ICCJ. Decizia nr. 510/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizienr. 510/2011
Dosar nr.520/100/2010
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ş.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, anularea Hotărârii nr. 837 din 8 decembrie 2009 emise de pârâtă, şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitate de persoană refugiată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că împreună cu părinţii săi a fost strămutat din motive etnice, din comuna Borşa în localitatea Câmpia Turzii, în perioada 1940 - 1944, şi pentru recunoaşterea drepturilor prevăzute de lege, la data de 12 octombrie 2009 s-a adresat autorităţii pârâte care, prin Hotărârea nr. 837 din 8 decembrie 2009, i-a respins cererea, apreciind că nu este dovedită.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că reclamantul nu a depus acte oficiale în susţinerea cererii sale, apreciind astfel că aceasta nu este dovedită.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 170 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Ş.G. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, a anulat Hotărârea nr. 837 din 8 decembrie 2009, emisă de aceasta, obligând pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 noiembrie 2009.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că înscrisurile depuse de reclamant în susţinerea acţiunii, respectiv declaraţiile autentificate ale martorilor M.G. şi T.M. şi actele sale de stare civilă, atestă strămutarea acestuia, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945, refugiul fiind determinat ca urmare a persecuţiilor etnice, aşa încât reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
În plus, a reţinut că prin Hotărârile din 20 februarie 2009 şi din 28 mai 2009 ale Casei Judeţene de Pensii Timiş, s-a recunoscut calitatea de refugiat a martorilor care au dat declaraţii notariale în cauză şi care confirmă calitatea de refugiat a reclamantului, cunoscând personal situaţia lui, constatându-se astfel că s-au aflat în situaţia de a se refugia, din motive etnice, atât reclamantul, cât şi martorii.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 61 din OG nr. 105/1999, întrucât prima instanţă a avut în vedere declaraţiile de martori autentificate depuse de către reclamant în susţinerea acţiunii, mijloc de probă la care se recurge, potrivit textului de lege sus-menţionat, în cazul în care partea este în imposibilitate de a obţine acte oficiale, or, în speţă nu s-a făcut o astfel de dovadă de către reclamant.
4. Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca temeinică şi legală. A susţinut că sora sa, T.M., beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, aşa cum rezultă din Hotărârea nr. X/2009 a Casei Judeţene de Pensii Timiş, ataşată în fotocopie, drepturi care acestuia nu i-au fost recunoscute, deşi a făcut dovada refugiului în aceleaşi condiţii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori (alin. (2)).
În speţă, au fost depuse acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale martorilor M.G. şi T.M., care atestă că, în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945, reclamantul a fost nevoit, împreună cu părinţii săi, să se refugieze din comuna Borşa în localitatea Câmpia Turzii.
Totodată, atât din susţinerile intimatului-reclamant, cât şi din declaraţiile celor doi martori, rezultă că ei s-au aflat în refugiu, în aceeaşi perioadă şi în aceeaşi localitate, aceştia din urmă beneficiind de drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, iar intimatului nefiindu-i recunoscute aceste drepturi.
De altfel, unul dintre cei doi martori, ale căror declaraţii autentificate au fost depuse la dosar, este sora reclamantului, or, rezultă cu evidenţă că reclamantul s-a refugiat împreună cu sora şi părinţii săi, având la acel moment vârsta de doar patru ani, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultând, cu prisosinţă, atât persecuţia la care intimatul-reclamant a fost supus, cât şi perioada exercitării acesteia, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului în mod întemeiat a apreciat că reclamantul se încadrează în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa judeţeană de Pensii a Maramureş împotriva Sentinţei nr. 170 din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 509/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 511/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
