ICCJ. Decizia nr. 506/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 506/2011
Dosar nr.262/36/2010
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauze.
1.Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Contanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Tulcea, anularea hotărârilor nr. 5524 din 31 martie 2006, 6170 din 31 mai 2007 şi 6527 din 31 decembrie 2009 emise de pârâtă, prin care i s-au respins cererile privind stabilirea calităţii sale de persoană strămutată din motive etnice, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 de aprobare a OG nr. 105/1999.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 09 mai 1943, judeţul Tulcea, în perioada în care părinţii săi aveau calitatea de persoane strămutate din motive etnice, ca urmare a aplicării dispoziţiilor din Tratatul de la Craiova din 1940, situaţie care face ca şi copiii să dobândească acelaşi statut juridic cu al părinţilor, singura condiţie fiind ca naşterea să fi avut loc în perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, în dovedirea acţiunii depunând acte de stare civilă şi înscrisuri eliberate de Arhivele Naţionale.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, apreciind că reclamantul nu a făcut dovada că a suferit efectiv persecuţiile prevăzute de lege.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 134 din 15 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a respins ca lipsită de interes acţiunea având ca obiect anularea hotărârilor nr. 6170 din 31 mai 2007 şi 6527 din 31 decembrie 2009 ale Casei Judeţene de Pensii Tulcea .
Prin aceeaşi sentinţă, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.C. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Tulcea, a anulat hotărâreanr. 5524 din 31 martie 2006 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 09 mai 1943–06 martie 1945, drepturi ce vor fi acordate începând cu 01 aprilie 2006, obligând pârâta să emită o hotărâre în acest sens.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa hotărârilor nr. 6170 din 31 mai 2007 şi 6527 din 31 decembrie 2009 ale Casei Judeţene de Pensii Tulcea, prima instanţă a reţinut că acţiunea este lipsită de interes, întrucât prin hotărârea nr. 5524 din 31 martie 2006, atacată în cauză, a fost respinsă cererea reclamantului de stabilire a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi formulând o nouă cerere, aceasta a fost respinsă de pârâtă prin hotărârea nr. 6170 din 31 mai 2007, cu aceeaşi motivare. În raport de faptul că a pronunţat două hotărâri de respingere pentru aceeaşi persoană, pârâta a anulat hotărârea de respingere nr. 6170 din 31 mai 2007 prin hotărârea nr. 6527/2006.
Prin hotărârea nr. 5524 din 31 martie 2006, care formează obiectul cauzei, pârâta a respins cererea reclamantului, cu motivarea că acesta s-a născut la data de 09 mai 1943, deci după perioada strămutării populaţiei din Cadrilater.
Prima instanţă a reţinut că reclamantul s-a născut la 09 mai 1943, judeţul Tulcea, unde părinţii săi au fost strămutaţi ca urmare a schimbului de populaţie, conform Tratatului de la Craiova din 1940.
Aşa fiind, întrucât reclamantul s-a născut în perioada de strămutare a familiei sale, respectiv 06 septembrie 1940–06 martie 1945, a suferit condiţiile precare de viaţă alături de aceasta în zona de strămutare, din cauza abandonării în Cadrilater independent de voinţa lor, fiind nevoiţi să aibă domicilii provizorii până la definitivare în diferite localităţi, prima instanţă a constatat că acesta se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, neavând nicio relevanţă împrejurarea că naşterea sa nu s-a produs în termen de 300 zile de la data strămutării părinţilor, aşa cum susţine pârâta. În plus, cererea reclamantului este formulată în calitate de titular, respectiv de persoană strămutată, nicidecum în calitate de moştenitor, pentru a se putea susţine că ar excede cadrului legal.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâta, fără să încadreze în drept criticile formulate.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că intimatul-reclamant nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G nr. 105/2009 aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de acest act normativ, întrucât nu a fost strămutat din Bulgaria astfel cum susţine, ci a fost născut după strămutarea părinţilor. A mai susţinut, de altfel, că între România şi Bulgaria nu a avut loc niciun schimb de populaţie în anul 1943, astfel că afirmaţiile reclamantului nu pot fi primite.
Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant a invocat excepţia nulităţii căii de atac, iar pe fond a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul-reclamant a reiterat apărările din întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
Verificând, în prealabil, regularitatea exercitării căii de atac, constată că nu este întemeiată excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-reclamant în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport de faptul că hotărârea atacată este supusă prevederilor art. 3041 C. proc. civ., astfel că o respinge.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocat.
Potrivit art. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
În conformitate cu prevederile art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive entice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
În speţă, a fost administrată proba cu înscrisuri din care rezultă că părinţii intimatului-reclamant au făcut obiectul schimbului de populaţie dintre România şi Bulgaria, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, fiind strămutaţi din Cadrilater (Bulgaria) în România, iar reclamantul s-a născut în perioada strămutării cuprinsă între 06 septembrie 1940–06 martie 1945.
Cum intimatul-reclamant s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, începând cu data naşterii sale (9 mai 1943) a împărtăşit situaţia acestora, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt şi asupra sa, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului în mod corect a apreciat că reclamantul se încadrează în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de de C.J.P. Tulcea împotriva sentinţei nr. 134 din 15 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 505/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 507/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
