ICCJ. Decizia nr. 538/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 538/2011
Dosar nr. 2038/33/200.
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 148 din data de 30 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de către reclamanţii G.L. şi G.M. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. şi a obligat pârâta la transferul despăgubirilor în numerar a sumei de 383.563,97 lei, sumă stabilită prin Decizia C.C.S.D. nr. 4682 din 23 aprilie 2009, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data formulării acţiunii, 19 noiembrie 2009, şi până la plata efectivă a acestei sume.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în favoarea reclamanţilor în calitate de persoane îndreptăţite, C.C.S.D. a emis Decizia nr. 4682 din 23 aprilie 2009 reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 383.536,97 lei, acordată pentru suprafaţa de teren intravilan construibil de 492 mp situat în Municipiul Cluj-Napoca.
Examinând înscrisurile depuse în dosar, instanţa de fond a constatat că reclamanţii au urmat procedura privind valorificarea titlurilor de despăgubire în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, având la bază Decizia nr. 4682/2009 şi au formulat cererea de opţiune nr. 11780 din 3 iulie 2009 prin care au solicitat emiterea unui titlu de plată pentru suma de 383.536,97 lei.
Dosarul aferent deciziei nr. 4682 din 23 aprilie 2009 a C.C.S.D. a fost transmis A.N.R.P. – D.A.D.N. la data de 03 iulie 2009 fiind înregistrată sub nr. 11780.
În contextul acestei situaţii de fapt, şi rezumând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, îndeosebi în cauzele împotriva României având ca obiect încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, faţă de faptul că reclamanţii au început procedura de revendicare a bunului lor sau a contravalorii acestuia anul 2001, instanţa de fond a apreciat că în cauză autoritatea pârâtă nu a respectat obligaţia de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive.
Curtea a arătat că invocarea existenţei disponibilităţilor financiare şi soluţionării cererilor în ordinea înregistrării contravine normelor dreptului comunitar care sunt prioritare în aplicare faţă de normele interne.
În acord cu acest raţionament, instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia inadmisibilităţii cererii privind actualizarea sumei stabilite prin Decizia Comisiei centrale cu dobânda aferentă, invocate în cauză de către pârâta A.N.R.P.
În ce priveşte prima excepţie, instanţa a arătat că deşi dispoziţiile art. 182 pct. 1 lit. a) din HG nr. 128/2008 şi Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările aduse de OUG nr. 81/2007 prevăd o anume procedură de urmat, aceasta nu poate să contravină principiului soluţionării unei cereri într-un termen rezonabil aşa cum este el definit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretarea art. 6 alin. (1) al Convenţiei, iar reţinerea raţiunilor financiare invocate de către pârâtă înseamnă a se încălca flagrant drepturile persoanelor vătămate care trebuie să beneficieze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil de despăgubirile ce li se cuvin în baza titlului de proprietate emis de către stat.
Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii Curtea reţine că în speţă sunt aplicabile regulile consacrate de dreptul comun, OG nr. 9/2000, cu privire la plata dobânzii legale aferentă sumei ce urmează a fi achitată reclamanţilor.
Curtea de Apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României - C.C.S.D., chemaţi în cauză de către reclamanţi, cu motivarea că în temeiul cap. V din Titlul VII a Legii nr. 247/2005, cu modificările aduse de OUG nr. 81/2007, D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P. urmează să facă plata efectivă în baza titlului de creanţă obţinut de reclamanţi, emiţând un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs în termenul legal pârâta A.N.R.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 precum şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că prin Legea nr. 247/2005 s-a stabilit că se putea emite titlul de plată în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea de opţiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de C.C.S.D., astfel încât creanţele asupra statului nu se pot plăti decât în condiţii de solvabilitate, existând greutăţi financiare în ceea ce priveşte finalizarea procedurii administrative şi, respectiv valorificarea titlurilor de despăgubire emise de C.C.S.D.
Iar în cazul reclamanţilor – intimaţi plata despăgubirilor în numerar nu a fost posibilă deoarece aceasta s-a realizat în limita disponibilităţilor financiare corespunzătoare primei tranşe până la dosarul de opţiune înregistrat sub nr. 03816 din 14 aprilie 2008, reclamanţii având dosarul înregistrat la nr. 11780 din 3 iulie 2009.
În altă ordine se menţionează şi faptul că reclamanţii nu au solicitat plata cu prioritate conform art. 182 pct. 5 din HG nr. 128/2008.
În raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. se critică sentinţa atacată şi pentru faptul că, fără temei legal a fost obligată recurenta şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data formulării acţiunii 19 noiembrie 2009 şi până la plata efectivă a acestei sume.
Se arată că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din OG nr. 9/2000 modificată şi completată cu Legea nr. 356/2002, fiind aplicabile dispoziţiile speciale prevăzute de Legea nr. 247/2005, HG nr. 128/2008 şi OUG nr. 81/2007.
În sensul motivelor de recurs recurenta – pârâtă a depus concluzii scrise.
Intimaţii – reclamanţi au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând starea financiară precară şi vârsta înaintată.
Curtea analizând recursul în raport de motivele de recurs de actele depuse şi de prevederile legale aplicabile va aprecia pentru următoarele considerente că recursul este fondat.
Sentinţa atacată, în raport de soluţia pe fond dispusă prin care a fost admisă acţiunea reclamanţilor, astfel cum a fost formulată, precizată şi extinsă este nelegală şi netemeinică fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sentinţa este nelegală şi netemeinică atât în ceea ce priveşte admiterea capătului de acţiune principal având ca obiect obligarea recurentei la transferul despăgubirilor în numerar a sumei de 383.563,97 lei sumă stabilită prin Decizia nr. 4682 din 23 aprilie 2009 a C.C.S.D. cât şi în ceea ce priveşte admiterea cererii de obligare la plata dobânzii legale aferente acestei sume, în raport atât de situaţia de fapt rezultată din acte, cât şi în raport de dispoziţiile speciale prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi dispoziţiile din HG nr. 128/2008.
Se reţine, potrivit înscrisurilor depuse la dosar că reclamanţilor le-a fost emisă Decizia nr. 4682 din 23 aprilie 2009 reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D. Ulterior a fost înregistrat dosarul de opţiune - privind plata acestor despăgubiri, respectiv valorificarea acestei decizii sub nr. 11780 din 3 iulie 2009.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr.247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată.
În art. 182.1 lit. a) din HG nr. 128/2008 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobate prin HG nr. 1095/2005, se prevede că emiterea unui titlu şi plata despăgubirilor băneşti în numerar către persoana îndreptăţită se face în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare.
Deci, în raport de aceste dispoziţii, emiterea titlului de plată a despăgubirilor băneşti este prevăzută sub condiţia existenţei disponibilităţilor financiare, într-un termen de 15 zile de la acest moment şi în ordinea înregistrării cererilor de opţiune ale persoanelor îndreptăţite a primei despăgubiri.
În cauză nu a fost contestată situaţia de fapt existentă referitoare la greutăţile financiare întâmpinate de pârâtă în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor şi nici nu a fost făcută vreo dovadă a existenţei unor disponibilităţi financiare reale care să permită emiterea titlului de plată solicitat de intimaţii-reclamanţi.
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale enunţate şi situaţia de fapt expusă, nu se poate reţine refuzul nejustificat al A.N.R.P. în executarea obligaţiei ce intră în atribuţiile sale, respectiv aceea de a emite titlul de plată reclamanţilor, nefiind dovedit în cauză excesul de putere al autorităţii pârâte, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului şi având în vedere raţiunile financiare care au justificat instituirea respectivei proceduri de plată, care se menţin şi în prezent, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, se apreciază că s-a impus pârâtei o obligaţie imposibil de realizat.
Mai mult, aceasta este de natură să afecteze şi principiul egalităţii de tratament, cunoscut atât în plan intern cât şi în plan european, în condiţiile în care dosarul de opţiune al reclamanţilor poartă nr. 11780 din 3 iulie 2009, iar plata s-a realizat până la dosarul 03816 din 14 aprilie 2008, aspect necontestat.
Această concluzie se impune în virtutea principiului disciplinei jurisdicţionale, consacrat în jurisprudenţa CEDO.
În raport de cele expuse, Curtea apreciază că în mod nelegal instanţa de fond a înlăturat reglementarea specială prevăzută de Legea nr. 247/2005 şi HG nr. 128/2008 şi a admis fără temei legal acţiunea reclamanţilor astfel cum a fost formulată, precizată şi extinsă atât capătul de acţiune principal având ca obiect valorificarea titlului de despăgubire nr. 4682 din 23 aprilie 2009 prin plata în numerar a sumei menţionate în acest titlu cât şi în ceea ce priveşte capătul de acţiune subsidiar privind plata dobânzii aferente acestei sume.
În raport de obiectul acţiunii – plata de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi valorificarea titlurilor de despăgubire şi în raport de data soluţionării acţiunii şi respectiv a judecării prezentului recurs în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. III din OUG nr. 62/2010 intrată în vigoare din 1 iulie 2010 prin care pe o perioadă de 2 an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din legea nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea" - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea , fiind aplicabile şi dispoziţiile art. III alin. (3) din OUG nr. 62/2010 în ceea ce priveşte cererea privind emiterea titlului de plată cu prioritate în condiţiile art. 182 alin. (5) din HG nr. 128/2008.
Curtea pe sentinţa recurată o va aprecia ca nelegală şi netemeinică în raport de considerentele expuse mai sus şi în consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.R.P. – D.A.D.N. împotriva sentinţei civile nr. 148 din data de 30 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor G.L. şi G.M. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 535/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 544/2011. Contencios → |
|---|
