ICCJ. Decizia nr. 741/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 741/2011
Dosar nr.8261/2/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 august 2009, reclamanţii SC C.G.C.E. SRL Bucureşti, M.K. şi P.M.B. au solicitat anularea Ordonanţei nr. 285 din 19 mai 2009 şi a Deciziei nr. 1.245 din 12 august 2009 emise de pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin Ordonanţa nr. 285 din 19 mai 2009, menţinută prin Decizia nr. 1245 din 12 august 2009, pârâta a dispus în mod nejustificat sancţionarea societăţii reclamante cu amendă în sumă de 4.765 RON şi sancţionarea reclamanţilor persoane fizice cu interdicţia de a desfăşura timp de 5 ani activităţi care cad sub incidenţa Legii nr. 297/2004.
Reclamanţii au susţinut că sancţiunile aplicate sunt lipsite de temei, întrucât nu au săvârşit fapta reţinută de pârâtă, care constă în desfăşurarea de servicii şi activităţi de investiţii financiare specifice pieţei de capital fără a deţine autorizaţie, respectiv preluarea de ordine şi încheierea de contracte de comisionare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1.627 din 6 aprilie 2010, prin care a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.G.C.E. SRL Bucureşti şi a anulat Ordonanţa nr. 285 din 19 mai 2009 şi Decizia nr. 1.245 din 12 august 2009 emise de pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii M.K. şi P.M.B.
Hotărând astfel, instanţa de fond a considerat că Ordonanţa nr. 285 din 19 mai 2009 a fost întocmită cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, întemeindu-se pe simple indicii şi bănuieli, fără a exista probe concrete privind vinovăţia persoanelor sancţionate.
În acest sens, s-a avut în vedere că intimata nu a identificat niciun act care să emane de la societatea reclamantă şi nici nu s-a probat faptul că întocmirea actelor şi semnarea contractului s-ar fi făcut de reprezentanţi ai societăţii.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că ambele sancţiuni aplicate, respectiv amenda şi interdicţia pentru cei doi asociaţi ai societăţii de a desfăşura timp de 5 ani activităţi şi servicii care cad sub incidenţa Legii nr. 297/2004, sunt măsuri de natură să vatăme drepturile şi interesele legitime ale reclamantei ca persoană juridică.
Acţiunea formulată de reclamanţii persoane fizice M.K. şi P.M.B. a fost respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că nu a fost urmată procedura prealabilă în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamata SC C.G.C.E. SRL Bucureşti.
Recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a anulat actele administrative de sancţionare a societăţii intimate, care nu deţine autorizaţie de funcţionare în condiţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi nu poate presta servicii de investiţii financiare.
Faţă de sesizările investitorilor cu privire la prejudiciile care le-au fost aduse de societatea intimată, recurenta a arătat că, în calitatea sa de autoritate care supraveghează piaţa de capital din România, a procedat la aplicarea prevederilor art. 62 alin. (1) din Directiva 2004/39/CE. Conform acestei reglementări, în cazul în care, în pofida măsurilor adoptate de autoritatea competentă a statului membru de origine sau din cauza caracterului inadecvat al acestor măsuri, întreprinderea de investiţii respectivă continuă să acţioneze aducând prejudicii în mod clar intereselor investitorilor statului membru gazdă sau funcţionării ordonate a pieţelor, autoritatea competentă a acestui stat, după ce a informat în legătură cu aceste aspecte autoritatea competentă a statului membru de origine, ia toate măsurile adecvate necesare pentru a proteja investitorii sau pentru a menţine buna funcţionare a pieţelor şi aceste măsuri includ şi posibilitatea de a împiedica întreprinderea de investiţii care încalcă normele să efectueze alte operaţiuni pe teritoriul său.
În aplicarea acestor prevederi legale, recurenta a învederat că a emis Ordonanţa nr. 285 din 19 mai 2009 de sancţionare atât a persoanei juridice, cât şi a persoanelor fizice M.K. şi P.M.B., care nu au întreprins măsurile obligatorii de intrare în legalitate, despre care aveau cunoştinţă din anul 2007, când persoana juridică a mai fost sancţionată prin Ordonanţa nr. 1010 din 18 decembrie 2007 pentru încălcarea legislaţiei privind piaţa cu capital.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite prezentul recurs şi va modifica în parte hotărârea atacată, pentru următoarele considerente:
Prin Ordonanţa Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 285 din 19 mai 2009 s-a dispus sancţionarea cu amendă în valoare de 4.765 RON a reclamatei SC C.G.C.E. SRL Bucureşti (reprezentând 5% din capitalul social) şi interzicerea pe o perioadă de 5 ani a desfăşurării de activităţi şi servicii care cad sub incidenţa Legii nr. 297/2004 pentru asociaţii M.K. şi P.M.B.
Intimaţii-reclamanţi au fost sancţionaţi pentru săvârşirea faptei care constă în desfăşurarea de servicii şi activităţi de investiţii financiare specifice pieţei de capital, fără a deţine autorizaţie din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, respectiv preluarea de ordine şi încheiere de contracte de comisionare, activităţi pentru care legislaţia pieţei de capital impune autorizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
Actele administrative de aplicare a sancţiunilor au fost greşit anulate de instanţa de fond, care şi-a însuşit apărările invocate prin acţiune, fără a proceda la examinarea lor în raport de probatoriile administrate în cauză şi care atestă situaţia de fapt avută în vedere de autoritatea recurentă pentru stabilirea răspunderii contravenţionale a intimaţilor.
Astfel, din conţinutul sesizărilor înregistrate la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, precum şi din analiza efectuată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a rezultat că societatea intimată a desfăşurat activitatea de intermediere pe teritoriul României, activitate specifică pieţei de capital fără a deţine autorizaţia prevăzută de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare.
Pentru aceleaşi motive, intimata-reclamantă a mai fost sancţionată prin Ordonanţa Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 1010 din 18 decembrie 2007 şi în pofida măsurilor dispuse de autoritatea competentă, a continuat să desfăşoare activităţi pentru care Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital prevede în mod obligatoriu deţinerea autorizaţiei emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
Faţă de caracterul continuat al faptelor constatate, prin prelungirea şi persistarea pe un interval îndelungat de timp (2007 - 2009), Comisia recurentă a reţinut corect existenţa elementului intenţional în neexecutarea obligaţiilor legale şi întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru stabilirea răspunderii contravenţionale pentru încălcarea legislaţiei privind piaţa de capital.
În consecinţă, se impune a fi menţinute actele administrative întocmite de recurentă, care au fost anulate de instanţa de fond printr-o interpretare greşită atât a probelor administrate cu privire la faptele săvârşite de intimaţi, cât şi a dispoziţiilor legale care prevăd condiţiile obligatorii pentru desfăşurarea activităţii de intermediere pe teritoriul României, respectiv pentru prestarea serviciilor de investiţii financiare.
Pentru considerentele care au fost expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamanta SC C.G.C.E. SRL Bucureşti ca neîntemeiată, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare împotriva Sentinţei civile nr. 1627 din 6 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în parte, în sensul că respinge acţiunea formulată de SC C.G.C.E. SRL Bucureşti, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 733/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 744/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
