ICCJ. Decizia nr. 527/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 527/2011
Dosar nr. 5584/1/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1455 din data de 23 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a anulat Ordinul nr. 69689 din 23 mai 2009, emis de către pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului şi a mai obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile băneşti cuvenite, respectiv diferenţa dintre drepturile aferente funcţiei ocupate anterior ordinului şi cele aferente funcţiei ocupate ulterior, precum şi suma de 1204 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, respingând cererea reclamantului privind daunele morale ca neîntemeiată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că prin ordinul nr. 69559 din 23 aprilie 2009 s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberare din funcţia publică de director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, în temeiul art. III din OUG nr. 37/ 2009.
Prin ordinul nr. 69689 din 23 mai 2009 reclamantul a fost numit în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa 1, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare, în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa.
Instanţa de fond a constatat nelegalitatea ordinului contestat, arătând că temeiul de drept al acestuia îl reprezintă un act normativ, OUG nr. 37/2009, care afectează regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice în general, implicit al funcţiei publice deţinute de reclamantă, act normativ declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1257 din 07 octombrie 2009.
A mai apreciat prima instanţă că afirmaţiile pârâtei, conform cărora postul ocupat de reclamantă a fost desfiinţat, sunt nefondate deoarece, aşa cum s-a arătat, dispoziţiile din ordonanţele de urgenţă care afectau regimul constituţional al funcţiei publice au fost declarate neconstituţionale, iar pârâta este obligată să respecte deciziile amintite mai sus.
Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârâtă, constatând, pe de o parte, că reclamantul a efectuat procedura prealabilă la data de 07 iulie 2009, cererea fiind înregistrată de pârâtă la data de 09 iulie 2009, iar, pe de altă parte, OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, acţiunea putând fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă fără a fi obligatorie procedura prealabilă sesizării instanţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, solicitând modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
In motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că în mod eronat a respins instanţa de fond excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât reclamantul avea obligaţia îndeplinirii procedurii prealabile până la data de 24 mai 2009, situaţie în care formularea plângerii la 07 iunie 2010 apare ca tardivă, în condiţiile în care acesta, contrar considerentelor primei instanţe, nu şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
A mai arătat recurenta că instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că a anulat Ordinul nr. 69689 din 23 mai 2009, în condiţiile în care reclamantul solicitase anularea Ordinului nr. 69559 din 23 aprilie 2009, care nici nu mai era în vigoare la data pronunţării sentinţei recurate şi nu mai producea efecte juridice.
Recurenta a mai susţinut că ordinul contestat a fost legal emis raportat la cadrul normativ în vigoare la momentul emiterii sale şi că soluţia instanţei de fond este echivalentă cu retroactivarea, nepermisă, a efectelor deciziei Curţii Constituţionale.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.
1. Cu privire la inadmisibilitatea acţiunii reclamantului-intimat. Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Raţiunea acestor prevederi este tocmai împiedicarea curgerii termenului de prescripţie faţă de destinatarul care nu are cunoştinţă de existenţa sau conţinutul actului administrativ, şi deci nu are încă reprezentarea vătămării pe care acesta i-o aduce.
Comunicarea unui act administrativ individual reprezintă o obligaţie a administraţiei, şi în acest context este neîndoielnic că sarcina probei comunicării îi revine acesteia.
Înalta Curte constată că, în speţă, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada comunicării către reclamantul-intimat a ordinului contestat.
Singurul indiciu cert privind faptul că reclamantul ar fi avut cunoştinţă de conţinutul ordinului contestat este reprezentat de cererea acestuia, datată 21 mai 2009 (fila 39 din dosarul de fond), prin care solicită numirea pe o funcţie publică de execuţie vacantă din cadrul D.S.V.S.A. Ialomiţa. Acest înscris însă sprijină tocmai concluzia că reclamantul-intimat nu a luat cunoştinţă de ordinul contestat la data de 24 aprilie 2009, aşa cum susţine recurenta, faţă de faptul că şi-a exercitat dreptul de opţiune pentru o funcţie de execuţie peste termenul fixat de ordinul contestat pentru data de 30 aprilie 2009, termen pe care, fără îndoială, l-ar fi respectat dacă l-ar fi cunoscut.
În aceste condiţii, Înalta Curte urmează a considera ca moment cert al începerii curgerii termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 data de 21 mai 2009, moment raportat la care formularea plângerii prealabile la 07 iunie 2009 apare ca efectuată în termen.
Soluţia contrară ar contraveni dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin restrângerea dreptului reclamantului-intimat de a se adresa instanţei de judecată în condiţiile în care există incertitudine cu privire la existenţa unei limitări legitime a exerciţiului acestui drept.
Sub acest aspect, deşi nu pot fi reţinute considerentele instanţei de fond privind incidenţa art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, susţinerile recurentei-pârâte privind inadmisibilitatea acţiunii reclamantului apar ca nefondate.
2. Cu privire la incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în speţă „instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut".
Înalta Curte constată că, prin sentinţa civilă nr. 1455 din data de 23 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a anulat Ordinul nr. 69689 din 23 mai 2009, emis de către pârâtă.
Ulterior, prin încheierea din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului-intimat şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civilă nr. 1455 din data de 23 martie 2010 în sensul că numărul ordinului anulat este 69559 din 23 aprilie 2009.
In concluzie, acest motiv de recurs este neîntemeiat.
3. Cu privire la legalitatea Ordinului nr. 69559 din 23 aprilie 2009.
Înalta Curte constată că, prin Ordinul nr. 69559 din 23 aprilie 2009, emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului-intimat prin eliberarea acestuia din funcţia publică de director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, în temeiul art. III din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/ 2009 este neconstituţională, pronunţându-se şi asupra constituţionalităţii ordonanţei în cauză, lovită de un viciu de neconstituţionalitate pentru faptul că a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului(...)".
Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, Decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituţional îşi pierde eficienţa.
Ca urmare a acestei decizii, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituţional devine lipsit de orice fundament legal.
Înalta Curte reţine că desfiinţarea postului deţinut de intimat în urma aplicării dispoziţiilor OUG nr. 37/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanţa a fost declarată neconstituţională, astfel că se revine la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
In aceste condiţii, eliberarea intimatului dintr-o funcţie publică în alte situaţii decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999, aşa cum este cazul în speţă, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Acceptarea argumentului potrivit căruia ordinul contestat îşi păstrează validitatea pentru că ordonanţa de urgenţă era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 alin. (1) va obliga recurenta la plata către intimat a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, în cuantum de 1500 lei potrivit înscrisurilor depuse în dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 1455 din data de 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 1500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 523/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 529/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
