ICCJ. Decizia nr. 5066/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5066/2011
Dosar nr. 1181/35/2010
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 48/CA/2011-P.I. din 14 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii Z.S. şi Z.M.A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar, din cadrul A.N.R.P., prin care solicitau obligarea pârâţilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de plată, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată prin O.U.G. nr. 81/2007, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, ca urmare a posesiei deciziei de despăgubire nr. 6212 din 18 august 2009 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea reclamanţilor, care conţine cuantumul stabilit, în sumă de 172.000 RON, în condiţiile art. 13 şi 16 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 6212 din 18 august 2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanţilor Z.S. şi Z.M.A., în cuantum de 172.000 RON, conform raportului de evaluare întocmit în dosarul înregistrat sub nr. 29305/CC.
Decizia menţionată mai sus a fost emisă în temeiul art. 13 alin. (1) şi 16 alin. (7) din Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, fiind avută în vedere dispoziţia nr. 375 din 02 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Carei, jud. Satu Mare, prin care a fost soluţionat dosarul întocmit, în baza notificării nr. 50/2001, formulată de reclamanţi.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ îl constituie obligarea pârâţilor la emiterea deciziei privind titlul de plată, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată prin O.U.G. nr. 81/207.
Potrivit prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007 „După emiterea titlului de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti va emite, pe baza acestuia şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi /sau un titlu de plată (...)”.
Reclamanţii, în baza procedurii privind valorificarea titlului de despăgubire, au formulat cererea de opţiune nr. 18605 din 28 iunie 2010, prin care au solicitat plata sumei de 172.000 RON, în numerar.
În conformitate cu prevederile art. 182 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată prin O.U.G. nr. 81/2007, transferul despăgubirilor în numerar, se face în termen de maxim 15 zile calendaristice, calculate de la data existenţei disponibilităţilor financiare în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti.
Conform art. 141 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sursele de finanţare a acordării despăgubirilor în numerar se asigură, până la listarea la Bursă a SC Fondul Proprietatea SA, din dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la Fondul P. şi în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Potrivit art. 182 pct. 4 din H.G. nr. 128/2008, în vederea acordării despăgubirilor băneşti şi/sau în acţiuni, Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar, va emite titlurile de plată şi, respectiv de conversie, în ordinea înregistrării cererilor de opţiune a persoanelor îndreptăţite a primi despăgubiri, cereri însoţite de toate documentele necesare.
După cum precizează pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin întâmpinarea depusă la dosar, la acel moment (ianuarie 2011), plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităţilor financiare corespunzătoare primei tranşe până la dosarul de opţiune, înregistrat sub nr. 03967 din 29 aprilie 2008, reclamanţii având înregistrat dosarul de opţiune cu nr. 18605 din 28 iunie 2010.
De asemenea, instanţa de fond reţine că prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010 „pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente”; mai mult, conform alin. (2) şi (3) din art. 3 al aceleaşi ordonanţe de urgenţă „valorificarea titlurilor de despăgubire emise de comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea. Dacă, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele îndreptăţite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea. Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, vor primi titluri de plată după expirarea perioadelor de suspendare prevăzute la alin. (1)”.
Raportat la prevederile legale menţionate mai sus, prima instanţă apreciază ca fiind neîntemeiată acţiunea reclamanţilor prin care se solicită, în fapt, tratarea cu prioritate a dosarului de despăgubire şi emiterea cu prioritate a „ titlului de plată”, cu atât m ai mult cu cât prin O.U.G. nr. 62/2010 a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani, emiterea acestor titluri.
Nici argumentele decurgând din invocarea faptului că Fondul Proprietatea ar fi nefuncţional şi a încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu au fost considerate întemeiate de către instanţa de fond, care a reţinut că prin actele normative menţionate este reglementată, în concret, procedura de valorificare a titlurilor de despăgubire, avându-se în vedere implicaţiile financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat, fără a se putea vorbi despre o lipsire a reclamanţilor de dreptul lor de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi reclamanţii.
În motivarea recursului său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, arată că în mod greşit, prin interpretarea eronată a prevederilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, a considerat instanţa de fond că are calitate procesuală în cauză.
În motivarea cererii de recurs, reclamanţii reiterează apărările invocate în faţa instanţei de fond, arătând, în esenţă, că în mod greşit, în raport cu prevederile legale naţionale şi comunitare, instanţa de fond le-a respins acţiunea.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
I. În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice se va reţine că este fondat, autoritatea recurentă neavând calitate procesuală pasivă în cauză.
Astfel, una din condiţiile pentru a fi parte într-un litigiu este aceea a existenţei calităţii procesuale, care constă în identitatea între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic aflat în discuţie.
Instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă.
În speţă, pentru a se stabili calitatea procesuală pasivă trebuie să se aibă în vedere obiectul acţiunii, respectiv obligarea Statului Român la emiterea titlului de plată privind restituirea prin echivalent a unui imobil preluat în mod abuziv.
Conform dispoziţiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul este persoană juridică în raporturile în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii; el participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume organe în acest scop.
Or, în cauzele de natura celei deduse judecăţii, calitatea procesuală pasivă, în reprezentarea Statului Român, este stabilită prin lege pentru alte organe, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
În consecinţă, considerând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în baza art. 312 alin. (1)-(3) din acelaşi cod, raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va admite excepţia lipsei calităţii procesuale şi va respinge, ca atare, acţiunea reclamanţilor faţă de această autoritate publică, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
II. În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanţi se va reţine că este nefondat, pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Emiterea titlului de plată şi efectuarea plăţii despăgubirilor solicitate de recurenţii-reclamanţi, este prevăzută de dispoziţiile Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” a Legii nr. 247/2005, lege specială care reglementează o procedură administrativă specială de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu au putut fi restituite în natură.
Recurenţii-reclamanţi sunt în posesia deciziei de despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără ca ulterior să-i fie emis titlu de plată, sens în care a formulat primul petit al cererii deduse judecăţii.
Emiterea titlului de plată şi efectuarea plăţii reprezintă finalizarea procedurii administrative în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.
Recurenţii-reclamanţi sunt îndreptăţiţi la emiterea titlului de plată şi efectuarea plăţii, însă această operaţiune este reglementată de dispoziţii speciale în această materie.
Contrar celor susţinute de către reclamanţi în cererea de recurs, judecătorul fondului nu putea ignora prevederile imperative ale O.U.G. nr. 62/2010, prin care s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, neexistând contrarietate între dispoziţiile acestui act normativ, pe de o parte, şi cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, pe de altă parte.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar şi pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.
Astfel, în cauza Măria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislaţia în materia bunurilor imobile naţionalizate o reprezintă pentru bugetul de stat (parag. 227) şi a fost de acord că plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii.
Mai mult, a devenit funcţional Fondul Proprietatea începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări ale României la C.E.D.O. s-au datorat şi constatării că acest fond nu este funcţional, iar lansarea tranzacţiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor „titlurilor de despăgubire” către piaţa bursieră, ceea ce ar uşura presiunea bugetară (cauza Măria Atanasiu, parag. 228, teza ultimă).
Trebuie subliniat şi faptul că în privinţa adoptării unor măsuri cu impact economic general legislatorul naţional dispune de o mare latitudine pentru a se pronunţa atât cu privire la existenţa unei probleme de interes public ce necesită o asemenea reglementare, cât şi cu privire la alegerea modalităţilor concrete de aplicare a acestei reglementări.
În acest context măsurile legislative stabilite prin O.U.G. nr. 60/2010 sunt în acord cu jurisprudenţa C.E.D.O. şi cu dispoziţiile art. 1 parag. 2 din Protocolul nr. 1 şi nu aduc atingere dreptului de proprietate al recurenţilor-reclamanţi, în condiţiile în care acestea se circumscriu limitelor ample ale puterii discreţionare a statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv între exigenţa de interes general a menţinerii echilibrului bugetar şi imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de persoana vizate.
În concluzie, în mod corect prima instanţă a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. III din O.U.G. nr. 62/2010 intrată în vigoare din 1 iulie 2010, prin care pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea.
Prin urmare, sentinţa recurată, în ce priveşte dispoziţia respingerii acţiunii, este legală, recursul formulat de reclamanţi urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Bihor, împotriva sentinţei nr. 48/CA/2011-P.I. din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale a Statului Român - Ministerul Finanţelor Publice şi respinge acţiunea faţă de aceasta.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Z.S. şi Z.M.A. împotriva aceleaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4958/2011. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 5085/2011. Contencios → |
|---|
