ICCJ. Decizia nr. 6162/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6162/2011
Dosar nr. 3441/1/2011
Şedinţa publică de la 20 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată sub nr. 662/32/2010 la Curtea de Apel Bacău, reclamanta G.D.M. a chemat în judecată pârâţii M.E.C.I. Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău şi Şcoala cu clasele I-VIII George Bacovia Bacău şi a solicitat următoarele:
1. Obligarea pârâtului M.E.C.I. Bucureşti să răspundă la memoriul trimis prin poştă la data de 21 septembrie 2010, memoriu la care nu a primit niciun răspuns până la data de 8 noiembrie 2010;
2. Obligarea pârâtului Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău să răspundă la memoriul trimis prin poştă la data de 21 septembrie 2010, memoriu la care nu a primit niciun răspuns până la data de 8 noiembrie 2010;
3. Obligarea pârâtei Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău să răspundă şi să-i comunice actele şi documentele solicitate în cererile:
- Cererea nr. 876 din 17 septembrie 2010, prin care reclamanta a solicitat din partea Şcolii cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău (fostă denumire Şcoala generală nr. 27 Bacău) să îi comunice: Decizia/ Hotărârea Consiliului de administraţie/ Consiliului profesoral din data de 14 septembrie 2010, la care aceasta nu a fost invitată sa participe, deşi în cauză era în discuţie cazul elevei S.D.T., fiica acesteia, procesul-verbal încheiat în cadrul Consiliului de administraţie/ Consiliului profesoral din data de 14 septembrie 2010, la care aceasta de asemenea, nu a fost invitată să participe, poziţia oficială, în scris, a direcţiunii şcolii cu privire la refuzul reclamantei de a o transfera pe fiica acesteia, eleva S.D.T., din clasa a V-a A, la a V-a B, din cadrul Şcolii cu clasele I-VIII - George Bacovia, municipiul Bacău, ce măsuri se vor lua în cazul în care reclamanta va veni cu fetiţa la şcoală şi va intra la ore în clasa a V-a A, a Şcolii cu clasele I-VIII - George Bacovia, municipiul Bacău (fosta denumire Şcoala generală nr. 27 Bacău), pentru a se putea prezenta la ore cu fiica sa, fără a o supune riscului unor situaţii conflictuale, cerere la care nu a primit nici un răspuns până la data de 8 noiembrie 2010;
- Cererea nr. 900 din 22 septembrie 2010, prin care reclamanta a arătat că revine la cererea nr. 876 din 17 septembrie 2010 cu completare, respectiv a solicitat relaţii privind data la care Şcoala generală nr. 27 Bacău, judeţul Bacău, şi-a schimbat denumirea în Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău;
- Cererea nr. 908 din 23 septembrie 2010 prin care reclamanta a solicitat din partea conducerii şcolii: procesul-verbal încheiat, copie, în urma întrunirii Consiliul de Administraţie organizat la Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău (fosta denumire Şcoala generală nr. 27 Bacău), în data de 22 septembrie 2010, ora 12, consiliu la care a fost prezentă, dar la care nu i s-a oferit opţiunea să semneze procesul-verbal, deoarece trebuia să îl citească înainte de a-l semna; Decizia/ Hotărârea Consiliului de Administraţie organizat la Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău, în data de 22 septembrie 2010, ora 12, prin care se dispune că eleva S.D.T. rămâne la clasa a V-a A, deoarece mai sunt înscrişi doi copii în Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău, băieţi, unul în clasa a III-a şi unul în clasa a VIII, cu Sindrom Down mongolismul fiind semnalat de faciesul lor; precizarea, în scris, că eleva S.D.T., este singura elevă cu Sindrom Down, înscrisă în Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău, beneficiară a unui Certificat de încadrare în grad de handicap I (grav) cu asistent personal şi a unui Certificat de orientare şcolară, şi, ca atare beneficiară a serviciilor de asistenţă socială şi de protecţia copilului, în conformitate cu prevederile legislative, în vigoare privind protecţia copilului cu handicap; precizarea, în scris, dacă a fost solicită prezenţa unui psiholog specializat, cu rol de mediator, în soluţionarea acestui conflict şcolar, deoarece acest conflict a luat naştere în data de 13 septembrie 2010;
- Cererea reclamantei nr. 945 din 04 octombrie 2010, prin care a solicitat din partea conducerii şcolii: copie după Procesul-verbal încheiat la data de 24 septembrie 2010, ora 17, la şedinţa cu părinţii elevilor din clasa a V-a A, Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău, la care a fost convocată, oficial, prin scrisoare recomandată, şedinţă la care s-a prezentat împreună cu fetiţa, deoarece nu a avut cu cine să o lase şi singură în casă nu o poate lăsa; copie după tabelul întocmit în cadrul şedinţei cu părinţii elevilor din clasa a V-a A, Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău, la care a fost convocată, oficial, prin scrisoare recomandată, pentru data de 24 septembrie 2010, ora 17, şedinţă la care, de asemenea, s-a prezentat împreună cu fetiţa, tabel care conţine numele şi semnătura părinţilor care NU sunt de acord cu prezenţa reclamantei în Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău şi, respectiv, în clasa a V-a A;
4. Obligarea pârâtei Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău la motivarea tuturor absenţelor elevei S.D.T., începând cu data de 28 septembrie 2010;
5. Obligarea pârâtelor, în solidar, la asigurarea profesorului de sprijin, la domiciliul elevei S.D.T., pentru recuperarea orelor pierdute şi pentru asigurarea accesului acesteia la educaţie, până la soluţionarea conflictului şi până la finalizarea acţiunilor promovate în justiţie;
6. Obligarea pârâtelor, în solidar, la asigurarea consultanţei psiho-pedagogice, la domiciliul elevei S.D.T., în vederea reintegrării sale în colectivul clasei a V-a a Şcolii cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău (fosta denumire Şcoala generală nr. 27 Bacău);
7. Obligarea pârâtelor M.E.C.I. şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău - la plata, în solidar, a daunelor morale de 100.000 lei, pentru a putea să achite reclamanta contravaloarea consultaţiilor psihologice, psihiatrice şi a meditaţiilor elevei S.D.T., precum şi ale acesteia, tratamentele necesare, deoarece li s-au provocat traume majore, atât pe plan psihic, cât şi pe plan fizic;
8. Obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 06 decembrie 2010 reclamanta a depus la dosar o cerere formulată, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi, prin care solicită:
1. Stabilirea unui plan de recuperare şi a unui program de recuperare a materiei şcolare pentru clasa a V-a, conform unui curriculum adaptat, a testării şi notării elevei S.D.T., la fiecare materie şcolară, cu precizarea că aceasta nu poate fi obligată să participe sau să fie testată şi notată, la opţionalele cum ar fi: la materia religie şi Dirigenţie, deoarece acestea sunt opţionale şi nu obligatorii, şi nici la Educaţie Fizică, deoarece are scutire medicală, conform prevederilor în vigoare, la domiciliul acesteia, situat în municipiul Bacău, Calea Mărăşeşti, până la data rămânerii definitive şi irevocabile, inclusiv până la executarea hotărârii judecătoreşti din prezenta cauză;
2. Asigurarea recuperării materiei şcolare predate la orele de curs, la clasa a V-a, conform curriculumului adaptat de către eleva S.D.T., cu profesori de sprijin, la fiecare materie obligatorie, la domiciliul acesteia, situat în mun. Bacău, Calea Mărăşeşti, până la data rămânerii definitive şi irevocabile, inclusiv până la executarea hotărârii judecătoreşti date în prezenta cauză;
3. Obligarea pârâtelor la notarea elevei S.D.T., atât în catalogul clasei a V-a A Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău, cât şi în carnetul de note (care se află în posesia dirigintei clasei a V-a A, doamna C.G., Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău), conform curriculumului adaptat, şi la încheierea mediilor semestriale şi anuale, începând cu semestrul I al anului şcolar 2010-2011, până la data rămânerii definitive şi irevocabile, inclusiv până la executarea hotărârii judecătoreşti date în prezenta cauză;
4. Obligarea pârâtelor la motivarea tuturor absenţelor elevei S.D.T. începând cu data de 28 septembrie 2010, pentru ca aceasta să promoveze ciclul gimnazial, tară întreruperea vreunui an şcolar al ciclului gimnazial, pentru asigurarea continuităţii în educaţia şi şcolarizarea elevei S.D.T., până la data rămânerii definitive şi irevocabile inclusiv până la executarea hotărârii judecătoreşti date în prezenta cauză;
5. Obligarea pârâtelor la asigurarea profesorului de sprijin, la domiciliul elevei S.D.T., pentru recuperarea orelor pierdute şi pentru asigurarea accesului acesteia la educaţie, până la soluţionarea conflictului şcolar şi până la executarea hotărârilor judecătoreşti, date în prezenta cauză;
6. Obligarea pârâtelor la asigurarea consultanţei psiho-pedagogice la domiciliul elevei, pentru eleva S.D.T., în vederea reintegrării sale în colectivul clasei a V-a A, a Şcolii cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău - diriginte prof. C.G., până la soluţionarea conflictului şcolar şi până la executarea hotărârilor judecătoreşti, date în prezenta cauză;
7. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În Dosarul nr. 662/32/2010 au fost înregistrate la data de 28 februarie 2011 o cerere formulată de reclamanta G.D.M. de completare a ordonanţei preşedinţiale pronunţată la data de 24 februarie 2011 de această instanţă şi o cerere de lămurire cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea aceleiaşi ordonanţe preşedinţiale.
2. Hotărârea Curţii de Apel Bacău
Prin Sentinţa nr. 32 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu.
Instanţa a respins excepţia invocată de pârâţi de inadmisibilitate a cererii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S.
A admis, în parte, cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de reclamanta G.D.M. şi a obligat pârâţii M.E.C.T.S., Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău şi Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău să stabilească un plan şi un program de recuperare a materiei pentru clasa a V a după un curriculum adoptat pentru eleva S.D.T., să-i asigure elevei profesor de sprijin şi consultanţă psiho-pedagogică.
Ordonanţa este vremelnică până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile cu privire la capetele de cerere având acelaşi obiect formulate pe calea acţiunii principale şi este executorie, de îndată şi fără somaţie.
Instanţa a admis, în parte, acţiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanta G.D.M. în contradictoriu cu pârâţii M.E.C.T.S., Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Şcoala cu Clasele I - VIII - George Bacovia.
A obligat pârâtul M.E.C.T.S. să-i răspundă reclamantei la cererea formulată la data de 21 septembrie 2010.
A obligat pârâtul Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău să-i răspundă reclamantei la cererea formulată la data de 21 septembrie 2010.
A obligat pârâta Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău să-i comunice reclamantei înscrisurile solicitate prin cererea nr. 945 din 4 octombrie 2010 pct. 1 şi 2 şi să motiveze absenţele elevei S.D.T., începând cu data de 28 septembrie 2010 şi până la data pronunţării prezentei.
A obligat pârâţii la asigurarea profesorului de sprijin pentru recuperarea materiei şi la asigurarea consultanţei psiho-pedagogică pentru eleva S.D.T. şi a dispus obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei cu titlul de daune morale şi a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, faptul că reclamanta a solicitat luarea următoarelor măsuri până la soluţionarea în mod irevocabil a acţiunii introductive: stabilirea unui plan de recuperare şi a unui program de recuperare a materiei şcolare pentru clasa a V-a, conform unui curriculum adaptat; testarea şi notarea elevei S.D.T., la fiecare materie obligatorie; asigurarea recuperării materiei şcolare predate la orele de curs, la clasa a V-a, conform curriculumului adaptat, cu profesori de sprijin, la fiecare materie obligatorie, la domiciliul acesteia; obligarea pârâtelor la notarea elevei, atât în catalog, cât şi în carnetul de note şi la încheierea mediilor semestriale şi anuale, începând cu semestrul I al anului şcolar 2010-2011; obligarea pârâtelor la motivarea absenţelor elevei începând cu data de 28 septembrie 2010; obligarea pârâtelor la asigurarea profesorului de sprijin, la domiciliul elevei, pentru recuperarea orelor pierdute şi pentru asigurarea accesului acesteia la educaţie; obligarea pârâtelor la asigurarea consultanţei psiho-pedagogice la domiciliul elevei în vederea reintegrării sale în colectivul clasei a V-a A.
Pârâtul M.E.C.T.S. prin întâmpinare şi ceilalţi pârâţi, în instanţă prin reprezentant, au invocat inadmisibilitatea cererii formulate în temeiul Codului de procedură civilă, în condiţiile în care materia contenciosului administrativ este reglementată de o lege specială, Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii, instanţa a reţinut că într-adevăr, materia contenciosului administrativ este reglementată prin Legea nr. 554/2004, însă, în art. 28 din acest act normativ se prevede că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabileşte de instanţă, cu prilejul soluţionării cauzei.
Reclamanta a solicitat luarea de către pârâţi a unor măsuri provizorii pentru a asigura recuperarea materiei şcolare de către eleva S.D.T., pentru a asigura reintegrarea acesteia în colectivul clasei a V-a, măsuri de natură a preveni pierderea anului şcolar. Pentru luarea acestui gen de măsuri provizorii, Legea contenciosului administrativ nu reglementează o procedură specială. Legea contenciosului administrativ, prin art. 14 şi 15, reglementează procedura suspendării executării actelor administrative.
În lipsa unor dispoziţii speciale care să permită luarea unor măsuri vremelnice, în cazuri urgente, sunt aplicabile dispoziţiile art. 581-582 C. proc. civ. Prin urmare, excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 581 C. proc. civ., instanţa a reţinut următoarele:
Condiţia urgenţei este îndeplinită în cauză, având în vedere faptul că, din cauza conflictului ivit între eleva S.D.T. şi reclamantă, pe de o parte şi părinţii elevilor din clasa a V-a A din Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău şi conducerea şcolii, pe de altă parte, eleva nu a mai frecventat cursurile şi riscă pierderea anului şcolar, în lipsa unor măsuri care să asigure reintegrarea sa în colectivul clasei a V-a şi recuperarea materiei.
În ceea ce priveşte caracterul vremelnic, instanţa a reţinut această condiţie nu este îndeplinită în raport de toate capetele de cerere formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale. Ordonanţa preşedinţială nu are ca scop stabilirea definitivă a drepturilor părţilor; măsurile luate pe calea ordonanţei preşedinţiale sunt provizorii şi limitate în timp până la soluţionarea în fond a litigiului dintre părţi. Cererile privind testarea, notarea, încheierea mediilor semestriale şi anuale şi motivarea absenţelor reclamă măsuri, care prin natura lor, au caracter definitiv şi prin urmare în privinţa acestor cereri nu este îndeplinită condiţia vremelniciei măsurii luate pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Este îndeplinită această condiţie, în schimb, în ceea ce priveşte cererile privind stabilirea unui plan de recuperare şi a unui program de recuperare a materiei şcolare pentru clasa a V-a, conform unui curriculum adaptat cerinţelor elevei S.D.T., asigurarea profesorului de sprijin şi a consultanţei psiho-pedagogice.
În cauză este îndeplinită şi condiţia neprejudecării fondului, întrucât instanţa va lua doar acele măsuri care nu sunt definitive prin natura lor, în urma cercetării aparenţei drepturilor invocate de reclamantă.
În consecinţă, instanţa a obligat pârâţii să ia măsuri pentru recuperarea materiei, să-i asigure elevei profesori de sprijin şi consultanţă psiho-pedagogică, în raport de atribuţiile fiecărui pârât ce-i revin prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, Ordinul M.E.C. nr. 4925/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar şi Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5379/2004 privind Metodologia de organizare a serviciilor educaţionale prin cadre didactice de sprijin/ itinerante pentru copiii cu cerinţe educative speciale şi în condiţiile specifice învăţământului de masă, care presupune prezenţa elevei la şcoală. Măsurile impuse prin prezenta vor fi luate imediat şi vor dura în timp până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii introductive.
Examinând acţiunea introductivă, instanţa a reţinut următoarele:
Sub aspectul competenţei materiale de a soluţiona cauza, instanţa a reţinut privitor la capetele de cerere 2, 3 şi 4 că vizează pârâţii Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău şi Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău, instituţii de rang local, ceea ce atrage, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea tribunalului, însă, având în vedere că celelalte capete de cerere atrag competenţa curţii de apel, împrejurarea că între capetele de cerere există o strânsă legătură şi dispoziţiile art. 164 C. proc. civ., motiv pentru care a constatat competenţa materială a Curţii de Apel în soluţionarea cererii.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.E.C.T.S., instanţa a reţinut că, cererile formulate la pct. 2, 3 şi 4 din acţiune nu îl vizează pe acest pârât, ci doar pe ceilalţi doi pârâţi: Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău şi Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău şi prin urmare, nesolicitând reclamanta prin cele 3 capete de cerere ca pârâtul M.E.C.T.S. să soluţioneze vreo cerere, să-i comunice informaţii sau să ia vreo măsură, nu a pretins nimeni că pârâtul ar avea calitate procesuală pasivă în raport de capetele de cerere 2,3 şi 4, pentru a se putea invoca vreo excepţie legată de acest aspect.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a invocat lipsa calităţii procesuale pasive şi în raport de cererile de asigurare a profesorului de sprijin şi a consultanţei psiho-pedagogice la domiciliul elevei, arătând că soluţionarea acestor cereri nu intră în atribuţiile M.E.C.T.S.
Analizând această excepţie instanţa a reţinut că pârâtului M.E.C.T.S. îi este conferită calitatea procesuală pasivă de dispoziţiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 care prevăd că M.E.C.T.S., ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, elaborează şi implementează politica naţională în domeniul învăţământului preuniversitar, de dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. k)) din acelaşi act normativ care prevăd că între atribuţiile M.E.C.T.S. intră şi asigurarea şcolarizării specializate şi a asistenţei psiho-pedagogice adecvate pentru copii şi tineri cu dizabilităţi sau cu cerinţe speciale şi, în special, de dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, care prevăd în sarcina pârâtului M.E.C.T.S. obligaţia de a elabora metodologii pentru organizarea serviciilor de sprijin educaţional şi a serviciilor de evaluare, asistenţă psiho-educaţională, etc., metodologii pe care să le pună în aplicare instituţiile subordonate.
Invocarea art. 9 din H.G. nr. 5379/2004 nu este de natură a conduce la admiterea excepţiei, întrucât pârâtul a invocat un text de lege scos din contextul reglementării în ansamblul ei şi coroborate cu dispoziţiile din Legea educaţiei naţionale, care prevăd atribuţii partajate în acest domeniu, în sarcina M.E.C.T.S., ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi a instituţiilor din teritoriu aflate în subordinea M.E.C.T.S.
Pentru considerentele mai sus enunţate, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.E.C.T.S.
Pe fond, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta a solicitat prin primul capăt de cerere obligarea pârâtului M.E.C.T.S. să-i răspundă la memoriul transmis la 21 septembrie 2010. Prin memoriul în discuţie; (în copie la dosar la filele 41-44), reclamanta a prezentat situaţia conflictuală generată de solicitarea părinţilor elevilor clasei a V-a A din Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău de a fi transferată eleva S.D.T., fiica reclamantei, la o clasă paralelă, solicitare motivată pe acte de violenţă comise de elevă şi de atitudinea necorespunzătoare şi necooperantă a reclamantei, care o însoţeşte pe elevă la cursuri, eleva fiind diagnosticată cu Sindrom Down. Reclamanta a prezentat şi poziţia conducerii şcolii, care în opinia sa, nu a luat măsuri eficiente pentru a aplana conflictul ivit şi a solicitat ca M.E.C.T.S. să-i comunice poziţia oficială cu privire la acest caz, măsurile pe care le va dispune pentru soluţionarea cazului, cu respectarea legislaţiei în vigoare, să precizeze ce drepturi şi libertăţi fundamentale au fost încălcate în acest caz şi ce prevederi legislative, în vigoare, au fost încălcate.
Pârâtul M.E.C.T.S. a formulat un răspuns la memoriu, transmis reclamantei cu adresa nr. 18398 din 17 noiembrie 2010, aflat în copie la fila 70, în care arată că a solicitat conducerii Inspectoratului Şcolar al judeţului Bacău documente referitoare la situaţia fiicei reclamantei, că din aceste documente reiese că părinţii au adus la cunoştinţa conducerii şcolii existenţa unei stări conflictuale între aceştia şi reclamantă, în vederea medierii, că nu s-a pus în discuţie excluderea din unitatea şcolară şi că în şedinţa Consiliului de Administraţie din 22 septembrie 2010 s-a stabilit ca eleva să rămână în clasa a V-a, dar cu un alt însoţitor la orele de curs. I-a mai comunicat că testele iniţiale date elevei demonstrează faptul că a fost evaluată după un curriculum adaptat şi că se constată înţelegere la nivelul conducerii şcolii, cadrelor didactice şi părinţilor, iar demersurile acestora nu trebuiau interpretate ca un act de discriminare, ci încercare de mediere.
Raportat la solicitările din memoriu, instanţa a constatat că prin adresa nr. 18398 din 17 noiembrie 2010 nu s-a răspuns concret la niciuna din cele patru solicitări punctuale. Prin urmare, cererea formulată de reclamantă nu a fost soluţionată şi în consecinţă, primul capăt de cerere a fost admis în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi s-a dispus obligarea pârâtului M.E.C.T.S. să-i răspundă reclamantei punctual la cele patru solicitări din memoriul care i-a fost adresat.
Cu un memoriu similar reclamanta s-a adresat şi pârâtului Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău la data de 23 septembrie 2010. Pârâtul Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău nu i-a comunicat reclamantei un răspuns la solicitările adresate prin memoriu şi prin urmare şi al doilea capăt de cerere a fost admis în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi se va dispune, obligarea pârâtului Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău să-i răspundă reclamantei punctual la cele patru solicitări din memoriul care i-a fost adresat.
Prin al treilea capăt de cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Şcoala cu clasele I-VIII George Bacovia din Bacău să-i soluţioneze 4 cereri.
La cererea nr. 876 din 17 septembrie 2010 prin care reclamanta a solicitat comunicarea deciziei şi a procesului-verbal încheiat în cadrul şedinţei din 14 septembrie 2010, pârâta i-a răspuns prin adresa nr. 907 din 23 septembrie 2010 (fila 38).
Prin aceeaşi cerere a solicitat ca pârâta să-şi exprime poziţia în legătură cu refuzul său de a transfera eleva la o clasă paralelă şi să-i comunice măsurile pe care le va lua în cazul în care reclamanta va veni cu eleva la şcoală. Răspunsul la această cerere se regăseşte în adresa nr. 953 din 04 octombrie 2010 (fila 40) şi în întâmpinare.
La data de 22 septembrie 2010 reclamanta a adresat o cerere nr. 900, de revenire la adresa nr. 876 din 17 septembrie 2010. În plus reclamanta a solicitat relaţii privind data la care Şcoala generală nr. 27 Bacău şi-a schimbat denumirea în Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia. Instanţa a constat că cererea la care a revenit a fost soluţionată, iar solicitarea relaţiilor cu privire la schimbarea denumirii şcolii nu a fost motivată şi nu rezultă din dosar ce legătură are cu conflictul în legătură cu care reclamanta a adresat pârâtei numeroase cereri.
Prin cererea înregistrată sub nr. 908 din 23 septembrie 2010 reclamanta i-a solicitat pârâtei să-i comunice decizia şi procesul-verbal încheiat cu ocazia şedinţei Consiliului de Administraţie din 22 septembrie 2010. Înscrisul solicitat se află în copie la dosar la fila 91, depus chiar de reclamantă. Nu are relevanţă faptul că i-a fost comunicat prin intermediul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, relevant este faptul că înscrisul solicitat a ajuns în posesia reclamantei.
Prin aceeaşi cerere reclamanta a solicitat şi precizări în legătură cu alţi doi elevi, care în opinia reclamantei, suferă de Sindrom Down, dacă aceşti doi elevi posedă certificat de încadrare în grad de handicap şi certificat de orientare şcolară. Pârâta nu i-a răspuns la această cerere, însă, instanţa constată că relaţiile solicitate privesc date personale ale altor elevi şi prin urmare, nu-i pot fi furnizate reclamantei astfel de relaţii.
Prin aceeaşi cerere reclamanta i-a solicitat pârâtei să-i comunice dacă a solicitat prezenţa unui psiholog pentru a media conflictul. Răspunsul la această cerere i-a fost comunicat prin adresa nr. 925 din 28 septembrie 2010 (fila 39 dosar).
Prin cererea înregistrată sub nr. 945 din 4 octombrie 2010 reclamanta i-a solicitat pârâtei să-i comunice o copie după procesul-verbal încheiat la data de 24 septembrie 2010 la şedinţa cu părinţii elevilor din clasa a V-a A şi după tabelul cu numele şi semnăturile părinţilor care nu sunt de acord cu prezenţa sa în şcoală.
Pârâta i-a răspuns reclamantei prin adresa nr. 953 din 4 octombrie 2010 (fila 40) că documentele solicitate sunt documente şcolare care sunt sub protecţia secretului de serviciu.
Cu privire la acest aspect, instanţa reţine că documentele solicitate o privesc şi pe reclamantă, nu sunt calificate printr-o dispoziţie legale ca fiind secrete de serviciu şi prin urmare, reclamanta trebuia să aibă acces la aceste documente. Prin urmare, cererea a fost admisă, în sensul că a fost obligată pârâta să-i comunice reclamantei documentele solicitate la pct. 1 şi 2 din cererea nr. 945 din 04 octombrie 2010.
Prin al patrulea capăt de cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia la motivarea tuturor absenţelor elevei S.D.T., începând cu data de 28 septembrie 2010. Instanţa a apreciat că cererea este întemeiată, întrucât absenţa elevei s-a datorat conflictului ivit între reclamantă şi părinţii celorlalţi elevi şi, în consecinţă, a fost admisă această cerere, a fost obligată pârâta să motiveze absenţele începând cu data de 28 septembrie 2010 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri. Reclamanta nu a precizat un interval în care eleva a absentat din cauza conflictului, însă, instanţa a dedus din atitudinea părţilor că, conflictul nu a fost definitiv soluţionat şi va stabili ca dată limită, data pronunţării. Instanţa apreciază că reclamanta are obligaţia de a duce eleva la şcoală, întrucât nu se poate prevala de acest conflict la nesfârşit şi nu poate pretinde mai multe drepturi decât au ceilalţi elevi, dispoziţiile art. 158 din Ordinul M.E.C. nr. 4925/2005 conţinând prevederi în acest sens. In egală măsură şi şcoala are obligaţia de a lua măsuri pentru a asigura prezenţa elevei la şcoală şi pentru a asigura exercitarea dreptului fundamental la învăţătură.
Prin capetele 5 şi 6 din cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la asigurarea profesorului de sprijin, la domiciliul elevei, pentru recuperarea materiei pierdute şi pentru asigurarea accesului acesteia la educaţie şi la asigurarea consultanţei psiho-pedagogice, la domiciliul elevei, în vederea reintegrării acesteia în colectivul clasei a V-a A.
Cu privire la aceste cereri, instanţa a reţinut că potrivit prevederilor cuprinse în Secţiunea „învăţământul special şi special integrat” - art. 48-56 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă, beneficiază de suport educaţional prin cadre didactice de sprijin şi de asistenţă psiho-pedagogică. Prin urmare, cererea reclamantei de a-i fi asigurat profesor de sprijin şi de a-i fi acordată consultanţă psiho-pedagogică este întemeiată şi în consecinţă, pârâţii vor fi obligaţi să-i asigure elevei profesor de sprijin şi consultanţă psiho-pedagogică, însă, nu în solidar, ci fiecare în raport de atribuţiile care-i sunt conferite prin Legea nr. 1/2011, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 4925/2005 şi prin Ordinul nr. 5379/2004 privind Metodologia de organizare a serviciilor educaţionale prin cadre didactice de sprijin/itinerante pentru copii cu cerinţe educative speciale.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei ca aceste servicii să fie efectuate la domiciliul elevei, instanţă a reţinut că reclamanta a optat pentru integrare în învăţământul de masă şi că în aceste condiţii devin incidente dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 1/2011, care reglementează organizarea şcolarizării la domiciliu doar pentru elevii nedeplasabili. Activitatea profesorului de sprijin este reglementată prin Ordinul nr. 5379/2004 şi potrivit art. 7 din acest act normativ o parte din orele incluse în norma profesorului de sprijin se pot desfăşura în familia elevului asistat, însă, numărul de ore va fi stabilit de cadrul didactic de sprijin împreună cu cel de la clasă.
Prin urmare, cererea reclamantei ca aceste servicii să-i fie asigurate la domiciliu, nu a fost admisă, serviciile urmând să fie asigurate în condiţiile stabilite prin Legea nr. 1/2011, prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 4925/ 2005 şi prin Ordinul nr. 5379/2004.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 lei.
Instanţa a apreciat că cererea de obligare la plata daunelor morale este întemeiată, întrucât reclamanta a suferit un prejudiciu moral, a fost supusă unui stres suplimentar şi a avut de suferit în plan psihic, din cauza conduitei necorespunzătoare a pârâţilor, care nu au luat măsurile necesare pentru soluţionarea conflictului, pentru asigurarea prezenţei elevei la şcoală, pentru adaptarea materiei la cerinţele speciale ale elevei, pentru asigurarea serviciilor educaţionale şi de asistenţă, măsuri de natură a asigura exercitarea dreptului fundamental al elevei la învăţătură, însă, instanţa apreciază că suma de 20.000 lei este suficientă pentru repararea prejudiciului moral produs.
Prin Sentinţa nr. 44 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău a fost respinsă ca nefondată, cererea de completare a sentinţei civile nr. 32 din 24 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 662/32/2010, formulată de petenta G.D.M. în contradictoriu cu intimaţii M.E.C.I., Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Şcoala cu Clasele I-VIII - George Bacovia şi a respins cererea de lămurire a dispozitivului aceleiaşi sentinţe, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa reţine că cererea formulată de reclamantă pe calea ordonanţei preşedinţiale a fost admisă în parte prin Sentinţa civilă nr. 321 din 24 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 662/32/2010; au fost admise capetele de cerere referitoare la stabilirea unui plan şi a unui program de recuperare a materiei pentru clasa a V-a după un curriculum adaptat pentru eleva S.D.T., la asigurarea profesorului de sprijin şi la asigurarea consultanţei psiho-pedagogice.
Instanţa a apreciat că nu este necesar a enumera în dispozitiv şi capetele de cerere respinse, soluţia rezultând din modul în care a fost soluţionată cererea în întregul său şi din dispoziţiile date de instanţă, menţionate în dispozitiv. În considerentele hotărârii au fost dezvoltate motivele pentru care serviciile educaţionale solicitate de reclamantă nu pot fi asigurate la domiciliul elevei.
3. Recursurile declarate de G.D.M., Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, M.E.C.T.S., Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău
3.1. Recursul formulat de reclamanta G.D.M., împotriva Sentinţei nr. 32 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1.1. Recurenta critică respingerea pct. 2, 3 şi 4 din cererea de ordonanţă preşedinţială.
În cazul în care nu se asigură şi mutarea elevei, aceasta pierde anul şcolar 2010-2011, susţine recurenta.
Obligaţiile privind asigurarea profesorului de sprijin, curriculum adaptat şi consultanţa psihologică, le reveneau pârâtelor încă de la data de 21 septembrie 2010, prin certificatul de orientare şcolară nr. 200 din 21 septembrie 2010 şi prin Planul de servicii personalizat.
Un argument pentru admiterea în totalitate a ordonanţei preşedinţiale îl constituie Fişa privind traseul educaţional emisă de şcoala pârâtă la data de 30 septembrie 2011, după începerea anului şcolar, prin care se omite să se specifice”şcoala de masă”, iar la fiecare nou Certificat de încadrare în grad de handicap, reevaluat anual, recurenta este nevoită să prezinte fişa în cuprinsul căreia să se arate dacă eleva a absolvit clasa a V-a.
Fişa nu respinge ideea „şcolarizării la domiciliu”.
3.1.2. Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că pârâta Şcoala cu clasele I-VII George Bacovia Bacău a răspuns la cererile adresate şi a comunicat actele/ documentele solicitate.
Singura cerere la care şcoala pârâtă a comunicat actele cerute este cererea nr. 945 din 4 octombrie 2010, pct. 1 şi 2, acte expediate prin intermediul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi la care a fost obligată pârâta să răspundă prin Sentinţa civilă nr. 32/2011 a Curţii de Apel Bacău.
3.1.3. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi contradictorie prin obligarea unităţii şcolare pârâte la motivarea absenţelor elevei S.D.T. doar până la data pronunţării sentinţei, deoarece absenţele trebuie motivate începând cu data de 28 septembrie 2010 până la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi a executării acesteia, potrivit art. 94 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar.
3.1.4. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra punctelor 5 şi 6 din acţiune, respectiv: obligarea pârâtelor, în solidar la asigurarea profesorului de sprijin, la domiciliul elevei pentru recuperarea orelor pierdute, obligarea pârâtelor în solidar la asigurarea consultanţei psiho-pedagogice, la domiciliul elevei.
3.1.5. În ceea ce priveşte obligarea pârâtelor la daune morale, instanţa de fond nu a avut în vedere şi prejudiciul adus copilului, iar daunele urmau să fie acordate cel puţin dublu faţă de ceea ce s-a acordat recurentei.
3.2. Recursul formulat de reclamanta G.D.M. împotriva Sentinţei nr. 44 din 18 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău prin care s-a respins ca nefondată cererea de lămurire şi completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 32 din 24 februarie 2011.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ..
3.2.1. Prin respingerea cererii de completare a dispozitivului ordonanţei preşedinţiale, instanţa de fond şi-a depăşit competenţa, antepronunţându-se asupra deciziei ce urma să fie dată în recurs cu privire la cererea principală.
3.2.2. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală ce cuprinde motive contradictorii şi străine pricinii, deoarece nu a avut în vedere faptul că eleva beneficiază şi de prevederile Legii nr. 448/2006 republicată, care îi conferă dreptul de a fi şcolarizată la domiciliu.
3.2.3. Instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, nu a avut în vedere interesul superior al copilului cu handicap, prioritară fiind consultanţa psihologică şi ulterior integrarea şcolară.
3.3. Recursul formulat de pârâtul M.E.C.T.S. împotriva Sentinţei civile nr. 32 din 24 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.3.1. Prevederile art. 581 C. proc. civ. nu sunt aplicabile cauzei.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată şi completată nu prevede posibilitatea emiterii de ordonanţe preşedinţiale de către instanţa de contencios administrativ.
Instanţa de fond a ignorat şi condiţiile de admisibilitate ale cererii de ordonanţă preşedinţială, respectiv: vremelnicia măsurii, urgenţa măsurii, neprejudecarea fondului cauzei.
3.3.2. Referitor la admiterea capătului de cerere în sensul obligării M.E.C.T.S. de a răspunde la „memoriul trimis prin poştă la data de 8 noiembrie 2010”, recurentul consideră că adresa nr. 18397 din 17 noiembrie 2010 reprezintă punctul de vedere oficial al ministerului, iar în urma verificărilor efectuate nu s-a impus luarea unor măsuri speciale, altele decât până în acel moment.
Conform art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, autorităţile publice sunt obligate să răspundă petenţilor indiferent dacă răspunsul este favorabil sau nu.
Faptul că reclamanta nu este mulţumită de răspunsul primit la memoriul său nu o îndreptăţeşte să solicite în instanţă obligarea autorităţii la transmiterea unei opinii favorabile acesteia.
3.3.3. Hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii când respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.C.T.S. pentru asigurarea unui profesor de sprijin şi consultanţa psiho-pedagogică, însă obligă pârâţii să îndeplinească obligaţia nu în mod solidar, ci fiecare în raport de atribuţiile care-i sunt conferite prin lege.
Mai mult, instanţa de fond reţine calitatea procesuală a ministerului şi arată că acesta are obligaţia de a elabora metodologia pentru organizarea serviciilor de sprijin educaţional şi a serviciilor de evaluare, asistenţă psiho-educaţională, deşi aceste metodologii sunt deja elaborate, iar în concret, organizarea, structura şi conţinutul procesului de predare - învăţare - evaluare din cadrul învăţământului se realizează de celelalte pârâte.
3.3.4. În ceea ce priveşte obligarea recurentului la daune morale se invocă interpretarea greşită a prevederilor legale, fără a se dovedi legătura de cauzalitate între o anumită conduită a ministerului şi prejudiciul suferit de reclamantă.
3.4. Recursurile formulate de pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.4.1. Cererea reclamantei nu este admisibilă pe calea ordonanţei preşedinţiale, nefiind aplicabile în speţă dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., instanţa de fond a interpretat greşit prevederile legale.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată şi completată nu prevede posibilitatea emiterii de ordonanţe preşedinţiale.
Mai mult, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 C. proc. civ. nu sunt întrunite, prejudiciul este doar eventual, lipsind siguranţa producerii lui.
3.4.2. Instanţa de fond nu a avut în vedere multitudinea de înscrisuri din care reiese că eleva a primit recomandarea pentru a frecventa o şcoală specială şi că în urma testelor de evaluare a primit calificativul „insuficient”.
3.4.3. Instanţa de fond a soluţionat pricina cu încălcarea dreptului la apărare al recurenţilor, care deşi au formulat cererea de amânare a judecăţii pentru termenul din 18 februarie 2011, a dispus respingerea cererii şi soluţionarea dosarului.
II. Considerentele Înaltei Curţi – instanţa competentă să soluţioneze calea de atac exercitată.
1. Cu privire la motivele de recurs referitoare la soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială formulate de ambele părţi.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile Legii contenciosului administrativ se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturilor sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabileşte de instanţă cu prilejul soluţionării cauzei.
Legea nr. 554/2004 modificată şi completată nu cunoaşte procedura ordonanţei preşedinţiale, astfel încât, revine instanţei de judecată rolul de a stabili, în fiecare cauză compatibilitatea aplicării acestei proceduri în prezenta speţă.
Ordonanţa preşedinţială este incompatibilă, astfel cum în mod corect a sesizat şi judecătorul fondului, cu cererile referitoare la testarea şi notarea elevei la fiecare materie obligatorie, asigurarea recuperării materiilor şcolare predate la orele de curs, la clasa a V-a conform curriculumului adoptat, cu profesori de sprijin la fiecare materie obligatorie, la domiciliul elevei; obligarea pârâtelor la notarea elevei atât în catalog cât şi în carnetul de note, încheierea mediilor semestriale şi anuale, începând cu semestrul I al anului şcolar 2010-2011 şi obligarea pârâtelor la motivarea absenţelor elevei începând cu data de 28 septembrie 2010.
Măsurile solicitate nu intră în categoria celor urgente prevăzute de art. 581 C. proc. civ. şi nu sunt măsuri vremelnice.
Cererile privitoare la stabilirea unui plan şi a unui program de recuperare a materiei pentru clasa a V-a după un curriculum adoptat, asigurarea profesorului de sprijin şi consultanţă psiho-pedagogică, cereri ce au fost admise de prima instanţă în procedura ordonanţei preşedinţiale nu îndeplinesc condiţiile de admisibilitate obligatorii stabilite de art. 581 C. proc. civ. şi, în consecinţă, sunt incompatibile cu Legea contenciosului administrativ.
Eleva beneficiază de măsurile solicitate, sub condiţia de a frecventa orele şcolare. Cât timp aceasta nu se integrează în colectivul clasei, asemenea măsuri provizorii nu pot fi dispuse.
Cererile pot fi soluţionate numai ca urmare a soluţionării fondului litigiului, în temeiul Legii nr. 554/2004, modificată şi completată.
Faţă de acestea, instanţa de recurs constată că cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantă este inadmisibilă şi trebuia respinsă în întregime la instanţa de fond.
2. Cu privire la motivul de recurs formulat de reclamantă în sensul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că intimata-pârâtă Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia a răspuns la cererile adresate.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că pârâta a răspuns la memoriile formulate, neavând relevanţă împrejurarea că unele acte au fost comunicate prin intermediul Consiliului Naţional pentru combaterea Discriminării.
De asemenea, în mod corect s-a apreciat că reclamanta nu poate invoca împrejurarea că nu este mulţumită de răspunsul primit dacă există un răspuns la toate capetele de cerere solicitate.
3. În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de pârâtul M.E.C.T.S. ce are legătură cu obligarea acestuia de a răspunde la memoriul trimis prin poştă la data de 8 noiembrie 2010.
Adresa nr. 18397 din 17 noiembrie 2010 reprezintă punctul de vedere al ministerului la cererea formulată.
Printr-o primă solicitare, s-a cerut ministerului comunicarea unei poziţii oficiale cu privire la caz, ceea ce în fapt, reprezintă chiar răspunsul din adresa nr. 18397 din 17 noiembrie 2010.
A doua solicitare a constat în exprimarea măsurilor pe care ministerul le va dispune pentru soluţionarea conflictului.
Conform legislaţiei în vigoare, măsurile aparţin Inspectoratului Şcolar şi Şcolii - George Bacovia, dar numai în cooperare cu reclamanta în calitate de părinte al minorei.
S-a arătat în continuare, în răspunsul oferit, că nu există discriminare în privinţa minorei şi că s-a procedat legal.
Instanţa de recurs constată că au fost respectate prevederile art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, iar reclamanta nu poate pretinde un răspuns favorabil.
4. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a M.E.C.T.S. pentru asigurarea unui profesor de sprijin şi consultanţă psiho-pedagogică.
Este cert, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond că rolul M.E.C.T.S. este numai acela de a elabora metodologii pentru organizarea serviciilor de sprijin educaţional şi a serviciilor de evaluare, asistenţă psiho-educaţională şi nu de a oferi în concret asistenţa solicitată de reclamantă.
Întrucât metodologiile sus-menţionate sunt elaborate, nu s-a formulat capăt de cerere în acest sens, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului cu privire la cele două capete ale acţiunii trebuia admisă.
5. Capătul de cerere referitor la obligarea M.E.C.T.S. la plata de daune morale este neîntemeiat, iar motivul de recurs este fondat.
Ministerul nu este în culpă cu privire la nici un capăt de acţiune.
S-a arătat deja că M.E.C.T:S. şi-a îndeplinit obligaţia legală şi a răspuns la memoriul formulat, iar rezolvarea celorlalte cereri nu intră în atribuţiile sale.
6. Asupra recursurilor formulate de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău şi Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia cu privire la fondul cauzei.
Dreptul la apărare al recurenţilor-pârâţi nu a fost încălcat, cererea de amânare a soluţionării cauzei a fost formulată de reprezentantul M.E.C.T.S. iar pronunţarea s-a amânat pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, conform art. 260 C. proc. civ.
Obligarea pârâtei Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia de a motiva absenţele elevei, începând cu data de 28 septembrie 2010 şi până la data pronunţării sentinţei de fond, este greşită.
Motivarea absenţelor se realizează conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi în baza dovezilor aduse în acest scop, iar instanţa de judecată nu poate să imixtioneze în atribuţiile autorităţilor competente.
Existenţa procesului nu poate folosi ca temei unic pentru motivarea absenţelor. Cererea urmează să fie lăsată la aprecierea Şcolii care o va soluţiona în conformitate cu prevederile legale.
Eventuala încălcare a prevederilor legale în privinţa soluţionării cererii de motivare a absenţelor dă naştere la acţionarea în justiţie a celor vinovaţi.
Obligarea pârâţilor la asigurarea profesorului de sprijin pentru recuperarea materiei şi la asigurarea consultanţei psiho-pedagogice pentru eleva S.D.T. este conformă cu dispoziţiile legale incidente, art. 48-56 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, mai ales că prin certificatul de expertiză şi orientare şcolară nr. 200 din 21 septembrie 2010 s-a recomandat şcoala obişnuită cu profesor de sprijin şi curriculum adaptat pentru clasele I-VIII, certificatul fiind valabil până în iunie 2014.
Cererea de plată a daunelor morale a fost soluţionată în mod greşit de prima instanţă.
Din actele dosarului nu rezultă o culpă exclusivă a pârâţilor, ci o culpă comună a reclamantei şi pârâţilor, părţile nereuşind să ajungă la consens.
Recunoaşterea parţială a obligaţiilor ce cad în sarcina pârâţilor reprezintă măsura suficientă pentru acoperirea unui eventual prejudiciu moral suferit de reclamantă şi copilul său.
Cuantificarea daunelor şi plata unei sume de bani este excesivă, ţinând seama de faptul că eleva a urmat clasele I-IV în aceeaşi şcoală, fără incidente care să conducă la dezvoltarea unui conflict, cum s-a petrecut ulterior.
7. În raport de considerentele sus menţionate, recursul formulat de reclamantă în legătură cu obligarea pârâţilor la asigurarea profesorului de sprijin şi consultanţă psiho-pedagogică, la domiciliul elevei, şi cu plata daunelor morale, este nefondat.
Deplasarea la domiciliul elevei a profesorului şi a psihologului se realizează în conformitate cu normele legale, de comun acord cu reclamanta.
Minora este încadrată în gradul de handicap grav, dar nu este nedeplasabilă pentru a se asigura în totalitate consultanţa la domiciliul acesteia.
În ceea ce priveşte daunele morale, considerentele sunt identice cu cele arătate la pct. 6, sus menţionat.
8. Este apreciat ca nefondat şi recursul formulat de reclamantă împotriva Sentinţei civile nr. 44 din 18 martie 2011, avându-se în vedere considerentele în sensul inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială în cauză.
Recomandările certificatului nr. 200 din 21 septembrie 2010 au fost în sensul urmării unei şcoli de masă, fără a se menţiona deplasarea profesorului şi psihologului la domiciliul elevei, astfel încât cererea formulată nu poate fi primită, instanţa de fond procedând în mod corect.
9. Faţă de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursurile formulate de reclamantă vor fi respinse ca nefondate.
În temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, se va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva Sentinţei nr. 32 din 24 februarie 2011. Se va modifica sentinţa atacată în sensul că se va respinge acţiunea ca neîntemeiată, faţă de această autoritate.
În temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se vor admite recursurile pârâţilor Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia împotriva aceleiaşi sentinţe.
Se va modifica sentinţa atacată în sensul că se va respinge cererea de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă şi se vor respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia la motivarea absenţelor şi obligarea la plata daunelor morale de către pârâţi.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de G.D.M. împotriva Sentinţei nr. 32 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi împotriva Sentinţei nr. 44 din 18 martie 2011 pronunţată de aceeaşi instanţă, ca nefondate.
Admite recursul formulat de M.E.C.T.S. împotriva Sentinţei nr. 32 din 24 februarie 2011, modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată faţă de această autoritate.
Admite recursurile formulate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia Bacău împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă şi respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei Şcoala cu clasele I-VIII - George Bacovia la motivarea absenţelor şi obligarea la plata daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 decembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 999/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 3276/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
---|