ICCJ. Decizia nr. 4958/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4958/2011
Dosar nr. 255/35/2008*
Şedinţa publică de la 26 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea precizată, formulată de reclamanţii I.I. şi I.F. s-a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în favoarea SC A. SA Tileagd, privind terenurile nr. top. 1 de 4.455 m.p., 2 de 989 m.p., 3 de 5.795 m.p., 5 de 5.446 m.p., 6 de 4.982 m.p., 7 de 1 ha şi 0.933 m.p., 8 de 6.007 m.p., 9 de 4.650 m.p., 10 de 706 m.p., înscrise în C.F. nr. X, aduse din C.F. nr. Y, Z Tileagd.
De asemenea s-a solicitat să se constate nulitatea intabulărilor efectuate în C.F. nr. X Tileagd, în favoare SC A. SA şi a încheierii de intabulare nr. 7226 din 16 mai 1997, privind nr. top 6, 7, 8, 9 în C.F. nr. Y Tileagd, a nr. 2, 3, precum şi a intabulărilor nr. top 5, 7, 10 în C.F. nr. Z Tileagd, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor atacate, radierea intabulărilor efectuate în C.F. nr. X Tileagd, în favoarea SC A. SA şi restabilirea situaţiilor anterioare de C.F., în colile vechi prin retranscrierea nr. top 6, 7, 8, 9 în C.F. nr. Y Tileagd, a nr. top. 2, 3, precum şi a nr. top. 5, 7, 10 în C.F. nr. Z Tileagd, precum şi la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 18/CA din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Oradea a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi şi a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea în anulare formulată de reclamanţii I.I. şi I.F. în contradictoriu cu pârâţii SC A. SA Bihor şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru capetele 2 şi 3 ale acţiunii, pe care le-a respins ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi ca inadmisibilă faţă de pârâta SC A. SA, cu obligarea reclamantei la plata către pârâta SC A. SA a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile, este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Prin acţiunea precizată, reclamanţii au solicitat să se constate că certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat în favoarea SC A. SA este nelegal şi să se dispună anularea lui, însă reclamanţii nu au tăcut dovada faptului că au formulat o plângere prealabilă către pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti, nefiind depuse la dosar înscrisuri în acest sens.
Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia şi a respins ca inadmisibilă acţiunea privind anularea actului administrativ în litigiu.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti, faţă de capetele 2 şi 3 de acţiune, instanţa a constatat că şi aceasta este întemeiată, deoarece calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, reclamantul fiind cel obligat să facă dovada acestei calităţi, prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa.
Instanţa a constatat că soluţionarea capetelor 2 şi 3 din cererea introductivă depinde de soluţionarea capătului principal şi întrucât acesta a fost respins ca inadmisibil, instanţa nu poate analiza pe fond nici capetele 2 şi 3 de cerere.
3. Recursul declarat de I.I. şi I.F.
Recurenţii au criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, indicând ca temei juridic dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
Recurenţii au arătat că actul atacat a fost emis în temeiul Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, a criteriilor comune 2665/1C/311/1992 şi completărilor nr. 425316/N/1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de stat emise de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, iar instanţa de fond nu a verificat cauzele de nelegalitate ale actului atacat prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ şi nici faptul că nu au existat anumite avize la acea dată sau nu au fost date cu condiţia rezolvării situaţiei juridice a terenului.
Recurenţii au criticat şi faptul că instanţa de fond nu a soluţionat excepţia de tardivitate invocată în cauză.
În ceea ce priveşte admiterea excepţiei privitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, recurenţii au arătat că actul administrativ atacat a fost emis de acest pârât şi în mod nelegal a fost admisă excepţia invocată.
Pe fondul cauzei, au prezentat pe larg situaţia de fapt a cauzei arătându-se că reclamanţii sunt moştenitorii vechiului proprietar, în favoarea căruia s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru nr. top. vechi 703 şi 681, conform sentinţei nr. 783/2000 a Judecătoriei Aleşd, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 636/A/2001 a Tribunalului Bihor şi prin decizia nr. 1803/R/2001 a Curţii de Apel Oradea.
S-a arătat faptul că pentru aceste terenuri dobândite în temeiul Legii nr. 18/1991 se deţine titlul de proprietate nr. 3448 doar din anul 2007 şi doar din acest moment s-a născut şi interesul procesual al reclamanţilor, fiind vătămaţi prin faptul neexecutării hotărârilor judecătoreşti obţinute de recurenţii-reclamanţi.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Legea contenciosului administrativ a prevăzut în art. 7 şi art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanţii la procesul civil, atât de părţile implicate, cât şi de instanţa de judecată, şi anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiţie pentru exercitarea dreptului la acţiune şi termenul de introducere a acţiunii la instanţa de contencios administrativ competentă
Astfel, conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Procedând la verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că recurenţii-reclamanţi s-au adresat instanţei de contencios administrativ, considerându-se vătămaţi într-un drept recunoscut de lege, fără a urma procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, în sensul că a considerat a fi necesară procedura prealabilă, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât aceste dispoziţii prevăd expres această procedură, iar excepţia de la această procedură este prevăzută în alin. (5) din textul invocat, respectiv în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a funcţionarilor publici sau al celor care privesc cererile celor vătămaţi prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazul prevăzut la art. 2 alin. (2) şi la art. 4, situaţie în care nu se află reclamanţii.
Raportându-se la dispoziţiile legale în vigoare la data introducerii acţiunii, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte a constatat faptul că reclamanţii nu s-au adresat cu o plângere prealabilă autorităţii emitente a actului contestat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, procedură prevăzută de dispoziţiile art. 7 din actul normativ arătat, motiv pentru care cererea reclamanţilor în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă.
Nici celelalte critici formulate de recurenţi nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar, văzând dezlegarea dată de instanţa de fond pe excepţia de inadmisibilitate formulată în cauză.
În aceste condiţii, nefiind motive de casare sau modificare a sentinţei atacate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de I.I. şi I.F. împotriva sentinţei nr. 18/CA din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4949/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5066/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
