ICCJ. Decizia nr. 523/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 523/2011
Dosar nr. 789/2/200.
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4467 din data de 18 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de către reclamantul A.B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, a anulat Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1701 din 18 decembrie 2008 şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a remuneraţiei lunare pe care ar fi încasat-o pentru funcţia de manager pentru perioada cuprinsă între momentul demiterii, 18 decembrie 2008, şi data de 18 februarie 2009, când reclamantul a fost repus în funcţie prin O.M.S. nr. 440 din 18 februarie 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1358/2008 reclamantul a fost numit, începând cu data de 17 septembrie 2008, în funcţia de manager interimar al S.C.C. Bucureşti, până la ocuparea postului prin concurs, fiind eliberat din funcţie prin O.M.S. nr. 1701 din 18 decembrie 2008, anterior îndeplinirii termenului pe durata căruia a fost numit manager.
Prima instanţă a apreciat că O.M.S. nr. 1701/2008 este vădit nelegal, lipsindu-i cerinţa esenţială intrinsecă a oricărui act administrativ, aceea a motivării.
Curtea a respins susţinerile pârâtului privind incidenţa în speţă a art. 200 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, arătând că ordinul contestat a fost emis la doar 3 luni de la data numirii în funcţie a reclamantului, iar anularea se raportează la condiţiile de valabilitate existente la data emiterii actului, neprezentând importanţă condiţiile ulterioare.
În aprecierea netemeiniciei demiterii reclamantului din funcţie, Curtea a făcut referire şi la raportul de control nr. I.B. 24/DC 15 din 14 ianuarie 2009 (filele 26-31 din dosarul de fond), întocmit de Direcţia Control din cadrul instituţiei pârâte, în urma controlului efectuat, în perioada 8-9 ianuarie 2009 la S.C.C. Bucureşti, conform căreia „nu au fost motive întemeiate pentru schimbarea domnului dr. B.A. din funcţia de manager interimar al S.C.C. după numai 3 luni de zile".
Curtea a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interes propriu formulată în cauză de către S.S., prin care acesta solicita respingerea cererii reclamantului, anularea Ordinului MS nr. 440 din 18 februarie 2009 şi obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la emiterea unui act de repunere a sa în funcţia de Director General al S.C.C.
Instanţa a reţinut că intervenientul a deţinut funcţia de director general al S.C.C., în temeiul unui contract individual de muncă, funcţie care, după intrarea în vigoare a Legii nr. 95/2006, nu se mai regăseşte în arhitectura juridică a unităţilor spitaliceşti, fiind prevăzută, în schimb, funcţia de manager, care are o natură juridică diferită de cea de director general, fără a fi fost prevăzută în mod expres vreo situaţie de menţinere a funcţiei de director general.
În aceste condiţii, a apreciat prima instanţă, cadrul juridic creat de Legea nr. 95/2006 face imposibilă repunerea intervenientului în vechea funcţie deţinută.
Pe de altă parte, a constatat instanţa fondului, prin Ordinul M.S. nr. 440 din 18 februarie 2009, contestat de către intervenient, a fost pusă în aplicare sentinţa executorie a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având nr. 498 din 10 februarie 2009, prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului M.S. nr. 1701 din 18 decembrie 2008, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze, astfel că ordinul indicat a fost emis în mod legal şi temeinic.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 8 şi art. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a legii şi aprecierea eronată a probelor dosarului.
Se arată că instanţa de fond, constatând nelegalitatea Ordinului nr. 1701/2008 pe motiv că nu este motivat ca act administrativ a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 200 alin. (5) raportat la art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 în raport de situaţia de fapt de la data emiterii Ordinului contestat.
Aceasta deoarece reclamantul-intimat a fost numit manager interimar al S.C.C. Bucureşti, iar prin Ordinul nr. 1701 din 18 decembrie 2008 a fost eliberat din funcţia de manager interimar al aceleiaşi unităţi spitaliceşti.
În calitatea sa de manager interimar, în cazul reclamantului-intimat nu s-a încheiat un contract de management prin care să fie stabiliţi anumiţi indicatori de performanţă şi care să poată face obiectul unei evaluări deoarece funcţia ocupată are caracter interimar ce poate dura de la data numirii până la data retragerii mandatului de emitent, recurentul-pârât, sub condiţia ca mandatul să nu depăşească termenul de 6 luni.
În motivele de recurs se arată că în mod nelegal, hotărârea instanţei de fond a condus la menţinerea reclamantului în funcţia de managere interimar, cu o perioadă care depăşeşte termenul maxim de 6 luni, ţinând cont că acesta a fost numit prin Ordinul nr. 1358 din 16 septembrie 2008.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curea îl apreciază ca fondat, pentru următoarele considerente:
În parte, în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii reclamantului-intimat şi de anulare a Ordinului nr. 1701 din 18 decembrie 2008 şi a capătului de cerere subsidiar acestuia, sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu aplicarea greşită a legii şi cu aprecierea eronată a situaţiei de fapt şi a motivelor de nelegalitate invocate de reclamant în acţiune, care nu pot determina anularea Ordinului nr. 1701 din 18 decembrie 2009.
În cauză, instanţa de fond nu a ţinut cont de caracterul şi de efectele concrete ale Ordinului nr. 1701/2008 şi de dispoziţiile art. 200 alin. (5) din Legea nr. 95/2006.
Prin Ordinul nr. 1358 din 16 septembrie 2008 reclamantul-intimat a fost numit în funcţia de manager interimar al S.C.C. până la ocuparea postului prin concurs (fila 9 dosar fond).
În raport de dispoziţiile legale perioada mandatului interimar nu poate depăşi 6 luni, iar prin anularea ordinului de către instanţa de fond dispoziţia legală a fost practic anulată.
Premisa de la care a plecat instanţa de fond este greşită în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate reţinut, acela al lipsei motivării ca cerinţă a valabilităţii unui act administrativ.
În cauză, acest motiv de nelegalitate este reţinut eronat de instanţa de fond deoarece pe de o parte, nu s-a ţinut cont de obiectul ordinului contestat, de caracteristicile managerului interimar şi, pe de altă parte, că în cauză ordinul nu a fost emis cu exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Ordinul nr. 1701/2008 a fost emis ca urmare a săvârşirii unei abateri disciplinare sau a neîndeplinirii de către reclamant ca manager interimar a unor indicatori de performanţă în activitatea sa astfel nu se poate reţine nemotivarea în fapt a acestui act administrativ.
Managerul interimar este persoana desemnată de ministrul sănătăţii conform prerogativelor legale, de a asigura, pe o perioadă strict determinată de legiuitor prin indicarea limitei maxime, conducerea unităţii sanitare publice. Este de reţinut faptul că, în condiţiile în care managerul interimar nu a fost selectat în urma unui concurs, cunoştinţele acestuia în materia managementului spitalicesc nu pot fi evaluate, ministrul asumându-şi astfel, datorită situaţiei excepţionale în care se găseşte unitatea sanitară, numirea în această funcţie a unei persoane, de regulă din cadrul unităţii sanitare.
În ceea cel priveşte pe managerul interimar, legiuitorul nu a prevăzut în mod distinct o anume procedură pentru selecţionarea acestuia, înţelegând să nu stabilească anumite condiţii de eligibilitate pe care un manager interimar ar trebui să le îndeplinească lăsând astfel la aprecierea ministrului sănătăţii această numire.
Ori, ceea ce este de reţinut este faptul că managerul interimar nu încheie cu ministrul sănătăţii un contract de management prin care să-şi stabilească anumiţi indicatori de performanţă a activităţii şi care să poată face obiectul unei evaluări, tocmai pentru că funcţia ocupată are un caracter de interimat ce poate dura de la data numirii până la data retragerii mandatului de emitent, sub condiţia ca mandatul să nu depăşească termenul de 6 luni.
Este vorba, aşadar de o numire bazată pe voinţa unilaterală a ministrului sănătăţii ce poate fi revocată, plecând de la principiul civil al simetriei actelor juridice, oricând.
În cauză nu poate fi reţinut de Curte motivul de nelegalitate avut în vedere de către instanţa de fond, deoarece revocarea reclamantului din funcţia de manager interimar nu s-a bazat pe ideea de culpă ci pe faptul că revocarea mandatului poate fi făcută oricând în cadrul termenului maxim de 6 luni.
În mod nelegal prin hotărârea instanţei de fond a fost menţinut reclamantul în funcţia de manager interimar cu depăşirea termenului legal de 6 luni cu încălcarea dispoziţiilor art. 200 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, reclamantul-intimat fiind numit în funcţia de manager interimar prin Ordinul nr. 1358 din 16 septembrie 2008.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va admite recursul.
Va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul-intimat.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate privind soluţionarea excepţiilor şi a cererii de intervenţie în interes propriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 4467 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului A.B., ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 52/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 527/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
