ICCJ. Decizia nr. 744/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 744/2011
Dosar nr.10179/2/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 1967 din 28 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta N.S.F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat în principal anularea actului administrativ, Adresa din 10 iulie 2009 emisă de Ministerul Justiţiei prin care i se încalcă dreptul la acordarea în mod gratuit a asistenţei medicale, reglementat de art. 25 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea magistraţilor.
În acest sens, se reţine că reclamanta a depus cereri-decont pentru plata contravalorii unor medicamente, la Tribunalul Vrancea, în vederea aprobării de către ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiţiei. Respectivele cereri de decont au fost adresate pârâtului, iar prin actul contestat, respectiv Adresa din 10 iulie 2009, ordonatorul de credite a comunicat avizul negativ pentru o parte din solicitările reclamantei menţionate în cererea de decont din 01 iulie 2009.
Astfel pentru bonurile fiscale din 16 martie 2009 şi din 16 martie 2009 eliberate de C.P. SRL, s-a apreciat că avizul negativ dat de pârât este legal, în condiţiile în care Legea nr. 95/2006 prevede la art. 237 pct. H alin. (1), că din fondul naţional unic de asigurări de sănătate nu se decontează contravaloarea serviciilor FIV şi faptul că aceste servicii se suportă de către asigurat.
Cu privire la medicamentele procurate prin bonul din 03 martie 2009 şi bonurile din 17 martie 2009, din 09 martie 2009 şi din 13 martie 2009 s-a reţinut că avizul negativ dat de pârât este legal întrucât reclamanta nu a depus reţete medicale eliberate de un medic pentru a face dovada că medicamentele i-au fost prescrise şi au fost procurate pentru nevoi personale.
Pentru bonurile din 28 ianuarie 2009 s-a constatat că avizul este de asemenea legal, întrucât fiind vorba de un medicament compensat, contravaloarea lui se suportă direct de la bugetul de stat şi nu din Fondul Naţional de Sănătate şi de aceea se prescrie prin reţetă medicală cu regim special.
Prin urmare s-a constatat că avizul negativ sau parţial negativ dat de pârât prin cele trei cereri contestate şi anume nr. X/2009, nr. Y/2009 şi nr. Z/2009, ca răspuns la cererile de decont ale reclamantei din 01 iulie 2009, din 08 septembrie 2009 şi din 06 noiembrie 2009 au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel că solicitarea reclamantei de anulare a cererilor de acordare aviz au fost considerate ca neîntemeiate.
Prin petitul doi al cererii de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se constate dreptul său în calitate de magistrat la acordarea în mod gratuit a asistenţei medicale conform art. 25 din OUG nr. 27/2006. Instanţa de fond a reţinut că acest capăt de cerere este subsecvent primului capăt de cerere şi a apreciat că dreptul oricărui magistrat la acordarea în mod gratuit a asistenţei medicale, prevăzut de art. 25 se exercită cu respectarea condiţiilor impuse de lege şi alte acte normative emise în baza legii pentru acordarea gratuităţii.
Cu privire la capătul trei din cererea de chemare în judecată s-a constatat că este tot un capăt de cerere subsecvent primului astfel că potrivit principiului de drept accesoriul urmează soarta principalului, fiind respins. Capătul patru din cererea de chemare în judecată a fost de asemenea considerat ca fiind neîntemeiat.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 1967 din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta N.S.F., în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, următoarele:
Printr-un set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea instanţei de fond este rezultatul unei greşite aplicări a legii, fondată pe o apreciere eronată a probelor administrate în cauză.
Astfel, susţine recurenta-reclamantă că în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 25 din OUG nr. 27/2006, instanţa de fond s-a limitat la preluarea apărărilor pârâtei din întâmpinare, ignorând cu desăvârşire argumentele invocate prin acţiunea introductivă şi prin cererea completatoare, aspect de natură a-i încălca dreptul său de acces la justiţie, reglementat de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Arată recurenta-reclamantă că sub acest aspect prima instanţă reţine rituos şi fără niciun argument legal faptul că procedurile medicale urmate nu sunt supuse decontării în condiţiile Legii nr. 95/2006, deşi s-a solicitat constatarea unui drept la acordarea în mod gratuit a asistenţei medicale în baza unui text legal prevăzut într-o lege specială derogatorie de la dreptul comun constituit de Legea nr. 95/2006 şi anume art. 25 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea magistraţilor, dispoziţii legale care sunt derogatorii de la dreptul comun.
În acest sens, susţine recurenta-reclamantă că instanţa de fond a ignorat complet caracterul de normă specială a dispoziţiilor legale pe care a fost întemeiată acţiunea şi a stabilit fără nicio argumentaţie legală faptul că dreptul la asistenţă medicală este cel reglementat de Legea nr. 95/2006 - legea generală.
În ceea ce priveşte suma solicitată spre decontare, susţine recurenta-reclamantă că prima instanţă nu a observat precizările prin care se demonstra faptul că anumite calcule erau eronate, în condiţiile în care din sumele solicitate la decontare erau scăzute costuri ale unor suplimente alimentare pentru care nici nu s-a solicitat decontul.
Cât priveşte pretinsa lipsă a unor prescripţii medicale, în opinia recurentei-reclamante, acesta nu era un motiv pentru respingerea cererii de decontare de către pârât, ci doar putea constitui un motiv pentru solicitarea de documente justificative.
Totodată, consideră recurenta-reclamantă, că faptul că prima instanţă reţine că bonurile de achiziţie, nenominale, nu pot constitui mijloc de probă nu face decât să dovedească superficialitatea în analizarea probelor şi chiar necunoaşterea legii. Aceeaşi instanţă ar fi trebuit să observe că la dosar, fiecare bon de achiziţie al medicamentelor este însoţit de dovada eliberării din POS-ul din farmacie ca urmare a utilizării cardului de salariu, dovadă în care apare numele său sau al soţului.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare al petitelor derivând din încălcarea de către pârât a dreptului la viaţa intimă şi de familie, consideră recurenta-reclamantă că soluţia pronunţată de instanţa de fond este rezultatul necunoaşterii legii.
Astfel, se arată că solicitările de decontare a costurilor unor medicamente şi servicii medicale, vizau afecţiuni care ţin strict de viaţa sa intimă, de viaţă privată şi de familie iar dezavuarea oricăror amănunte legate de aceste proceduri medicale a avut drept finalitate încălcarea dreptului său la confidenţialitatea vieţii intime şi de familie, precum şi expunerea sa unor întrebări incomode privind reuşita tratamentului din partea unor persoane care nu ar fi cunoscut aceste date dacă pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţia legală de a asigura respectarea acestui drept fundamental.
Deşi prin cuprinsul solicitărilor de decontare a sumelor avansate pentru medicamente şi servicii medicale s-a folosit generic expresia "suma de (...) reprezentând cost analize şi servicii medicale", pârâtul cu total dispreţ faţă de drepturile fundamentale, atitudine confirmată şi de instanţa de judecată, atunci când a refuzat recunoaşterea dreptului la decontarea sumei solicitate, a făcut publică atât procedura medicală urmată cât şi diagnosticul medical, aspect de natură a conduce la încălcarea dreptului său la viaţă intimă şi de familie.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei să elaboreze o procedură administrativă cu privire la acordarea în mod gratuit a asistenţei medicale magistraţilor, astfel încât să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal pe care le presupune actul medical, susţine recurenta-reclamantă că motivarea instanţei este superfluă şi confirmă aplicarea greşită a legii.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
În primul rând Înalta Curte va respinge criticile recurentei referitoare la soluţionarea cauzei de către instanţa de fond cu încălcarea dreptului de acces la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, constatând, în acest sens, că instanţa de fond prin modul în care a interpretat şi aplicat normele legale incidente în cauză şi a analizat temeinicia pretenţiilor reclamantei prin prisma probatoriului administrat, nu a adus atingere dreptului de acces la instanţă, aşa cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Aşadar, este fără echivoc faptul că cererea reclamantei indiferent de argumentele reţinute în considerentele hotărârii recurate a fost analizată efectiv de către instanţa de fond care a examinat toate aspectele pertinente ale cauzei, atât cele de fapt cât şi cele de drept, prin prisma probelor administrate în cauză. Faptul că judecătorul fondului a conchis asupra netemeiniciei pretenţiilor reclamantei şi a preluat o parte din apărările pârâtei nu echivalează cu o lipsă de analiză a susţinerilor reclamantei cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
În acest context, Înalta Curte subliniază faptul că puterea de a examina orice chestiune de fapt şi de drept are nişte limite, inerente rolului şi statutului puterii judecătoreşti într-un stat de drept supus principiului separaţiei puterilor în stat. Astfel, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu acordă un drept de acces la o instanţă cu competenţa de a invalida sau de a înlătura aplicarea unei legi sau de a da o anumită interpretare jurisprudenţială unor texte de lege, în sensul solicitat de reclamantă.
Totodată, Înalta Curte nu poate să reţină nici faptul că respingerea cererii reclamantei s-a făcut într-un mod arbitrar, ca efect al unor erori în aplicarea normelor legale incidente în cauză, Decizia având corespondent în probele administrate în cauză şi în dreptul intern aplicabil.
De asemenea, Înalta Curte mai subliniază faptul că în general divergenţele de jurisprudenţă sunt o consecinţă inerentă a oricărui sistem juridic, iar rolul său ca instanţă supremă constă tocmai în soluţionarea divergenţelor de jurisprudenţă, sursă de insecuritate juridică, ceea ce s-a şi produs prin soluţionarea celor două cauze promovate de recurentă.
Totodată, Înalta Curte va respinge şi criticile de recurs referitoare la încălcarea dreptului la respectarea vieţii private reglementat de art. 26 din Constituţia României şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, este adevărat că dreptul la respectarea vieţii private presupune garantarea permanentă a confidenţialităţii datelor personale de sănătate ceea ce impune o mare prudenţă în comunicarea şi prelucrarea unor astfel de date în cadrul unor proceduri.
Însă, Înalta Curte nu poate reţine încălcarea dreptului la viaţa privată în cazul recurentei în condiţiile în care intimata în corespondenţa purtată, în cadrul procedurii de decontare, nu a furnizat informaţii despre starea de sănătate a recurentei sau alte date cu caracter personal, şi nu a precizat alt diagnostic şi nici alt tratament decât cele care se regăsesc în documentele medicale ataşate de recurentă cererii de decont. Prin urmare intimata nu a divulgat sau comunicat informaţii medicale, cum în mod greşit susţine recurenta, ci în raport cu diagnosticul şi tratamentul prescris recurentei, rezultat din prescripţiile medicale anexate de aceasta cererilor de decont, a apreciat dacă este sau nu justificată cererea de decontare a contravalorii unor servicii medicale şi a unor medicamente.
Înalta Curte urmează a respinge şi toate criticile formulate de recurentă pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care constată că instanţa de fond a identificat, interpretat şi aplicat în mod corect, legislaţia incidentă în cauză, stabilind că art. .25 din OUG nr. 27/2006, nu este o normă specială, cum în mod greşit susţine recurenta, ci trebuie coroborat cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Aşadar, este indiscutabil că persoanele care se încadrează în ipoteza art. 25 din OUG nr. 27/2006 au dreptul la restituirea sumelor de bani plătite ca şi contribuţie personală sau coplată pentru anumite servicii medicale, medicamente, proteze şi orteze, cu condiţia respectării reglementărilor din sistemul asigurărilor de sănătate.
În calitatea lor de asiguraţi în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate judecătorii beneficiază de un pachet de servicii de îngrijire de sănătate suportat de Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi de programe naţionale de sănătate, suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, cu respectarea condiţiilor privind adresarea către un furnizor autorizat de servicii medicale, aflat în relaţie contractuală cu C.A.S.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 218 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora asiguraţii au dreptul să beneficieze de servicii medicale în spitalele aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate
Gratuitatea de care beneficiază judecătorii, în condiţiile art. 25 din OUG nr. 27/2006 constă în suportarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, numai a contravalorii contribuţiei personale pentru serviciile medicale de care au beneficiat şi care nu a fost suportată de casele de asigurări de sănătate, în virtutea calităţii generale de asigurat în cadrul serviciilor asigurărilor sociale de sănătate, şi nu de întreaga valoare cum pretinde, în mod greşit recurenta.
Totodată, este de necontestat că pentru a beneficia de decontarea sumelor la care au dreptul potrivit legii, prescripţiile medicale trebuie să fie eliberate de medici care au relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, serviciul medical sau medicamentul să fie recomandat pentru afecţiunea pentru care se prescrie şi totodată să fie respectate procedurile speciale.
Mai mult decât atât trebuie respectate şi dispoziţiile Ordinului comun Ministerul Sănătăţii Publice/Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nr. 1301/500 din 11 iulie 2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor.
Or, în mod corect instanţa de fond a reţinut că medicamentele şi serviciile medicale pentru care recurenta a solicitat decontarea contravalorii au fost prescrise fără să fie respectate aceste protocoale astfel cum sunt reglementate de Ministerul Sănătăţii.
Totodată, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în condiţiile în care reclamanta nu a respectat şi reglementările din sistemul asigurărilor de sănătate, în mod justificat intimata nu i-a aprobat decontarea integrală a sumelor solicitate.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.S.F. împotriva Sentinţei civile nr. 1967 din 28 aprilie 2010, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 741/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 745/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
