ICCJ. Decizia nr. 522/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizienr. 522/2011
Dosar nr.41/45/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 103/CA din data de 3 mai 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. D.I. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pentru lipsa plângerii prealabile.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să i se constate dreptul său de a beneficia de despăgubiri, în conformitate cu Legea nr. 381/2002, pentru prejudiciile materiale suferite în urma secetei excesive din anul agricol 2008/2009 la culturile de toamnă, de grâu, rapiţă, triticale şi orz, să fie obligat pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală şi să îndeplinească toate celelalte obligaţii administrative prevăzute de lege şi de Ordinul nr. 419/2002, în vederea acordării efective a despăgubirilor, şi să înainteze proiectul de hotărâre Guvernului, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea de daune de 5.000 RON pe zi întârziere, să fie obligat pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de declarare a stării de calamitate, sub sancţiunea de daune, să fie obligat pârâtul Ministerul Agriculturii să verifice, să aprobe şi să transmită direcţiilor agricole sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite ca urmare a secetei excesive din anul agricol 2008/2009, pârâţii să fie obligaţi să îi achite suma de 332.119,46 RON reprezentând despăgubiri, să se stabilească un termen de plată cât mai scurt şi rezonabil pentru plata despăgubirilor, iar pârâţii să fie obligaţi la daune în cuantum de 5.000 RON pentru fiecare zi de întârziere peste termenul stabilit de instanţă, cu cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a apreciat că depunerea înştiinţării prevăzute de Legea nr. 381/2002 nu dă naştere unui raport juridic direct şi nemijlocit între producătorul agricol şi autorităţile administrative centrale decidente, care să susţină afirmaţia că prezenta speţă s-ar referi la refuzul autorităţii publice de a soluţiona în termenul legal o cerere, situaţie în care se impune respingerea acţiunii, ca fiind adresată instanţei de contencios administrativ înainte de parcurgere a procedurii administrative prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. D.I. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta S.C. D.I. S.R.L. a arătat în esenţă următoarele:
- Societatea reclamantă a îndeplinit procedura impusă de dispoziţiile art. 10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2001, procedură ce impune respectarea unor termene de avizare a pârâţilor cu privire la starea de calamitate.
În acest fel consideră recurenta, în speţă nu se impune a se face aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 ci ne aflăm în situaţia refuzului pârâţilor de a emite un act administrativ.
Se arată de recurentă că în mod greşit s-a admis excepţia cu privire la toate capetele de cerere din acţiune, fiind invocată doar de către Guvernul României cu privire la capătul 3 de cerere.
- Instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 381/2001, considerând că cererea este inadmisibilă şi pentru că drepturile prevăzute de Legea nr. 381/2001 pot să fie refuzate dacă nu există finanţare din partea pârâtului Guvernul României.
S-a mai arătat că termenele impuse de Legea nr. 381/2001 sunt termene ce trebuie să fie respectate de producătorii agricoli în momentul în care sunt afectaţi de calamitate însă pentru pârâţi legea nu mai prevede niciun termen, acesta însă trebuie să fie cât mai scurt pentru a le asigura continuitatea ciclului agricol.
Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Consideră pârâta-intimată că procedura administrativă reglementată de Legea nr. 381/2002 nu poate fi confundată cu procedura prealabilă prevăzută de legea contenciosului administrativ.
Înalta Curte analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ. constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta prin acţiunea sa a solicitat să i se constate dreptul său de a beneficia de despăgubiri, în conformitate cu Legea nr. 381/2002, pentru prejudiciile materiale suferite în urma secetei excesive din anul agricol 2008/2009 la culturile de toamnă, de grâu, rapiţă, triticale şi orz, să fie obligat pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală şi să îndeplinească toate celelalte obligaţii administrative prevăzute de lege şi de Ordinul nr. 419/2002, în vederea acordării efective a despăgubirilor, şi să înainteze proiectul de hotărâre Guvernului, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea de daune de 5.000 RON pe zi întârziere, să fie obligat pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de declarare a stării de calamitate, sub sancţiunea de daune, să fie obligat pârâtul Ministerul Agriculturii să verifice, să aprobe şi să transmită direcţiilor agricole sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite ca urmare a secetei excesive din anul agricol 2008/2009, pârâţii să fie obligaţi să îi achite suma de 332.119,46 RON reprezentând despăgubiri, să se stabilească un termen de plată cât mai scurt şi rezonabil pentru plata despăgubirilor, iar pârâţii să fie obligaţi la daune în cuantum de 5.000 RON pentru fiecare zi de întârziere peste termenul stabilit de instanţă, cu cheltuieli de judecată.
Din petitul acţiunii reclamantei rezultă că se solicită obligarea autorităţilor-pârâte la îndeplinirea operaţiunilor administrative pentru plata despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002.
Înalta Curte reţine că Legea nr. 381/2002 prin prevederile sale impune parcurgerea unor proceduri şi operaţiuni administrative punctuale deopotrivă din partea autorităţilor cât şi a producătorilor agricoli persoane fizice sau juridice pentru obţinerea despăgubirilor pentru calamităţi naturale în agricultură. Astfel, Capitolul II - vizează Constituirea sumei destinate producătorilor agricoli, Capitolul III - Constatarea şi evaluarea pagubelor produse de calamităţile naturale, Capitolul IV - Drepturile şi obligaţiile producătorilor agricoli.
Aceste operaţiuni au fost realizate în parte de către autorităţile implicate şi de către reclamantă.
Înalta Curte apreciază că aceste operaţiuni reprezintă în sine procedura administrativă obligatorie de urmat pentru valorificarea dreptului de despăgubire pentru pagubele rezultate din calamităţi naturale în agricultură prevăzut de lege.
În acest sens, nu este aplicabilă procedura prealabilă prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 deoarece nu se poate aprecia că toate demersurile efectuate de reclamantă conform Legii nr. 381/2002 şi Normelor metodologice de aplicare a legii nu sunt suficiente pentru a considera că autoritatea a fost sesizată anterior instanţei de judecată cu cererea reclamantei de recunoaştere a dreptului privind despăgubirile prevăzute de Legea nr. 381/2002.
Instanţa de fond va stabili dacă reclamanta a făcut dovada îndeplinirii tuturor procedurilor, în termenele şi condiţiile stabilite imperativ de Legea nr. 381/2002 şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia.
Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 la speţa de faţă şi în conformitate cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către recurenta-reclamantă S.C. D.I. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 103/CA din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 516/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 524/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
