ICCJ. Decizia nr. 623/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 623/2011
Dosar nr.20/36/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe reclamanta M&D S.F. S.R.L., prin administrator judiciar M. S.P.R.L., a chemat în judecată pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Raportului de inspecţie fiscală FN încheiat la data de 02 octombrie 2009 şi a Deciziei de impunere din 02 octombrie 2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a invocat, în raport de dispoziţiile art. 205 C. proCod Fiscal, excepţia prematurităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
Prin Sentinţa nr. 128/CA din 12 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia prematurităţii, a respins contestaţia formulată de reclamanta S.C. M&D S.F. S.R.L. - prin administrator judiciar M. S.P.R.L. şi administrator special N.D., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, ca fiind prematur introdusă.
Pentru a pronunţa aceasta sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din analiza dispoziţiilor art. 205 - 218 C. proCod Fiscal rezultă că instanţa nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative, prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.
Prin urmare, instanţa de fond, având în vedere că reclamanta a înţeles să sesizeze instanţa de judecată anterior soluţionării de instituţia abilitată a contestaţiei formulate, a constatat că excepţia invocată de pârâtă este întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta M&D S.F. S.R.L., prin administrator judiciar M. S.P.R.L., considerând-o netemeinică şi nelegală şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs, în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind soluţionată în mod greşit excepţia prematurităţii acţiunii.
Se menţionează, pe de o parte, că a fost depăşit, de către organul de soluţionare a contestaţiei înregistrate la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa la 20 octombrie 2009, termenul de 45 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 70 alin. (1) din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, fapt ce a determinat promovarea acţiunii la instanţa de contencios administrativ pentru anularea Deciziei de impunere din 2 octombrie 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală din data de 2 octombrie 2009, emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
Pe de altă parte, se arată că şi în ipoteza în care autoritatea publică tace şi nu răspunde în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, era îndreptăţită să introducă acţiune în anulare potrivit art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, astfel că instanţa de fond a interpretat greşit aceste dispoziţii legale atunci când a analizat excepţia prematurităţii acţiunii.
Recurenta-reclamantă invocă şi jurisprudenţa instanţei supreme pentru soluţia de admitere a recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii formulate.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Pentru început se impune a fi făcută o lămurire de ordin terminologic cu privire la hotărârea recurată.
Întrucât potrivit art. 255 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanţă se numesc "sentinţe", instanţa de recurs apreciază o eroare materială menţionarea ca "decizie" a hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, astfel că toate referirile din Decizia în cauză se vor face la aceasta ca "sentinţă".
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurenta-reclamantă a solicitat prin acţiunea formulată la instanţa de contencios administrativ în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, anularea Deciziei de impunere din 2 octombrie 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 2 octombrie 2009 prin care i-au fost impuse la plată accize în cuantum de 16.603.574 RON şi majorări de întârziere în cuantum de 5.566.642 RON.
Necontestat este faptul că recurenta-reclamantă a formulat contestaţie împotriva titlului de creanţă, materializat prin Decizia de impunere menţionată, în condiţiile art. 205 alin. (1) din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe care a înaintat-o Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, aceasta transmiţând-o Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, competentă să o soluţioneze, potrivit dispoziţiilor art. 209 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale este prevăzută în Titlul IX C. proCod Fiscal
Potrivit dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Titlul IX al actului normativ menţionat, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
În mod corect, instanţa de fond reţinând că dispoziţiile art. 205, 218 C. proCod Fiscal instituie o procedură administrativă specială de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrativ fiscale, care, fără a fi calificată drept jurisdicţie administrativă, derogă de la normele de drept comun privind procedura prealabilă cuprinse în art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Avându-se în vedere şi dispoziţiile speciale ale art. 218 alin. (2) menţionate anterior, este evident că numai după emiterea unei decizii în soluţionarea contestaţiilor se poate formula acţiune la instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea actelor administrativ fiscale.
Fiind vorba de o procedură de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, expres reglementată de Titlul IX menţionat, dispoziţiile sunt de strictă interpretare, astfel că în cauza dedusă judecăţii nu se poate reţine incidenţa termenului prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proCod Fiscal, referitor la soluţionarea cererilor contribuabililor, altele decât contestaţiile împotriva titlului de creanţă şi împotriva altor acte administrativ-fiscale.
Cum legiuitorul a înţeles să deroge prin dispoziţiile cuprinse în Titlul IX, în ceea ce priveşte calea administrativă de atac împotriva titlurilor de creanţă, cum este şi Decizia de impunere, de la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, referitoare la plângerea prealabilă, se aplică cu prioritate dispoziţiile speciale C. proCod Fiscal, astfel că nu poate fi reţinută nici incidenţa dispoziţiilor cu caracter general din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la care face referire recurenta-reclamantă în cererea de recurs.
Avându-se în vedere considerentele expuse, sunt nefondate criticile recurentei-reclamante cu privire la aceste aspecte, fiind soluţionată în mod corect excepţia prematurităţii acţiunii, întrucât în lipsa unei decizii emise în soluţionarea contestaţiei nu poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii, fiind prematură o acţiune care să vizeze anularea actului administrativ considerat nelegal.
Dacă recurenta-reclamantă aprecia că nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil contestaţia sa, putea sesiza instanţa de contencios administrativ cu o cerere care să privească obligarea organului competent să soluţioneze contestaţia.
Mai mult, întrucât contestaţia are ca obiect accize şi accesorii în cuantum de peste 3 milioane RON, organul competent să emită Decizia de soluţionare a contestaţiei este, potrivit art. 209 alin. (1) lit. c) din OG nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.A.F., ori, după cum se constată, recurenta-reclamantă nu a înţeles să formuleze o astfel de acţiune şi în contradictoriu cu aceasta.
O parte din jurisprudenţa invocată în cererea de recurs vizează tocmai cele reţinute în precedent şi, prin urmare, nu se referă la o acţiune identică cu a recurentei-reclamante, cum, de altfel, se constată şi în ceea ce priveşte celelalte decizii menţionate, astfel că şi sub acest aspect susţinerile recurentei-reclamante sunt nefondate.
Faţă de toate considerentele expuse, instanţa de recurs reţine că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind legală şi temeinică hotărârea recurată.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C. "M&D S.F." S.R.L. prin administrator judiciar M. S.P.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 128/CA din 12 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 622/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 626/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
