ICCJ. Decizia nr. 507/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 507/2011
Dosar nr.193/42/2010
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauze.
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., suspendarea Ordinului 1072 din 22 mai 2009 emis de pârât, cu privire la eliberarea acestuia din funcţia publică de conducere de comisar şef secţie la Garda Financiară, secţia judeţeană Giurgiu şi numirea sa pe funcţia publică de conducere de comisar şef divizie la Garda Financiară, secţia judeţeană Giurgiu.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării ordinului atacat prin care a fost eliberat din funcţia publică de conducere de Comisar şef al Gărzii Financiare, secţia judeţeană Giurgiu.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 93 din 15 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul S.G. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. şi în consecinţă, a suspendat executarea Ordinului nr. 1072 din 22 mai 2009 emis de pârâtă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 192/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anume sesizarea prealabilă a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
În aprecierea condiţiilor privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, prima instanţă a reţinut că se justifică măsura suspendării prin existenţa unui caz bine justificat de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii ordinului atacat, iar prin executarea acestui ordin s-ar produce prejudicii reclamantului determinate de privarea în mod nelegal de remuneraţia aferentă funcţiei sale, fiindu-i creat astfel un prejudiciu material previzibil şi viitor.
Prima instanţă a avut în vedere şi recomandarea R nr. 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii care statuează că instanţa acordă suspendare atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a legii, susţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât ordinul atacat a fost dat cu respectarea prevederilor OUG nr. 37/2009, în vigoare la data emiterii lui, aşa încât se bucură de prezumţia de legalitate, iar vătămarea iminentă şi ireparabilă nu s-a dovedit.
În susţinerea recursului a invocat mai multe hotărâri judecătoreşti cu titlu de practică judiciară.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocat.
Actul administrativ a cărui suspendare de executare a fost dispusă de instanţa de fond în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 este Ordinul nr. 1072 din 22 mai 2009, prin care intimatului- reclamant i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, începând cu data de 23 aprile 2009, urmând ca la încetarea perioadei de preaviz să înceteze aplicabilitatea ordinului de numire în funcţia de comisar şef secţie la Garda Financiară, secţia judeţeană Giurgiu.
Ordinul a fost emis în temeiul art. 99 din Legea nr. 188/1999 şi al OUG nr. 37/2009.
La termenul de judecată din 28 ianuarie 2011, când s-a soluţionat prezenta cauză, recurenta-pârâtă a arătat că prin Decizia nr. 386 din 25 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionată irevocabil cererea de anulare a actului administrativ a cărui suspendare formează obiectul prezentului recurs, depunând la dosar un extras de pe portalul Înaltei Curţi cu soluţia pronunţată. De asemenea, a învederat că s-a emis şi ordinul de reintegrare a reclamantului în funţia deţinută anterior, fiind vorba de Ordinul nr. 1678 din 25 octombrie 2010, pe care l-a depus în fotocopie.
Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare prin formularea cererii de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării cauzei.
Cum în speţă, aşa cum s-a arătat, pricina a fost soluţionată irevocabil, iar măsura suspendării executării actului administrativ atacată în prezenta cauză a fost dispusă până la soluţionarea irevocabilă a acesteia, nu mai există folos practic. Totodată, constată că obligaţia autorităţii pârâte a fost deja executată, astfel, este evident că în acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii Curţii de Apel, caz în care ar fi de prisos cercetarea motivelor de recurs formulate de pârâtă.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate, ca lipsite de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 93 din 15 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 506/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 509/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
