ICCJ. Decizia nr. 509/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.509/2011
Dosar nr.315/57/2010
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâţii Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând:
- anularea Ordinului nr. 431 din 23 aprilie 2009 emis de către Preşedintele C.N.P.A.S. Bucureşti;
- anularea măsurii de acordare a preavizului şi eliberării reclamantului din funcţia publică de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba.
- reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului şi acordarea drepturilor salariale ce i se cuvin, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul contestat a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba, funcţie care s-a desfiinţat prin OUG nr. 37/2009, iar după expirarea perioadei de preaviz, a trecut pe funcţie publică de execuţie, conform Ordinului C.N.P.A.S. nr. 698 din 22 mai 2009.
De asemenea, a mai susţinut că actele atacate sunt netemeinice şi nelegale, întrucât au fost emise în baza unui act normativ care a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, iar acceptul său pentru modificarea raportului de serviciu nu a constituit o alegere liberă, de natură a lăsa fără obiect acţiunea în anularea ordinului, justificând în continuare interesul de a obţine anularea acestuia.
2. Apărările formulate în cauză de către pârâţi
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că actele contestate au fost emise de către Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, instituţie publică autonomă de interes naţional, cu personalitate juridică, care poate sta în judecată în nume propriu; excepţia lipsei procedurii prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi excepţia netimbrării acţiunii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că actele contestate au fost emise de către Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale. A mai susţinut că nu poate dispune de sumele existente în bugetul de stat, având doar obligaţia de a le distribui în cuantumul stabilit prin lege şi la dispoziţia dată de ordonatorul principal de credite.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale a invocat excepţia netimbrării acţiunii, potrivit art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, excepţia tardivităţii acţiunii, întrucât reclamantul s-a adresat cu plângere prealabilă la data de 27 ianuarie 2010, astfel că de la data comunicării ordinului au trecut mai mult de 6 luni de zile; excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât instanţa s-a pronunţat deja asupra cererii reclamantului prin sentinţa civilă nr. 139/F/CA/2009, în dosarul nr. 605/57/2009 rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 428/28.01.2010 şi excepţia lipsei de obiect, întrucât instanţa s-a pronunţat deja cu privire la legalitatea Ordinului nr. 431/2009, în subsidiar, şi asupra cererii de reintegrare a reclamantului pe funcţia publică de conducere în cadrul Casei Judeţene de Pensii Alba. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
3. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 190/F/CA din 7 iulie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile netimbrării acţiunii, tardivităţii, lipsei de obiect şi autorităţii de lucru judecat şi a admis acţiunea formulată de reclamantul M.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, dispunând anularea Ordinului nr. 431 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele C.N.P.A.S; reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută anterior emiterii acestui ordin; obligarea pârâtei să plătească reclamantului drepturile aferente, începând cu data eliberării din funcţie şi până la data reintegrării în funcţie, actualizate cu rata inflaţiei şi suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Economiei şi Finanţelor şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
4. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale cu privire la excepţii, a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia de netimbrare a acţiunii, prima instanţă a apreciat că, în raport de faptul că litigiul este în legătură cu raportul de serviciu al reclamantului, în temeiul art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997, cererea reclamantului este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, prima instanţă a constatat, pe de o parte, că acţiunea ce a făcut obiectul litigiului finalizat prin pronunţarea sentinţei nr. 139/CA/2009 de către Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 605/57/2009 are o cauză juridică diferită de cea a prezentei cereri, iar pe de altă parte, soluţionarea ei s-a realizat pe cale de excepţie şi nu pe fond, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ. pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.
În legătură cu excepţia tardivităţii acţiunii, a constatat că prezenta acţiune este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, iar potrivit alin. (4) al acestui art., acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I.
Prima instanţă a apreciat că acţiunea nu este lipsită de obiect, reclamantul expunând în petitul cererii de chemare în judecată pretenţii concrete. Faptul că reclamantul a formulat anterior o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea aceluiaşi ordin, soluţionată prin sentinţa nr. 139/CA/2009, nu înseamnă că acţiunea de faţă este lipsită de obiect.
Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, prima instanţă a constatat că ordinul atacat a fost emis de către Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, instituţie publică autonomă de interes naţional, cu personalitate juridică, care poate sta în judecată în nume propriu, astfel că niciunul dintre aceşti pârâţi nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, a reţinut următoarele.
Prima instanţă a reţinut că prin Ordinul nr. 431 din 23 aprilie 2009 emis de către Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, în temeiul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, funcţia publică de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba s-a desfiinţat, iar în conformitate cu prevederile art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, raportul de serviciu al reclamantului a încetat prin eliberarea acestuia din funcţia publică de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba, la data expirării termenului de preaviz, respectiv la data de 23 mai 2009.
Înainte de expirarea termenului de preaviz, respectiv la data de 22 mai 2009, prin Ordinul nr. 698 din 22 mai 2009 emis de către Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, luând act de cererea reclamantului, raportul de serviciu al acestuia a fost modificat, prin mutare definitivă, potrivit art. 87 alin. (2) lit. d) coroborat cu art. 91 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în cadrul Casei Judeţene de Pensii Alba, pe funcţia publică de execuţie–consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta de salarizare 1.
Acest ultim ordin a fost emis ca o consecinţă a ordinului atacat, care i-a conferit dreptul reclamantului să opteze pentru o altă funcţie vacantă, urmare a desfiinţării funcţiei publice de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba. Însă această împrejurare, consideră instanţa de fond, nu constituie o alegere liberă a reclamantului de natură a lăsa fără obiect acţiunea sa în anularea ordinului atacat, astfel că reclamantul justifică în continuare interesul de a obţine anularea acestuia.
Prima instanţă a reţinut că temeiul juridic ce a stat la baza ordinului atacat îl constituie OUG 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice care la art. III alin. (1) prevede că „funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta precum şi adjuncţii acestuia se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă". Funcţia de conducere a reclamantului este cuprinsă în anexa OUG nr. 37/2009.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a ordonanţei, s-a constatat că această lege de aprobare a OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea Ordonanţei de urgenţă prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituţie şi prin faptul că Ordonanţa conţine la art. III prevederi care aduc atingere funcţionării instituţiilor fundamentale ale statului. Aceasta presupune, conform Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, că este declarată ca neconstituţională şi OUG nr. 37/2009.
Judecătorul fondului a constatat faptul că s-a reţinut de către Curtea Constituţională că prin OUG nr. 37/2009, aşa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul instituţiilor fundamentale ale statului, respectiv al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituţionalitatea.
Astfel, prin modificările aduse de Ordonanţă art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi anexei la această lege, au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de "director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale".
Aşadar, s-a reţinut că soluţia de desfiinţare a acestor funcţii publice şi asigurarea conducerii de către directori coordonatori cu contract de management preconizată în art. III din Ordonanţă reprezintă o construcţie juridică deficitară şi confuză care ridică problema statutului juridic al "directorului coordonator" şi a naturii juridice a "contractului de management" astfel că se "afectează" statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999 republicată şi care se reglementează prin lege organică. De altfel, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Totodată, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţiile sale, O.U.G nr. 37/2009 exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul judeţelor, şi pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice.
Concluzionând, judecătorul fondului a constatat că ordinul atacat este lipsit de fundament legal.
5. Recursul declarat în cauză de către pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Social.
Împotriva sentinţei primei instanţe, mai puţin în ceea ce priveşte soluţia referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Economiei şi Finanţelor, a formulat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea Curţii de Apel sub următoarele aspecte:
5.1. Greşita rezolvare a excepţiei autorităţii de lucru judecat
Recurenta arată că reclamantul M.I. a mai formulat o acţiune cu acelaşi obiect, soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 425 din 28 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nefiind posibil ca pe calea cererii de faţă să obţină practic o nouă judecată asupra legalităţii Ordinului nr. 431 din 23 aprilie 2009.
5.2. Nelegala soluţionare a excepţiei prescripţiei acţiunii
La acest punct, recurenta afirmă că instanţa de fond s-a aflat în eroare atunci când a reţinut incidenţa în speţă a prevederilor art. 9 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care acest text nu este aplicabil în cauză, întrucât reclamantul nu a însoţit cererea de chemare în judecată şi de invocarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Or, consideră recurenta, intimatul a formulat mai multe plângeri prealabile, toate tardive, aşa încât, potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004, acţiunea este prescrisă.
5.3. Greşita soluţionare a excepţiei lipsei de obiect a acţiunii
Câtă vreme instanţa s-a pronunţat irevocabil asupra legalităţii Ordinului nr. 431/2009, recurenta susţine că nu se mai poate pune problema reintegrării reclamantului. În plus, acesta şi-a dat acordul, prin cererea adresată instituţiei recurente, în sensul de a fi mutat pe o funcţie de execuţie vacantă, ceea ce s-a şi întâmplat.
5.4. Soluţia pronunţată ignoră cadrul normativ existent la momentul emiterii ordinului
În cuprinsul acestui motiv, recurenta dezvoltă amplu teza potrivit căreia ordinul în discuţie a fost emis legal, în baza OUG nr. 37/2009 care, la acel moment, era în vigoare. În acest context consideră nerelevantă împrejurarea că, ulterior, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1275 din 7 octombrie 2009 s-a pronunţat în sensul neconstituţionalităţii legii de aprobare a ordonanţei, efectele acesteia producându-se numai pe viitor.
6. Apărările formulate de intimaţi
6.1. Apărările intimatului M.I.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 21 ianuarie 2011, intimatul M.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând criticilor formulate de recurentă, intimatul a reprodus practic considerentele sentinţei atacate, prezentate la pct. 1.4 din Decizie, aşa încât Înalta Curte consideră că nu mai este necesară reluarea lor.
6.2. Apărările intimatului Ministerul Finanţelor Public.
Acest intimat, prin întâmpinarea depusă în Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011, a arătat că prima instanţă a soluţionat în mod legal excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a întâmpinărilor, precum şi în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant M.I. a învestit instanţa competentă de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 431 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, reintegrarea în funcţia publică de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba, precum şi despăgubiri constând în drepturile salariale aferente. Cauza cererii de chemare în judecată, indicată de reclamant în acţiunea introductivă dar mai explicit în cererea precizatoare depusă la data de 19 aprilie 2010, o reprezintă dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, respectiv pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Soluţia pronunţată de prima instanţă, atât în privinţa excepţiilor de procedură şi de fond, cât şi în privinţa fondului cauzei, este legală.
Prealabil examinării punctuale a criticilor formulate de către recurenta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, Înalta Curte remarcă împrejurarea că partea din hotărâre care vizează soluţionarea excepţiilor de lipsă a calităţii procesual pasive a pârâţilor Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Economiei şi Finanţelor nu a fost atacată, aşa încât nu va face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de control judiciar, ea trecând în puterea lucrului judecat.
1.1. Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat
După cum bine a reţinut prima instanţă, în speţă nu se regăseşte tripla identitate: părţi, obiect, cauză, cerută de art. 1201 C. civ. pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.
Litigiul anterior, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 139 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, irevocabilă, a avut o altă cauză juridică: art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind o acţiune de drept comun în materia contenciosului administrativ, în timp ce prin litigiul de faţă, întemeiat pe art. 9 din acelaşi act normativ, se urmăreşte înlăturarea efectelor generate de OUG nr. 37/2009, declarată anterior neconstituţională.
1.2. Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune
În acest motiv de recurs recurenta dezvoltă ideea potrivit căreia prima instanţă s-a socotit în mod eronat învestită cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar cât priveşte dreptul la acţiunea de drept comun, acesta era prescris.
Contrar celor afirmate de recurentă, Înalta Curte observă că prima instanţă a stabilit în mod legal cadrul procesual şi temeiul juridic al acţiunii, neexistând obligativitatea însoţirii acţiunii judiciare de excepţia de neconstituţionalitate, potrivit art. 9 alin. (4) din lege care dispune că:
„În situaţia în care Decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I".
De altfel reiterarea unei excepţii de neconstituţionalitate admise ar fi fost inadmisibilă în baza art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 care stabileşte că:
„Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
În raport de termenul de un an prevăzut la art. 9 alin. (4) precitat, rezultă că acţiunea de faţă, înregistrată la data de 11 martie 2010, este formulată în termenul legal.
1.3. Referitor la lipsa de obiect a acţiunii
Criticile formulate în cuprinsul acestui motiv sunt vădit nefondate.
Ordinul atacat, nr. 431 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale exista în realitatea juridică şi producea efecte directe în privinţa intimatului-reclamant, eliberat din funcţia publică de conducere, aşa încât este lipsită de fundament teza susţinută de recurentă.
Împrejurarea că în contextul nou creat, intimatul a fost nevoit să se prevaleze de dispoziţiile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 şi să solicite încadrarea pe o funcţie publică de execuţie de consilier clasa I, gradul profesional superior nu lipseşte de obiect acţiunea formulată, demersul funcţionarului public fiind generat tocmai de emiterea actului administrativ individual atacat.
1.4. Referitor la fondul cauzei
Potrivit art. 9 alin. (5):
„Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".
Ca efect al pronunţării Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituţională în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a OUG nr. 37/2009, s-a constatat că legea de aprobare este neconstituţională şi după cum bine a reţinut judecătorul fondului, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, însăşi OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională.
Cum, necontestat, temeiul legal al emiterii Ordinului nr. 431 din 23 aprilie 2009 l-au reprezentat dispoziţiile art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, prin care s-a desfiinţat funcţia publică de conducere de director executiv, iar aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale întrucât „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie" (potrivit Deciziei Curţii Constituţionale) rezultă că actul administrativ individual atacat este lipsit de orice fundament legal.
În aceste condiţii, în mod justificat prima instanţă l-a anulat, pronunţându-se corespunzător şi asupra cererii de repunere în situaţia anterioară şi acordarea de despăgubiri constând în drepturile salariale aferente, în baza dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, anterior citat.
Împrejurarea reală învederată de recurentă, că la momentul emiterii ordinului, cadrul normativ nu conferea autorităţii publice nicio marjă de apreciere, nu este de natură a conduce la o altă soluţie, întrucât prevederile art. 9 din Legea contenciosului administrativ au fost edictate tocmai cu scopul remedierii consecinţelor create prin ordonanţe neconstituţionale iar adoptarea punctului său de vedere ar conduce la lipsirea de conţinut a dispoziţiilor legale menţionate.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din Decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei nr. 190/F/CA din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 507/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 510/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
