ICCJ. Decizia nr. 632/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 632/2011
Dosar nr.59/59/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta S.C. S. S.A.S. reprezentată fiscal prin S.C. B.C. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia de soluţionare a contestaţiilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, solicitând să se dispună admiterea acţiunii şi pe cale de consecinţă să fie anulată parţial Decizia de impunere din 20 ianuarie 2009 prin care i s-a respins parţial cererea de rambursare a TVA pentru suma de 1.000.081 RON; să fie anulat parţial Raportul de inspecţie fiscală din 20 ianuarie 2009 ce însoţeşte Decizia de impunere sus-amintită; să fie anulată parţial Decizia din 29 iulie 2009 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor pentru suma de 1.000.081 RON cu titlu de rambursare TVA (menţionează că din suma totală iniţială solicitată la rambursare, o parte i-a fost admisă, fiindu-i restituită în urma soluţionării parţial favorabile a contestaţiei); să se dispună rambursarea sumei de 1.000.081 RON reprezentând TVA negativ.
2. Apărările formulate de pârâţi.
2.1. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Administraţia Finanţelor Publice Timişoara a solicitat constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice, calitatea procesuală pasivă revenind exclusiv pârâtelor Administraţia Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti în calitate de emitenţi ai actelor contestate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea ca temeinice şi legale a actelor administrative fiscale atacate.
2.2. Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, prin întâmpinare, a solicitat, pe cale de excepţie constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în ceea ce priveşte acţiunea formulată, calitatea procesuală pasivă revenind exclusiv pârâtelor Administraţia Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti în calitate de emitenţi ai actelor contestate.
2.3. Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti a formulat întâmpinare prin care solicită instanţei respingerea ca neîntemeiată a acţiunii introdusă de S.C. S. S.A.S. reprezentată fiscal prin S.C. B.C. S.R.L. şi menţinerea ca temeinice şi legale a actelor administrative a căror anulare se solicită.
3. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 230/CA din 28 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. S. S.A.S. reprezentată fiscal prin S.C. B.C. S.R.L., cu sediul în Timişoara, str. G.I., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti - Direcţia de soluţionare a contestaţiilor şi a anulat, în parte, actele administrative atacate de reclamantă reprezentate de Decizia de impunere din 20 ianuarie 2009 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, Raportul de inspecţie fiscală din 20 ianuarie 2009 întocmit de Administraţia Finanţelor Publice Timişoara şi Decizia din 29 iulie 2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti - Direcţia de soluţionare a contestaţiilor în ceea ce priveşte suma de 931.183 RON cu titlu de rambursare TVA.
Totodată a dispus obligarea pârâtelor Administraţia Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti la rambursarea către reclamantă a sumei de 931.183 RON cu titlu de TVA, respingând în rest acţiunea cu privire la rambursarea TVA în sumă de 68.898 RON cuprinsă în factura nr. 2008155 din 26 octombrie 2008 precum şi faţă de pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a obligat pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti la plata către reclamantă a sumei de 20.039,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat parţial, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
4. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâţii nu au calitate procesuală pasivă în cauză întrucât nu au calitatea de emitent al actelor administrativ-fiscale a căror anulare se solicită.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că, faţă de susţinerile reclamantei din cuprinsul contestaţiei formulate în faţa organelor fiscale, precum şi din acţiunea formulată în faţa instanţei de contencios, raportat la prevederile legale incidente în cauză, precum şi la documentele existente la dosarul cauzei, în mod eronat organele de inspecţie fiscală au diminuat soldul sumei negative de TVA solicitată la rambursare cu suma de 931.183 RON.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 145 din Cod Fiscal, în cauză nu pot fi ignorate înscrisurile depuse de reclamantă, reprezentate de situaţia personalului concediat, în care sunt menţionate în detaliu perioadele, precum şi cuantumul cheltuielilor suportate de societate cu salariile compensatorii, astfel că interpretarea dată de organele fiscale este formalistă şi de natură să înlăture înscrisurile de la dosar care probează tocmai natura cheltuielilor, respectiv, împrejurarea că acestea au fost provocate de activitatea societăţii, care a intrat în dizolvare, fiind justificate tocmai de necesitatea recompensării activităţii depuse de salariaţi.
Prima instanţă, prin raportare la prevederile art. 126 alin. (1) lit. a) din Cod Fiscal, văzând şi documentele depuse la dosarul cauzei, a constatat că facturile analizate cuprind sume ce reprezintă cheltuielile generate de situaţia lichidării societăţii, iar în temeiul pct. 6 din contract preţul serviciilor furnizate de SRO va fi echivalentul cheltuielilor suportate de SRO.
În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată în sumă de 68.898 RON, cuprinsa în factura din 26 octombrie 2008, prima instanţă a constatat că în cuprinsul acesteia este menţionat în mod generic "prestări de servicii pentru perioada octombrie 2008", nefiind făcută nicio altă menţiune cu privire la vreun contract în baza căruia ar fi fost prestate serviciile, prin urmare reclamanta nu a făcut dovada prin documentele depuse că achiziţiile înscrise în această factură au legătură cu activitatea economică a reprezentantului fiscal, că servesc operaţiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere", deoarece nu au fost prezentate înscrisuri probante prin care să se dovedească în mod clar că acestea au fost folosite pentru nevoile firmei.
De asemenea, s-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că faţă de lipsa documentelor justificative care să complinească această lipsă, data la care au fost prestate serviciile, conform art. 155 alin. (5) lit. l) din Legea nr. 571/2003, rezultă că societatea reclamantă nu a demonstrat cu documente că serviciile achiziţionate, înscrise în mod generic în factura din 26 octombrie 2008 "prestări de servicii alocare 1640 ZZ/ZZZZ/5652, pentru perioada octombrie 2008", au fost efectiv prestate de către prestator şi pe cale de consecinţă că sunt aferente operaţiunilor sale taxabile.
5. Recursul formulat de Administraţia Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 230/CA din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
5.1. Recursul formulată de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Timişoara.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
5.1.1. Referitor la taxa pe valoarea adăugată în sumă de 931.183 RON, recurenta consideră că faţă de prevederile Codului fiscal, persoana impozabilă nestabilită în România care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, înregistrându-se astfel în scopuri de TVA în România prin reprezentantul fiscal, trebuie tratată din punct de vedere al TVA pentru operaţiunile efectuate sau de care a beneficiat în România ca o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153 Cod Fiscal
Astfel, reclamanta are obligaţia să prezinte pentru perioada verificată 1 august 2008 - 31 octombrie 2008, traducerea în limba română a facturilor emise de furnizorul S.C. "S. România" S.R.L. şi toate documentele justificative pe care le deţine pentru justificarea dreptului de deducere a TVA.
Reclamanta a depus la dosar numai contractul de prestări servicii încheiat şi bugetul de venituri şi cheltuieli ca bază de calcul pentru unele facturi emise de S.C. "S. România" S.R.L..
Societatea a precizat că TVA-ul înscris în facturile din 14 iulie 2008, din 19 august 2008 şi din 15 septembrie 2008 reprezintă TVA aferent salariilor compensatorii plătite către angajaţii S.C. "S. România" S.A.S. cu ocazia lichidării acestei societăţi, de unde rezultă că nu s-au prezentat documente din care să reiasă prestarea efectivă de servicii.
Mai mult, pe facturile fiscale utilizate nu s-au înscris menţiunile referitoare la denumirea serviciilor prestate, data la care au fost prestate, numărul şi data contractului în baza căruia s-au efectuat operaţiunile.
5.1.2. În subsidiar, în cazul respingerii motivelor de recurs formulate pe fondul cauzei, recurenta solicită modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul reducerii onorariului de avocat de la suma de 20.039,9 RON până la suma de 2.003,9 RON, în temeiul prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
5.2. Recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
5.2.1. Hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a legii.
Reclamanta nu a respectat prevederile legale cu privire la exercitarea dreptului de deducere a TVA, în sensul că a dedus TVA în condiţiile în care nu a justificat cu documente, natura serviciilor facturate şi realitatea prestării acestora în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Reclamanta nu are drept de deducere a TVA aferentă sumelor facturate de către S.C. "S. România" S.R.L. reprezentând prestări servicii, salarii compensatorii pentru etapa 1 de lichidare SRO, etapa 2 şi etapa 3, deoarece nu justifică cu documente natura serviciilor facturate şi realitatea prestării acestora în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Dacă s-ar accepta soluţia pronunţată de instanţa fondului, s-ar da o nouă şi greşită conotaţie conceptului de "concediere colectivă", fiind în contradicţie flagrantă atât cu Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cât şi cu prevederile acordului de concediere colectivă încheiat la data de 26 februarie 2008 între S.C. "S. România" S.R.L. şi reprezentanţii societăţii, în cuprinsul căruia se menţionează condiţiile concrete privind concedierea colectivă a angajaţilor.
Compensaţiile băneşti urmează să fie achitate conform acordului încheiat la data de 26 februarie 2008, ca măsuri pentru antenuarea consecinţelor concedierii şi nu în baza contractului de prestări servicii.
5.2.2. În ceea ce priveşte obligarea recurentei la rambursarea către reclamantă a sumei de 931.183 RON cu titlu de TVA, se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din OG nr. 92/2003.
5.2.3. Cu privire la TVA în sumă de 68.898 RON cuprinsă în factura din 26 octombrie 2008, instanţa de fond, în mod corect, a apreciat că intimata-pârâtă nu are drept de deducere a TVA aferentă sumelor facturate în perioada octombrie 2008.
5.2.4. Cu privire la obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20.039,3 RON, solicită aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
6. Apărările formulate de intimata-reclamantă S.C. "S." SAS la recursurile declarate în cauză.
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursurilor ca nefondate, având în vedere că salariile compensatorii acordate salariaţilor, ca urmare a deciziei de dizolvare urmată de procedura de lichidare, sunt cheltuieli cu salariile şi sunt incluse în echivalentul cheltuielilor suportate de societate.
Serviciul a fost prestat în baza acordului privind concedierea colectivă şi în mod corect operaţiunile reprezentând salarii compensatorii în sfera operaţiunilor au fost taxabile din punct de vedere al TVA.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursurile sunt fondate.
1.1. Este de necontestat că S.C. "S. România" S.R.L. a emis facturile din 14 iulie 2008, din 19 august 2008 şi din 15 septembrie 2008.
La rubrica "descriere" din cuprinsul facturilor a fost înscrisă menţiunea "prestări de servicii, alocare 1640/ZZ/ZZZZ/5652, salarii compensatorii pentru etapele 1, 2, 3 de lichidate SRO.
1.2. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că facturile sus arătate nu prezintă menţiunile obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: denumirea serviciilor prestate, data la care au fost prestate, numărul şi data contractului în baza căruia s-au efectuat operaţiunile, potrivit art. 3 alin. (4) din Ordinul nr. 29/2003 privind aplicarea prevederilor HG nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora.
1.3. În mod corect instanţa de fond a corelat dispoziţiile Deciziei nr. V din 15 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii privind interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (4) şi art. 145 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 republicată cu jurisprudenţa Curţii de la Luxemburg.
Astfel, în situaţia deducerii TVA, primează realitatea operaţiunii prin analizarea documentelor justificative depuse de societate şi îndeplinirea condiţiei ca achiziţionarea serviciilor efectiv prestate să fie în scopul operaţiunilor sale taxabile.
1.4. Judecătorul fondului a enunţat însă principiile şi reglementările existente în cazul deducerii TVA, însă nu a analizat în concret, la speţă, îndeplinirea condiţiilor.
Din actele dosarului nu rezultă existenţa niciunui document justificativ în ceea ce priveşte plata unor servicii suplimentare efectuate de prestator.
În ceea ce priveşte plata salariilor compensatorii oferite angajaţilor ca urmare a concedierii colective, se observă că perioada în care au avut loc concedierile a fost 31 august 2008 - 31 octombrie 2008.
Nu există niciun document din care să reiasă împrejurarea plăţii salariilor compensatorii în luna iulie 2008, pentru a putea fi luată în considerare la deducerea TVA factura din 14 iulie 2008.
Statele de plată a salariilor pe lunile august, septembrie şi octombrie 2008 nu cuprind menţiunea plăţii salariilor compensatorii, astfel încât nici pentru aceste perioade sumele pretins a fi achitate nu pot fi luate în calcul la deducerea TVA.
Mai mult, pentru luna octombrie 2008, reclamanta nici nu a pretins că ar fi plătit salarii compensatorii, facturile analizate în prezenta cauză fiind emise pentru lunile iulie - septembrie 2008.
1.5. Rezultă astfel că datele menţionate în facturile nr. X, Y şi Z nu pot fi coroborate cu actele depuse ulterior de reclamantă.
Reclamanta nu a făcut dovada cerută de dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 155 alin. (5) lit. k) din Codul fiscal, iar organele fiscale în mod legal nu au acordat societăţii drept de deducere pentru TVA în sumă totală de 931.183 RON.
2. Faţă de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se admite recursurile pentru întrunirea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a se casa sentinţa recurată şi a se respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
3. În raport de soluţia pronunţată, se apreciază că nu mai este necesară pronunţarea asupra motivelor de recurs subsidiare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Administraţia Finanţelor Publice Timişoara şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 230/CA din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de societatea comercială reclamantă ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 626/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 633/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
