despăgubire nu a fost soluţionat în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, calculat de la data când a fost sesizată autoritatea pârâtă.
Soluţia pronunţată de Curtea de Apel, de respingere a acţiunii înregistrate la data de 24 martie 2010, la mai puţin de două luni de la data sesizării autorităţii pârâte – 28 ianuarie 2010 - cu dosarul de despăgubire, reflectă interpretarea corectă a prevederilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi ale Legii nr. 554/2004 atât în litera, cât şi în spiritul lor.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen în cadrul căruia să fie finalizată procedura de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, însă complexitatea etapelor procedurii administrative exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, instituit prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În cauză, intimata-pârâtă a argumentat imposibilitatea soluţionării cererii reclamantei într-un termen atât de scurt, având în vedere că nu a fost finalizată procedura administrativă, invocând incidenţa deciziei nr. 2815/2008.
În privinţa criticii recurentei în sensul că a demarat procedura încă din anul 2001 şi astfel s-a încălcat termenul rezonabil, instanţa de control judiciar constată că această procedură nu trebuie privită ca un tot unitar, având în vedere că de la data sesizării comisiei (28 ianuarie 2010) şi până la data învestirii instanţei (24 martie 2010) s-a scurs un interval de timp foarte scurt, astfel încât, în mod obiectiv, autoritatea pârâtă nu a fost în măsură să finalizeze procedura administrativă şi să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Referitor la critica în sensul că instanţa de fond nu a analizat cauza în concret, ci a făcut referiri la aplicarea legilor la nivelul întregii ţări, instanţa de control judiciar consideră că aceasta nu poate fi primită, aprecierile primei instanţe fiind pertinente, în considerarea faptului că, în această materie, situaţia recurentei-reclamante nu este una singulară, ci, dimpotrivă.
Înalta Curte apreciază astfel că intimata-pârâtă nu a exprimat un refuz de soluţionare, ci a respectat prevederile deciziei nr. 2815/2008 prin care s-a stabilit modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării lor la autoritatea pârâtă. În plus, recurenta-reclamantă nu a formulat o cerere la autoritate prin care să solicite soluţionarea cu celeritate a dosarului de despăgubire.
În concluzie, se constată că în speţă nu se poate reţine depăşirea unui termen rezonabil şi nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al autorităţii-pârâte de soluţionare a cererii, în sensul legii.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ş.R.M. împotriva sentinţei nr. 192 din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 502/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 505/2011. Contencios → |
|---|
